Pandemia de Covid-19 a adus la suprafață multe din imperfecțiunile democrațiilor lumii de azi. Atitudinile și ideile antisistem sunt în tendințe de mult timp, dar pandemia de Covid-19 le-a accentuat. Oricât s-ar strădui să ofere o imagine a perfecțiunii, chir și cele mai avansate regimuri democratice au o „față întunecată”, cea a extremismului la care aderă o parte din societate. Este vorba de categorii fără reprezentare politică sau supuse public unui „hate-speech” de către majoritate, de către cei aflați în prim-plan și care vor să aibă întotdeauna dreptate. Dar mai sunt și „protestatarii de profesie”, cei cu comportament antisocial, care nu reușesc să fie în consens cu regulile și cutumele societății: membrii ai galeriilor de fotbal – certați cu legea sau adversari declarați ai ordinii politice, sau oameni care nu au o minimă cultură informațională pentru a discerne falsul de veridic, alături de membri ai mișcărilor extremiste, atent dirijați și îndoctrinați de liderii lor, cu toții contestă măsurile restrictive pentru combaterea pandemiei.
Indiferent cât am vrea să credem că democrațiile sunt un univers mirific, în care moderația este cuvântul de ordine, realitatea contrazice flagrant aceste prejudecăți. Da, democrația este perfectibilă, dar întotdeauna cu contribuția fiecărui cetățean în parte și cu păstrarea nu numai a domniei legii, dar în același timp a domniei rațiunii.
Ultimele patru zile (28-31 martie 2021) au fost dominate, în România, de protestele anti-restricții. Bucureștiul este exemplul clasic și de această dată. Traseul protestatarilor a fost același în fiecare seară: Piața Universității – Piața Victoriei – Palatul Cotroceni. Afișând bannere cu texte care condamnă atitudinea autorităților, grupurile de protestatari au fost organizate eficient și au fost difuzate live pe posturile TV, acțiunile desfășurându-se în intervalul de maximă audiență. A fost, din această perspectivă, nu o realitate obiectivă, ci una construită de mass media și prezentată publicului, cu interpretări și comentarii variate.
Cuvântul cel mai des auzit la scandări este „libertate”. Un termen cu o simbolistică politică deosebită, libertatea nu trebuie să fie neapărat un scop ultim, ci mai degrabă un mijloc de dezvoltare personală și colectivă, de atingere a armoniei individului cu sine însuși și cu ceilalți. Însă, în contextul actual, sensul original al libertății este denaturat.
Compoziția grupurilor de protestatari este eterogenă, dar domină cei cu comportament antisocial, care organizează și coordonează marșurile, asigurând acțiunea sinergică. În bună parte, nu ar fi reușit fără liderii galeriilor de fotbal, cu experiență în confruntările cu forțele de ordine și în incitarea la violență și atitudini antisistem… Printre participanții la proteste se regăsesc angajați din sectorul HoReCa și alte sectoare din mediul privat, dar cea mai mare parte o formează negaționiștii, conspiraționiștii și cei care nu au încredere în instituții. Unii dintre ei își manifestă neîncrederea deja ca un automatism.
Prima categorie a celor care contestă abordarea pandemiei prin restricții sunt cei care, adesea, fie nu se încadrează în profilul-țintă al niciunui partid politic de anvergură, fie sunt victime ale oportunismului electoral. Cei aflați la periferia societății, neavând mijloace pentru un trai decent, o bună parte din diaspora – care încă au atașamentul față de națiune și speră că vor fi reprezentați constant de un partid, dar au ajuns masă de manevră, de asemenea cei care încearcă să pătrundă în mediul de afaceri și să devină antreprenori dar nu beneficiază de stabilitate legislativă și suport din partea autorităților. Cu toții au așteptat – și încă așteaptă – sprijin din partea celor cărora le-au acordat încredere. Însă neîndeplinirea așteptărilor, amânarea punerii în practică a politicilor publice promise și schimbarea agendei politice îi determină pe mulți să aleagă calea radicalismului, adeziunea la partide și mișcări extremist-populiste. Ei nu se află printre protestatari, dar susțin ideatic organizațiile aflate în spatele manifestațiilor.
Astfel că, în condițiile eșecului partidelor tradiționale de a ]ndeplini funcția de reprezentare politică, acești oameni devin susținători ai formațiunilor antisistem. Dar cultura antisistem nu înseamnă doar negarea establishment-ului actual, ea se extinde la contestarea ordinii legale și a statului de drept, ceea ce aduce cu sine de-democratizarea și fragmentarea socială. Conflictele din interiorul comunității-națiune se acutizează și se reflectă în negocierile din sfera politică: se tranzacționează bazine electorale, se fac strategii de comunicare și se pun în aplicare pe Facebook, se iau decizii astfel încât să se ajungă la compromisuri, dar la final efectul este invers celui scontat… Nici nu mai este de mirare că un partid precum AUR obține capital electoral profitând de starea de derută și de revolta populației față de măsurile restrictive. Mai este de aăugat că atitudinea ostilă a populației, odată depistată de acești exponenți ai naționalismului steril, este asiduu cultivată, rafinată, promovată pe rețelele de socializare.
Celor care aleg extremismul li se alătură o altă categorie, oamenii care pur și simplu ignoră ce se întâmplă în jurul lor, se arată receptivi la avalanșa de informații zilnice, dar nu au o cultură media care să-i ajute în discernerea adevărului de fals. La începuturile expansiunii mijloacelor de informare în masă, se credea că astfel oamenii vor renunța la prejudecăți și vor avea o cultură generală mai solidă, vor alege gândirea critică în defavoarea iraționalului. Acum însă, se pare că predicțiile s-au dovedit, cel puțin parțial, false. Explozia mijloacelor de informare a dat ocazia celor dominați de mituri urbane, celor care acceptă informații fără să le treacă prin filtrul veridicității, celor care se încred exclusiv în convingerile proprii, să iasă la suprafață și să ajungă pe picior de egalitate cu cei care raționează. Pandemia de Covid-19 a dat la iveală toate resorturile gândirii ilogice, iraționale, i-a făcut lideri de opinie pe cei care spun că „așa este, cum spun eu, așa stau lucrurile pentru că așa ced eu!”.
Cei care și-au păstrat încrederea în democrația constituțională și în capacitatea statului de a media conflictele sociale, sunt în măsură să vină cu soluții corecte, dar în ce măsură vor fi ascultați, nu doar auziți?
Atitudinile antisistem au origini și motivații diferite, dar trecerea de partea „străzii” este numitorul comun în aceste zile. Protestele au dezvăluit fracturile sociale din România, dar au adunat laolaltă pe majoritatea celor declarați anti-establishment, indiferent de motivația fiecăruia. Pericolul major rămâne însă perpetuarea extremismului de dreapta și a naționalismului, care nu produc rezultate pozitive, ci sunt doar un mijloc de acces la puterea politică pentru anumite persoane. Pentru problemele de natură economică și relansarea antreprenoriatului, a micilor investitori, se pot găsi soluții pe cale democratică, prin negocieri și reprezentarea onestă, deschisă a intereselor societății în sfera politică.
