Pe 25 octombrie, chilienii sunt așteptați la urne pentru un referendum care poate decide redactarea unei noi Constituții pentru a o înlocui pe cea actuală, care datează din timpul dictaturii militare a lui Pinochet. De asemenea, chilienii vor putea hotărî și cum vor fi alese persoanele ce vor redacta noua Constituție.
Protestele masive care au avut anul trecut loc în întreaga țară au avut reușit să convingă politicienii să adopte mici schimbări, precum reduceri la transport pentru pensionari sau o mică creștere a pensiilor, însă dorința pentru schimbări structurale pe care și-au exprimat-o oamenii acum un an a rămas neîndeplinită. Una dintre cauze este și Constituția actuală.
Un obstacol în calea schimbării
Adoptată în 1980 în timpul regimului dictatorial al lui Pinochet, aceasta a fost scrisă cu un scop bine definit în minte: „Dacă adversarii noștri ajung la putere, vor fi forțați să facă acțiuni nu atât de diferite de cele pe care le vrem noi”, declara într-un interviu din 1979 Jaime Guzmán, arhitectul acestui document. Deși amendată de nenumărate ori după 1990, Constituția încă favorizează păstrarea ordinii neoliberale în care învățământul, sistemul de sănătate și cel de pensii sunt privatizate, investițiile private sunt favorizate în fața celor publice, iar Chile este una dintre țările din OECD cu cea mai mare inegalitate a averii.
Astfel, o nouă Constituție este văzută ca singura soluție de mulți dintre chilieni. Acesta este și motivul pentru care protestatarii nu s-au mulțumit în noiembrie anul trecut cu schimbările aproape nesemnificative promise de Piñera, până când președintele nu a anunțat și organizarea referendumului. Planificat inițial pentru luna aprilie a acestui an, pandemia a făcut ca acesta să fie amânat pentru data de 25 octombrie.
Cine va rescrie Constituția – o problemă importantă
Chile va avea de răspuns la două întrebări duminica aceasta. Prima întrebare este dacă ar trebui rescrisă Constituția. A doua este dacă noul document va fi scris de o adunare constituțională „pură”, formată din 155 de cetățeni ce vor fi aleși pentru a reprezenta poporul în luna aprilie a anului viitor, sau de o adunare „mixtă”, formată în mod egal din cetățeni ce vor fi aleși și din membrii ai parlamentului. Din această întrebare derivă și cele mai multe variabile și posibile probleme în procesul ce ar urma.
În cazul în care adunarea va fi una mixtă, este de așteptat ca rezultatul să fie o Constituție care să păstreze similarități cu cea actuală, să fie doar un compromis între dorința populației de a realiza schimbări structurale și cea a elitei politice de a menține status-quo-ul. În acest caz, mobilizarea maselor de oameni pentru noi manifestații precum cele din toamna trecută vor juca un rol esențial în a determina parlamentarii să adopte reforme cât mai ample.
Cel mai probabil rezultat este, însă, formarea unei adunări constituționale pure, ai cărei membri vor fi aleși prin vot. Totuși, în acest caz, nu este exclus ca membri ai parlamentului să participe și la aceste alegeri și chiar să fie mai numeroși decât în cazul adunării mixte. Resursele de care dispun aceștia sunt mult mai mari decât, de exemplu, ale unui cetățean care s-a aflat în postura de protestatar. Iar folosirea metodei D’Hondt în cadrul sistemului electoral și absența unei cote de reprezentare pentru populația indigenă sunt alte bariere în fața candidaților independenți și a unuia dintre cele mai vulnerabile segmente ale populației.
