Coaliția Arabiei Saudite din Yemen a fost scoasă de pe “lista neagră” a grupărilor care încalcă drepturile copiilor din cadrul ONU

0
915
unbonn.org

Luni a fost publicat raportul anual privind copiii aflați în zonele de conflict și a fost înaintat de Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, Consiliului de Securitate privind Copiii și Conflictele Armate.

ONU a declarat în raport că a verificat peste 25000 de infracțiuni grave contra copiilor. Acestea se referă la folosirea, omorârea, mutilarea, abuzarea sexuală sau răpirea copiilor. S-a constatat că cele mai verificate abuzuri au fost omorul și mutilarea, fapt ce a ridicat un semnal de alarmă privind îngrijorările oficialilor legate de încălcarea dreptului umanitar internațional, lipsa capacității și a măsurilor de a controla vătămările și a războiului din zonele dens populate.

În Yemen, ONU a verificat 4042 de infracțiuni grave contra 2159 de copii. Printre entitățile acuzate de aceste infracțiuni se numără gruparea rebelă Houthi din Yemen, Coaliția condusă de Arabia Saudită și forțele armate ale Yemenului.

În Anexa raportului este precizată scoaterea Coaliției condusă de Arabia Saudită din lista grupărilor acuzate de omor și mutilare:

“Coaliția pentru Sprijinirea Legitimității în Yemen va fi eliminată de pe lista pentru omoruri și mutilări, în urma unei scăderi semnificative și susținute (a acestor infracțiuni) datorată raidurilor aeriene și a semnării unui acord-cadru în martie 2019”, menționează raportul.

Eliminarea Coaliției a stârnit multe reacții negative din partea mai multor organizații neguvernamentale. Human Rights Watch a denunțat ONU atât pentru eliminarea Coaliției conduse de Arabia Saudită, “care a fost responsabilă pentru 222 de victime și 4 atacuri în scoli și spitale în 2019”, cât și pentru omiterea din raport a altor infracțiuni grave ale Rusiei în Siria sau ale SUA în Afghanistan.

“Secretarul General a făcut de rușine ONU, eliminând coaliția condusă de Arabia Saudită din «lista rușinii», chiar dacă aceasta continuă să ucidă și să rănească copii în Yemen. (…) El a scos în mod repetat și nescuzabil țările puternice de pe lista sa, în ciuda evidențelor copleșitoare ale ONU de infracțiuni grave împotriva copiilor”, a declarat Jo Becker, Directorul pentru Apărarea Drepturilor Copiilor al Human Rights Watch.

Adrianne Lapar, directoarea ONG-ului Watchlist, a declarat că Secretarul General al ONU transmite statelor puternice că pot scăpa fără pedeapsă dacă omoară copii. De asemenea, aceasta a cerut transparență din partea ONU “pentru a asigura că toți infractorii sunt tratați după același standard, indiferent cine sunt ei sau prietenii lor”, relatează AP.

De asemenea, ONG-ul a transmis, prin intermediul contului său de Twitter, că Secretarul General Antonio Guterres a lăsat acum copiii vulnerabili în fața atacurilor, menționând că luni au fost omorați alți 13 cetățeni, dintre care 4 erau copii. În altă postare, Watchlist a distribuit recomandări pentru crearea de către Secretarul General al ONU a unei alte “liste negre”, mai credibilă.

Virginia Gamba, Comisarul Secretarului General Antonio Guterres pentru Copii și Conflicte Armate, a răspuns acestor critici, declarând că ONU nu a suferit presiuni din partea Arabiei Saudite de a elimina Coaliția de pe listă. Această decizie s-a bazat pe “o scădere semnificativă de omoruri și mutilări datorată raidurilor aeriene”, a declarat Comisarul, conform AP.

Cu toate acestea, Comisarul Virginia Gamba susține că părțile aflate în conflict în Yemen neglijează protecția copiilor, care au nevoie urgentă de ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.