Secretarul-General ONU critică atitudinea țărilor membre față de problemele mondiale actuale

0
789
Sursa: MINURSO

Secretarul General ONU Antonio Guterres a atenționat țările membre ale Consiliului de Securitate că se teme de ce-i mai rău în timpul ședinței virtuale a acestora de joi. Acesta a declarat că actuala pandemie de Coronavirus a scăpat de sub control din cauza absenței unei cooperări globale. A mai adăugat faptul că dacă aceeași atitudine a țărilor se va repeta în cazul abordării crizei climatice, gradul de suferință pe care lumea îl va trăi va fi dincolo de orice imaginație.

În cadrul ședinței Consiliului de Securitate al ONU, Guterres a vorbit despre impactul pandemiei de Coronavirus, criticând reacția statelor în fața acestei probleme. Secretarul-General i-a atenționat pe membrii că nu pot răspunde pandemiei printr-o abordare independentă și națională. Acesta a mai adăugat că “pandemia este un test clar al cooperării internaționale – un test pe care în principal l-am eșuat. A ucis aproape un milion de oameni în jurul lumii, a infectat peste treizeci de milioane, și rămâne în mare parte necontrolată. Acesta a fost rezultatul unei lipse de pregătire globală, cooperare, unitate și solidaritate. Cea de-a 75-a aniversare a Națiunilor Unite ne reamintește de realizările fondatorilor noștri – și ne îndeamnă să ne ridicăm la ambițiile acestora. Ne trebuie urgent o gândire inovativă față de guvernanța globală și multilateralism, pentru a fi adecvate secolului XXI.

Un alt subiect important abordat de acesta au fost problemele climatice cu care ne confruntăm în prezent. Acesta a declarat că “urgența climatică este peste noi, și nu avem timp de pierdut. Răspunsul pentru criza noastră existențială este o acțiune rapidă, decisivă, amplificată și solidaritate între națiuni. Dacă vom continua pe acest drum, gradul de suferință în jurul lumii din cauza perturbării climatice va fi mai presus de imaginațiile noastre. Așa că haideți să ne angajăm astăzi, acum, să luăm măsuri împotriva schimbărilor climatice care pot pune temelia unei lumi a sănătății, securității și prosperității pentru toți.

Deși Guterres a făcut un apel pentru cooperare între țări, încă există dezordine și dezbinare în Consiliu. În cadrul aceleiași ședințe de joi, ministrul de externe rus Sergey Lavrov și diplomatul de vârf al guvernului chinez Wang Yi, au atacat voalat Statele Unite, spunând că unele țări au folosit situația curentă pentru a-și avansa interesele și a-și continua competiția cu alți oponenți geopolitici. În fața acestor acuzații, ambasadorul american Kelly Craft i-a criticat pe cei doi, spunându-le că s-au concentrat mai degrabă asupra resentimentelor politice decât asupra problemelor actuale. Văzând tensiunile existente între membrii Consiliului de Securitate, se pare că temerile lui Guterres nu sunt atât de departe de realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.