Într-o lume a globalizării, cooperarea economică este esențială pentru a putea asigura o dezvoltare eficientă și pornind de la ideea că cele mai puternice economii ale lumii sunt Statele Unite ale Americii, Republica Populară Chineză și Uniunea Europeană, este firesc să se urmărească asigurarea unei cooperări continue și constante. Un pas important în direcția progresului a fost făcut în februarie 2012 când, în urma celui de-al 14-lea summit UE-China, s-a stabilit negocierea unui acord pentru investiții care „să promoveze și să faciliteze investițiile în ambele direcții”. Doi ani mai târziu, în ianuarie 2016, demara procesul de negociere pentru un acord bilateral în domeniul investițiilor (Comprehensive Agreement on Investment), proces încheiat în decembrie 2020.

Având un conținut cuprinzător, forma finală a Acordului este în lucru, în prezent, existând publicate pe saitul Comisiei Europene doar documente tip draft. În introducerea documentului se reamintește angajamentul respectării Cartei Națiunilor Unite și a Declarației Universale pentru Drepturile Omului, precum și lupta împotriva schimbărilor climatice și a muncii forțate. În condițiile în care UE se pliază în mare parte pe Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS), cele mai multe angajamente sunt pentru China care trebuie să rebalanseze asimetria pieței. Între piețele pe care China le deschide pentru investitorii europeni enumerăm producția de automobile, echipament medical sau de transport, precum și servicii financiare, servicii maritime internaționale, mediu, construcții sau mediul privat de sănătate. Întreprinderile de stat nu vor avea voie să facă discriminări la achiziționarea de bunuri și servicii având obligația de a furniza, la cerere, informații care să asigure transparență și corectitudine; de asemenea, se interzice transferul de tehnologie forțat. Pentru dezvoltarea durabilă se aduc în discuție Acordul de la Paris, convențiile Organizației Internaționale a Muncii sau necesitatea implementării de acțiuni CSR. Nu în ultimul rând, s-a negociat un protocol pentru rezolvarea disensiunilor.

La prima vedere ar putea părea că promisiunea acestei cooperări și avantajele pe care le aduce în domeniul investițiilor sunt un demers optimist pentru progres. Cu toate acestea, implicațiile politice ale implementării Acordului depășesc principiul cooperării și creează mai degrabă disensiuni între diverse părți implicate mai mult sau mai puțin direct.

Cea mai delicată situație este reprezentată de consecințele în relația dintre UE și Statele Unite ale Americii. Menționam mai sus că cele mai puternice economii ale lumii sunt SUA, China și UE. Acest lucru presupune apariția competitivității între actori, fapt evident între SUA și China care luptă pentru supremație. Astfel, introducerea UE în ecuație poate să încline balanța în favoarea unui actor și în detrimentul celuilalt. Diverși analiști au spus că momentul ales pentru încheierea negocierilor pentru Acord nu este deloc întâmplător, cu atât mai mult cu cât concluziile legate de implementare au fost discutate personal de președintele Xi Jinping în timpul videoconferinței care avut loc pe 30 decembrie 2020. Cele două elemente temporale pe care s-a bazat China au fost:

  • încheierea mandatului prezidențial al Germaniei pentru Consiliul UE, la data de 31 decembrie 2020, deoarece prezența Germaniei în poziție de putere a fost esențială în baza intereselor naționale pentru existența unui acord pe investiții și
  • încheierea mandatului prezidențial al lui Donald Trump pentru Statele Unite ale Americii odată cu investirea lui Joe Biden, la data de 20 ianuarie 2021, deoarece Biden plănuiește să întărească relațiile economice dintre SUA și UE

S-ar putea spune că în cursa atragerii Uniunii de o anumită parte a concurenței sino-americane, China a reușit să „fure startul”. Așadar, anunțul ratificării CAI poate fi înțeles ca „pierderea oportunității de a reconstrui un parteneriat de încredere transatlantic alături de viitoarea Administrație Biden”. Mai mult, în lumina Brexitului, ar putea deveni un avantaj pentru Regatul Unit în sensul că „s-ar putea oferi Statelor Unite ca un aliat mai bun împotriva ascensiunii Chinei”.

O altă problemă legată de acest Acord, problemă care derivă din grăbirea termenului de încheiere a negocierilor, se referă la situația muncii forțate din China. Problema din regiunea Uyghur este bine cunoscută și documentată la nivel internațional: autoritățile chineze implementează programe de „reeducare” pentru populația musulmană. Acest lucru presupune transferul minorităților etnice musulmane în tabere de detenție, urmat de redistribuirea acestora în fabrici pe întreg teritoriul Chinei; conform unui raport ASPI, între 2017 și 2019, mai bine de 80 000 de uiguri au fost relocați pentru a lucra în condiții care caracterizează munca forțată. Ținând cont de faptul că prin CAI, China se angajează să ratifice Convențiile ILO, dar fără să fie menționate deadline-uri sau condiții specifice, UE a fost acuzată că pune profitul mai presus de bună starea indivizilor.

Întrebată care ar trebui să fie reacția Uniunii asupra acestei probleme, Sabine Weyand, directorul general pe comerț în Comisia Europeană, a declarat într-un podcast pentru Trade Talks că este necesară „o abordare pe mai multe planuri” care să includă întărirea ILO, analiza produselor de import și regimuri de sancțiune. Criticii Acordului au argumentat că prin acceptarea actualelor condiții CAI, Uniunea transmite mesajul că o cooperare aprofundată economică este mai importantă decât „scara și severitatea abuzurilor asupra drepturilor omului” întreprinse de Partidul Comunist Chinez.

