Discuțiile Brexit eliminate din agenda Uniunii Europene după lipsa unui progres

0
741
Financial Times

Șansele unui așa-zis no-deal Brexit, în care Regatul Unit și Uniunea Europeană nu ajung la un acord, devin tot mai probabile cu fiecare lună. Discuția despre negocierile relației post-Brexit a celor două părți a fost scoasă de pe agenda ședinței dintre reprezentații celor 27 de țări membre ale Uniunii Europene de săptămâna viitoare. Motivul pentru această decizie a fost lipsa unui progres tangibil în negocieri.

Guvernul german, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene în momentul de față, intenționa inițial să discute problema Brexit-ului în timpul acestei ședințe. A decis împotriva acestui lucru mai târziu deoarece a considerat că vara a fost irosită pe negocieri care nu au obținut niciun progres clar. Într-adevăr, în urma ultimei runde de discuții de săptămâna trecută între negociatorii Michel Barnier din Uniunea Europeană și David Frost din Anglia, nu s-a putut ajunge la un acord. Neînțelegerile cu privire la reglementările și cotele de pescuit au fost principalele obstacole din negocieri, printre care se mai numără și problema migranțiilor, mecanismele de soluționare a disputelor, garanțiile pentru drepturile omului și securitatea.

Pe de-o parte, Barnier recunoaște faptul că, indiferent de concluzia acestor discuții despre Brexit, schimbările sunt inevitabile, rugând cetățenii și companiile să fie pregătite. Pe de altă parte, Frost recunoaște că progresul din ultimele săptămâni a fost unul minim, și că timpul rămas este unul scurt. Totuși, acesta pune vină pe Bruxelles, care insistă ca Regatul Unit să accepte continuitatea politicii în domeniul pescuitului dictată de Uniunea Europeană înainte de a continua negocierile în alte domenii importante. Acest lucru face ca progresul să fie unul dificil în mod inutil.

Oficialii Uniunii Europene sunt acum de părere că guvernul Britanic este pregătit să riște situația unui no-deal Brexit când perioada sa de tranziție va lua sfârșit la finele acestui an. În această situație, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană și instituțiile sale fără a avea vreun acord prestabilit cu acestea, dar și cu țările membre. Cu puțin peste 120 de zile rămase, guvernul Britanic are un timp limitat în care mai poate acționa. Cu presiunile Uniunii Europene de a ajunge la un acord înaintea întâlnirii liderilor din Octombrie pentru ca acesta să poată fi ratificat, timpul devine și mai scurt. Așadar, posibilitatea unui no-deal Brexit poate devenii realitate chiar înainte de 2021 dacă cele două părți rămân în dezacord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.