„Poporul libanez poate conta pe Uniunea Europeană” – Charles Michel, președintele Consiliului European

0
721
Sursa: POLITICO

Charles Michel, președintele Consiliului European, a călătorit la Beirut la 8 august 2020 pentru a transmite solidaritatea Uniunii Europene oamenilor din Liban după exploziile devastatoare din 4 august.

Președintele a vizitat Portul Beirut pentru a constata amploarea dezastrului. Acesta a solicitat o anchetă independentă pentru a identifica astfel cauzele acestei catastrofe și a oferit expertize europene. În timpul vizitei sale, președintele Michel s-a întâlnit cu reprezentanți ai Crucii Roșii libaneze și le-a acordat respectul cuvenit echipelor de salvare, inclusiv celor europene, care lucrează intens și dau dovadă de un curaj imens.

Președintele Michel a repetat disponibilitatea Uniunii Europene de a continua acordarea de asistență urgentă pentru a ajuta oamenii din Liban. UE și-a activat deja mecanismele de urgență. A mobilizat 33 de milioane de Euro pentru nevoile urgente și peste 250 de salvatori din statele membre europene la fața locului. Au fost puse la dispoziție tone de provizii de urgență și vor urma mai multe. Împreună cu președintele Comisiei Europene, președintele Michel a cerut tuturor statelor membre ale UE să își intensifice sprijinul pentru Liban atât pentru nevoile imediate, cât și pentru reconstrucția pe termen lung.

În timpul vizitei sale, președintele Consiliului European s-a întâlnit cu președintele Michel Aoun, președintele Parlamentului, Nabih Berri, și președintele Consiliului de Miniștri, Hassan Diab. Unitatea și stabilitatea Libanului sunt cu atât mai importante astăzi, atât pe plan intern, cât și pentru întreaga regiune.

De asemenea, președintele Michel a subliniat importanța reformelor structurale în conformitate cu planul de reformă al guvernului, cu angajamentele internaționale ale Libanului și cu cerințele poporului libanez. Este de asemenea necesar un acord cu Fondul Monetar Internațional. Prin urmare, acesta a solicitat măsuri concrete pentru reformarea sistemului financiar și adoptarea de măsuri anticorupție. „Libanul poate conta pe Uniunea Europeană în acest efort – dar unitatea internă este esențială”, a concluzionat Charles Michel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.