Péter Szijjártó: ”Aceasta este răzbunarea euro-parlamentarilor pro-imigrare.”

0
658

“Decizia Parlamentului European cu privire la adoptarea raportului Sargentini este o neînsemnată răzbunare venită din partea politicienilor care se arată favorabili imigrației.” a declarat Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului a Ungariei, în cadrul unei conferințe din Budapesta miercurea aceasta.

Potrivit comunicatului oficial al Ministerului Afacerilor Externe și a Comerțului, ministrul subliniază faptul că prin această adoptare, Uniunea Europeană nu face altceva decât să condamne Ungaria și poporul maghiar pentru simplul fapt că aceștia ”au dovedit că nu există nicio nevoie de a migra și că fenomenul migrației poate fi oprit.”

Euro-parlamentarii au decis astăzi în cadrul sesiunii plenare dacă Articolul 7 al Tratatului de la Lisabona va fi declanșat împotriva Ungariei, stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2004. Supra-numit și “opțiunea nucleară” a Uniunii Europene, conform alineatului 3, acesta poate fi adus în discuție după cum urmează:

”3) În cazul în care a fost făcută constatarea menţionată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ţine seama de eventualele consecinţe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.