Mai mult decât atât, manifestațiile din trecut nu s-au coalizat în jurul unor lideri, care să se poată bucura de susținere populară. Cu toate acestea, și atunci s-au mobilizat numeroase sindicate, organizații studențești, mișcări feministe sau ecologiste, care pot fi capabile să propună și să susțină mai mulți candidați. Cum pentru adoptarea articolelor va fi nevoie de o majoritate de două treimi, o adunare formată dintr-un număr cât mai mulți delegați ai acestor grupuri este cea mai bună, dacă nu chiar singura șansă pentru o Constituție radical diferită față de cea a lui Pinochet, care să pună bazele unui sistem politic și economic just.
Criticile cu privire la schimbarea Constituției
Pe lângă entuziasmul majorității populației pentru schimbarea legii fundamentale, evident din sondaje, există și voci critice față de această posibilitate venind, în special, dinspre politicieni de dreapta, economiști sau cercetători. Printre motivele acestora de a nu fi de acord cu scrierea unei noi Constituții se numără teama de o situație politică instabilă, posibilitatea apariției populismului de stânga sau aparentul succes al modelului economic neoliberal.
Unii dintre politicienii care se opun acestei reforme susțin că modificarea legii fundamentale va face loc unor politici populiste care să amenințe stabilitatea fiscală a țării și să ducă Chile spre o criză economică sau amenință că țara andină ar putea repeta ceea ce s-a întâmplat în Venezuela. Critica este, însă, una nefondată sau cel puțin superficială, deoarece situația din Venezuela este una care se datorează în mică măsură politicilor sociale ale ultimelor decenii, cauzele principale fiind sancțiunile economice aspre impuse de SUA sau scăderea drastică a prețului petrolului, resursă de care economia Venezuelei era dependentă.
Pedro Pizano, membru al Institutului McCain pentru Leadership Internațional, și Axel Kaiser, cercetător la Universidad Adolfo Ibáñez din Santiago, susțin că schimbarea Constituției este o idee greșită, deoarece aceasta ar fi factorul principal care a făcut Chile să devină „cea mai liberă, sigură și prosperă țară din America Latină”. Deși sistemul de pensii este unul des criticat de chilieni, cei doi susțin că „70% din fondurile disponibile pensionarilor nu sunt produsul propriilor contribuții, ci ale profiturilor create pentru ei de fondul de pensii”. Sigur că a existat o creștere economică mare, însă dacă această creștere nu se materializează într-o creștere a bunăstării cetățenilor, este irelevantă.
Imaginea pe care cei doi o construiesc este însă diferită de realitatea vieții chilienilor. Pentru 60% dintre gospodării, veniturile sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile lunare, conform BBC Mundos, iar 80% dintre pensionari primesc mai puțin decât salariul minim de $408 pe lună. Este adevărat și că procentul celor care trăiesc cu mai puțin de $5.50 pe zi a scăzut dramatic, dar acest s-a întâmplat pe fondul creșterii costurilor de trai. De altfel, pragul de $5.50 este unul absolut arbitrar, fiind de mai mult de două ori mai puțin decât salariul minim, și el insuficient pentru a asigura un trai decent, deși săptămâna de muncă este de 6 zile sau 45 de ore. Luând în considerare aceste statistici care vizează direct condițiile de trai pentru chilieni, ci nu indici de măsurare a dimensiunii economiei, este evident că actuala Constituție nu a dus la creșterea semnificativă a standardului de viață pentru majoritatea populației.
În aceste condiții, devine evidentă necesitatea unei reforme constituționale ample, care să permită îndepărtarea de la modelul neoliberal care a dominat țara sud-americană din 1973 până în prezent și creearea unui stat social, care să poată asigura nevoile tuturor cetățenilor. Cu siguranță, acest lucru va fi exprimat și prin vot la referendumul de duminică. Considerând totuși sistemul electoral sub care se vor alege reprezentanții care să redacteze o nouă Constituție, populația nemulțumită va trebui să se mobilizeze masiv încă o dată, la fel ca anul trecut, pentru ca rezultatul să fie cel dorit. În caz contrar, după acest lung proces, nu vor rămâne decât cu noi modificări minore ale aceluiași sistem injust.
