António Guterres: ”Cel mai mare număr de misiuni de menținere a păcii coordonate de femei.”

0
603
Credit Twitter/PA Wire

”Organizația Națiunilor Unite are cel mai mare număr de misiuni de menținere a păcii coordonate de femei din toate timpurile. Chiar dacă mai este cale lungă, liderii feminini reușesc să impacteze schimbarea în locuri extrem de periculoase.”

António Guterres este cel de-al nouălea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite, începând cu luna ianuarie a anului 2017. 

Paritatea de gen în cadrul personalului ONU este o prioritate pentru Secretarul General. În anul 2012, la sediul central al organizației, 48 la sută din personal era feminin și 52 la sută masculin, cea mai mare disparitate fiind identificată la nivelul mediu și senior.

În 1993, femeile alcătuiau doar 1% din personalul militar. În 2014, din aproximativ 125.000 de peacekeeperi, femeile constituie 3% din personalul militar și 10% din personalul polițienesc din cadrul misiunilor de menținere a păcii. La momentul curent, cifrele nu s-au majorat decât cu 1, 2 procente, însă pentru o perioadă de doar 3 ani, acesta este un semn promițător.

UN Monthly Strength Report

În vreme ce ONU încurajează participarea femeilor în astfel de misiuni, rămâne la latitudinea Statelor Membre să decidă procentajul. Poliția UN a lansat proiectul ”Efortul Global” pentru a recruta mai multe femei ofițeri în serviciile naționale de poliție și în misiunile ONU la nivel internațional.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.