Biden despre Ucraina: “USA se angajează în asigurarea suveranității țării”

0
574
https://cdn.cnn.com/cnnnext/dam/assets/210901155830-01-biden-zelensky-wh-0901-super-tease.jpg

Prin invitarea președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky la Casa Albă, Washington redeschide dosarul afgan. Summitul bilateral, pregătit în urmă cu aproape o lună de miniștrii lor de externe, Blinken și Kuleba, mizează să găsească o soluție la conflictul din estul Ucrainei.

Conform șefului diplomației de la Kiev, obiectivul principal al Ucrainei este acela de a obține ajutor militar și financiar din partea Statelor Unite: „Scopul principal al vizitei este ca președinții Biden și Zelensky să se poată întâlni personal pentru o discuție aprofundată cu privire la aspecte legate de securitatea ucraineană, promovarea democrației în această parte a Europei și sprijinul Statelor Unite pentru transformarea Ucrainei. “.

Potrivit ziarului Financial Times, Zelensky ar fi gata să ceară garanții Statelor Unite cu privire la emiterea de obligațiuni de stat. Guvernul ucrainean ar dori sprijin financiar, în termeni cantitativi, similar cu cel acordat în trecut Afganistanului.

O altă problemă care a fost discutată în cadrul întâlnirii a fost așa-numitul plan de acțiune pentru aderarea la NATO, un fel de statut formal de precandidare pentru Ucraina.

,,Pe măsură ce sărbătorim 30 de ani de independență ucraineană, parteneriatul dintre națiunile noastre este consolidat și va deveni chiar mai puternic decât a fost vreodată “, a declarat președintele american Joe Biden în timpul unei întâlniri în Biroul Oval al Casei Albe. “Statele Unite rămân ferm angajate în suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii ruse și vor continua sprijinul nostru pentru aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.