Aceste îngrijorări nu au fost exprimate numai de analiști și membri din afara sistemului european, ci au fost aduse în discuție de membrii ai instituțiilor Uniunii. Disensiunile între susținătorii CAI în forma actuală și cei care blamează decizia sunt întărite de faptul că în „Rezoluția Parlamentului European din 17 decembrie 2020 referitoare la munca forțată și situația uigurilor din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang” se menționează că „Acordul cuprinzător privind investițiile cu China trebuie să includă angajamente adecvate de respectare a convențiilor internaționale împotriva muncii forțate”. În aceste condiții s-ar putea spune că unitatea Uniunii a fost zguduită deoarece două dintre instituțiile de bază, Parlamentul European și Comisia Europeană, susțin poziții relativ opuse cu privire la aceeași situație. Mai mult, opinia Parlamentului cu privire la forma finală a Acordului nu trebuie neglijată întrucât fără aprobarea acestuia documentul va deveni nul din punct de vedere legal.

În ciuda dezacordurilor și problemelor ridicate de criticii CAI, nu putem să nu luăm în considerare și avantajele pe care le impune semnarea acordului atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru Republica Populară Chineză. Astfel, implementarea acestui acord va asigura o creștere semnificativă a investițiilor pe piața chineză ceea ce constituie un avantaj atât pentru europeni prin obținerea accesului, dar și pentru chinezi prin dezvoltarea economică și tehnologică. Beneficiile mutuale în zona economică vor contribui în mod semnificativ la refacerea economiei globale iar crearea unui cadru normativ pentru procesul de investiții va asigura o cooperare eficientă și va ușura procedurile de negociere a neînțelegerilor. De asemenea, simpla înțelegere asupra conținutului CAI contribuie la îmbunătățirea imaginii publice pentru ambii actori. Pentru Uniunea Europeană, prin intermediul acestei înțelegeri, al cărei proces de negociere s-a întins pe o perioadă de șapte ani, se întărește imaginea de negociator, pe când pentru China, se îmbunătățește imaginea prin raportarea la opinia publică.

Analiza lui Tatlow pentru DGAP menționează că deși există o singură înțelegere, cele două părți beneficiază de pe urma ei în domenii diferite („one deal, two realities”):

  1. Pentru Comisia Europeană, în frunte cu Germania și Franța, CAI este un instrument economic și asigură un câștig pentru business-ul european; președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, declara că Acordul „va oferi un nivel de acces fără precedent pe piața chineză pentru investitorii europeni”.
  2. Pentru Republica Populară Chineză, CAI este un instrument strategic și asigură un câștig în lupta pentru supramația globală; președintele Chinei, Xi Jinping, declara că Acordul va produce „mari schimbări nemaivăzute pe scena mondială în ultimul secol”.

Este foarte dificil de spus dacă acest acord reprezintă un câștig pentru o parte și o pierdere pentru cealaltă, cu atât mai mult cu cât negocierile internaționale nu ar trebui să funcționeze pe premiza jocului de sumă zero. În mod firesc, fiecare negociator a căutat să obțină cât mai mult, oferind cât mai puțin. Din acest punct de vedere, am fi tentați să spunem că UE a obținut mult cu promisiunea de a oferi puțin; strict în zona investițiilor, piața UE era deschisă pentru investitorii chinezi într-o proporție destul de ridicată, pe când piața Chinei se deschide pentru investitorii Uniunii abia acum, în baza Acordului. Zona în care UE este acuzată că a renunțat prea ușor la negocieri se referă la dezvoltarea durabilă cu accent pe problema încălcării drepturilor omului în Republica Populară Chineză. Aici, China a oferit simple promisiuni, în condițiile în care Uniunea ar fi trebuit să lupte pentru certitudini. Pe de altă parte, CAI este un Acord economic; este adevărat că problemele de natură socială sunt conexate economiei, însă nu sunt o prioritate a acesteia. Așadar, într-o interpretare cinică a situației am putea spune că Uniunea a obținut mult (acces la piața chineză în condiții echitabile), oferind puțin (acces la piața europeană, care era deja deschisă), deoarece neregulile socio-politice din China nu influențează în mod direct economia europeană.

Luând în calcul cel de-al doilea element reproșat Comisiei, respectiv susținerea aparentă a Chinei în conflictul sino-american pentru supremație, întâlnim o altă dilemă justificabilă din perspectiva UE. Conflictul mai mult sau mai puțin deschis dintre americani și chinezi este o realitate. Cu toate acestea, UE nu este implicată în acestă „luptă” și nici nu are interese să o facă. Interesele europene presupun o cooperare benefică și productivă atât pe continentul asiatic, cât și pe cel american. Prin urmare, este firesc să se urmărească încheierea de Acorduri care să asigure această cooperare, iar CAI ar trebui înțeles doar ca un astfel de instrument și nu ca o promisiune a susținerii ascensiunii Chinei pe scena mondială. Nimic nu împiedică Uniunea Europeană să consolideze parteneriatul transatlantic.

În concluzie, Acordul Cuprinzător privind Investițiile dintre Uniunea Europeană și China a fost negociat cu scopul cooperării economice. Ca în orice negociere, ambii actori au fost nevoiți să facă și compromisuri. Catalogarea CAI drept o pierdere sau un câștig pentru europeni ar fi neclară; același lucru este valabil și pentru chinezi. Astfel, fie că vorbim din perspectiva UE, fie că vorbim din perspectiva Chinei, Acordul este o pierdere în zona concesiilor făcute de către sine și un câștig în zona concesiilor făcute de către celălalt. Rămâne de văzut dacă, ulterior finalizării redactării, documentul va fi ratificat sau dacă se vor relua negocierile.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.