Miniștrii de externe din statele membre ale Grupului G7 (SUA, Canada, Franța, Germania, Japonia, Regatul Unit) împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, și-au exprimat printr-o declarație comună îngrijorarea față de decizia Chinei să aplice legea securității naționale în Hong Kong.
“Decizia Chinei nu este în conformitate cu legea fundamentală a Hong Kong-ului și cu angajamentele sale internaționale față de principiile Declarației Comune Sino-Britanice cu caracter juridic obligatoriu, înregistrate de ONU. Legea propusă privind securitatea națională riscă să submineze grav principiul „o țară, două sisteme” și gradul ridicat de autonomie al teritoriului. Aceasta ar pune în pericol sistemul care a permis Hong Kong-ului să înflorească și să-i aducă succes pe parcursul mai multor ani”, a menționat Grupul G7 în declarație.
De asemenea, miniștrii au subliniat importanța unei dezbateri deschise și a respectării drepturilor și libertăților cetățenilor, care sunt oficial protejate de statul de drept și existența unui sistem de justiție independent.
”Solicităm ferm guvernului Chinei să reconsidere această decizie”, este sintagma cu care a fost încheiată declarația.
Together with our G7 partners, the EU urges the Gvmt. of China to reconsider its decision to impose a national security law on Hong Kong.
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) June 17, 2020
Statement w/ @SecPompeo @FP_Champagne @MofaJapan_en @HeikoMaas @JY_LeDrian @luigidimaio @DominicRaabhttps://t.co/JYfD2aNHFr
Înaltul Reprezentant european Josep Borell a declarat că relația Uniunii Europene cu statul Chinez ar trebui să fie bazată pe încredere, transparență și reciprocitate. De asemenea, acesta a precizat că drepturile omului încă reprezintă o problemă controversată în cadrul relațiilor.
”Presiunea asupra autonomiei Hong Kong-ului și a libertăților fundamentale ne afectează în mod direct. Nu este doar o problemă a oamenilor din Hong Kong”, a adăugat șeful diplomației Uniunii Europene.
HRVP @JosepBorrellF explains @Europarl_EN the EU’s position on China national security law for Hong Kong #EPlenary ▶ pic.twitter.com/MiBJ0O1deh
— European External Action Service – EEAS 🇪🇺 (@eu_eeas) June 18, 2020
Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe și Commonwealth din Regatul Unit, Dominic Raab, a făcut o declarație legată de legea securității naționale din Hong Kong, separat de mesajul Grupului G7 pentru a sublinia îngrijorarea întregii comunități pentru această lege.
”Declarația de astăzi arată puterea preocupării internaționale față de noua lege a securității naționale propusă de China pentru Hong Kong. În calitate de G7, solicităm Chinei să respecte angajamentele sale internaționale cu caracter juridic obligatoriu și să respecte autonomia și libertatea oamenilor din Hong Kong”, a declarat acesta.
As an international community we all have a stake in 🇭🇰success & prosperity. With my @G7 colleagues 🇨🇦🇫🇷🇩🇪🇮🇹 🇯🇵🇺🇸🇪🇺we reiterated our grave concern at China’s decision to impose the national security law. HK’s autonomy & rights & freedoms must be protected https://t.co/tmab1jYfd3
— Dominic Raab (@DominicRaab) June 17, 2020