Pentru cei mai mulți dintre noi alăturarea termenilor “artă” și “politică” pare doar o antiteză, însă dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra anumitor zone vom observa că politica a determinat o formă de rezistență prin artă. În următoarele paragrafe am ales să expun câteva exemple sugestive situației social-politice din zona Americii Latine. 

Arta imaginează esteticul exprimat de o formă a genialității, pe când politica nu întruchipează forma utopică sau cel puțin teoretică la care unii dintre noi speră. 

Cu toate acestea, suntem cu toții de acord că arta cuprinde manifestarea sinceră a emoțiilor oamenilor, cuprinde mai ales furia, rezistența, frustrarea și reclamă o viziune exhaustivă pentru a putea fi înțeleasă. Unicitatea și frumusețea formelor de artă, în general, este dată de emoția celui care se află în spatele lucrării, dar și de lentila pe care noi alegem să o folosim atunci când privim obiectul per se.

Daca ne uităm peste Atlantic, întreaga Americă Latină a dezvoltat cea mai organică relație de interdependență dintre artă și politică. Desigur, exemplele pot fi nenumărate începând de la muraliștii mexicani, nuveliști, graffiti și până la mișcarea feministă. 

La începutul secolului al XX-lea Diego Rivera, Clemente Orozco și David Siqueiros sau Los Tres Grandes reformează arta stradală. Aceștia încearcă să creeze artă pentru publicul larg, iar de cele mai multe ori mișcarea muralistă este identificată cu Revoluția Mexicană din 1910. Pictura murală se distinge prin proporțiile sale, prin autonomia motivelor, a tehnicii și temelor abordate, dar mai ales prin accesibilitatea sa. Deși remarcăm tendința stângistă a celor trei artiști menționați anterior, tema principal abordata de aceștia a fost originea indigenă și importanța acesteia în evoluția culturii poporului mexican. De asemenea, adesea aceste picturi erau realizate în locuri cu un puternic impact istoric, precum Palacio Nacional, unde putem observa o pictură mural despre istoria Mexicului semnată de Rivera sau Escuela Nacional Preparatoria unde Orozco expune The Trench, lucrare care înfățișează lupta soldaților din timpul Revoluției Mexicane. Acestora adăugăm The Dates of Mexico’s History  de pe clădirea Rectoria realizată de Siqueiros. Muraliștii au reprezentat o oglindă a schimbărilor politice și sociale din perioada post-revoluționară. 

La nivel literar, îl menționez pe chilianul Pablo Neruda, care influențat de contextul istoric se remarcă la începutul carierei drept un scriitor activist. Volumul Canto General cumulează, printre opiniile de stânga, sentimentul patriotic, originile incașe, dar și lupta pentru libertate. Neruda alege o altfel de formă de a spune istoria, diferită de cea a puterii coloniale, și se exprimă printr-un poem epic care ia forma rezistenței. De altfel, acesta condamnă politica intervenționistă a Statelor Unite în regiune. Ulterior au apărut și interpretări muzicale după Canto General. Prin capodopera sa, Neruda ne-a demonstrat cum poezia poate inspira oamenii, chiar și în cele mai violente momente, asemenea unei mirodenii care dă culoare mișcărilor sociale, adaugă emoție și păstrează vie memoria rezistenței prin cultură. În acest sens, Bahia Shehab impresionează în timpul Primăverii Arabe printr-un graffiti în Cairo care conține cuvintele lui Neruda „Poți tăia toate florile, dar nu poți opri primăvara”.

Este graffiti-ul o formă de democratizare a artei sau nu? Istoria acestei forme de artă stradală este deja arhicunoscută printre amatorii de artă sau istorie. Sumar, o formă incipientă a graffiti-ului poate fi identificată încă din Antichitate, însă forma sa recentă renaște în Statele Unite ale Americii și implică atât tehnici proprii, cât și o terminologie specifică. La început această formă de pictură/ scriere stradală pe diferite clădiri, în diferite locuri era un act de răzvrătire, o formă de rezistență, în acest fel spațiul respectiv era confiscat de persoana sau mișcarea în cauză. În zona Americii Latine, arta stradală și-a conservat forma muralistă, iar Elliot Tupac, un artist peruvian reactualizează tema lui Rivera referitoare la originea indigenă una dintre lucrările sale de referință fiind Esperanza.

O altă formă de artă stradală care trebuie menționată este mișcarea feministă boliviană Mujeres Creando. Acestea folosesc graffiti-ul pentru a denunța rasismul, corupția, discriminarea, formele de patriarhat. 

Continuând retorica feministă din zonă, Graciela Carnevale organizează în 1968 o expoziție de artă atipică unde încuie vizitatorii în galerie. Evadarea acestora prin spargerea geamului fiind considerată de către artistă o formă de cucerire a libertății, prin comparație cu eliberarea Argentinei de sub dictatura militară, imaginea sticlei sparte fiind asemănată cu rezistența politică. Expoziția Radical Women: Latin American Art, 1960-1985, cuprinde lucrările a 123 de artiști ale căror lucrări au fost expresia rezistenței împotriva unor realități politice și sociale extreme. Lucrările sunt felurite, de la fotografii și picturi la sculptură. Aceste forme de artă întruchipează un activism feminist ascuns. 

Și ar mai fi nenumărați artiști pe care aș putea să îi menționez, mișcări, curente sau revoluții, însă fiecare context este diferit și fiecare ar merita un spațiu signifiant. Cu toate acestea, exemplele expuse anterior ilustrează într-un mod elocvent cum arta a fost o formă de rezistență, de manifestare și afirmare voalată. În mod cert, lentila fiecăruia dintre noi ne asigură perspetiva subiectivă, iar independent de ideologiile apreciate de artiști, acești au găsit o formă diferită prin care pot protesta, o formă care va dăinui peste timp și va inspira oamenii. Arta nu poate fi privită independent de propriile convingeri, însă poate fi înțeleasă mult mai bine din perspectiva contextului istoric și social. În final, va continua arta să fie o formă de rezistență într-o lume fără granițe virtuale și cu acces la informații, unde majoritatea dintre noi ne putem exprima? 

Sugestii Lectură: 

Funari, P., Zarankin, A., & Salerno, M. Memories from Darkness. New York, NY: Springer New York, 2010.

Greeley, Robin Adèle. “Art and Politics in Contemporary Latin America.” Oxford Art Journal, vol. 32, no. 1, 2009. JSTOR. 

Preda, Caterina. Art and Politics under Modern Dictatorships. A Comparison of Chile and Romania, Palgrave Macmillan, 2017.

Skidmore, Thomas E and Peter H. Smith, Modern Latin America. New York: Oxford University Press, 1992.