Premierul Franței, Édouard Philippe, a predat ștafeta guvernamentală

0
824
Sursa: Site-ul Guvernului Franței

În ziua de 3 iulie, premierul Édouard Philippe a predat ștafeta guvernamentală lui Jean Castex, acesta având misiunea de a forma și de a conduce un nou Guvern.

În dimineața zilei de 3 iulie, în urma unui comunicat de presă, Palatul Élysée a anunțat că premierul francez, Édouard Philippe, a depus mandatul Guvernului după 3 ani în funcție. Demisia a fost acceptată de Emmanuel Macron. Cabinetul Philippe va rămâne în continuare în funcție, ca interimar și se va ocupa de administrarea afacerilor interne până la învestirea unui nou Guvern.

În aceeași zi, la ora 14, într-un alt comunicat, Palatul Élysée a anunțat că președintele Franței l-a nominalizat pe Jean Castex să formeze un nou Cabinet. Votul de învestitură va avea loc săptămâna viitoare. Jean Castex este primarul orașului Prades din anul 2008, pe lângă această funcție, a fost secretar general adjunct al Administrației Prezidențiale în al doilea mandat al președintelui Sarkozy, consilier regional al regiunii Languedoc-Roussillon și al regiunii Pyrénées-Orientales. În anul 2020, Castex a fost desemnat de către Emmanuel Macron să coordoneze procedura de ridicare a restricțiilor impuse din cauza virusului SARS-CoV-2. 

Emmanuel Macron pe Twitter i-a mulțumit lui Édouard Philippe pentru activitatea sa în fruntea Guvernului și i-a urat bun venit lui Jean Castex. Macron a spus despre Castex că ”împreună, vom trasa noua cale pe care am propus-o francezilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.