Pandemia de coronavirus a avut consecințe profunde în întreaga lume, toți oamenii și toate țările fiind afectate de aceasta. Criza pe care a provocat-o a evidențiat lipsa de pregătire pentru asemenea situații a tuturor statelor europene, în special în ceea ce privește sistemele medicale. Cu toate acestea, unele state au fost afectate mai mult decât altele, ceea ce a adus în prin-plan ideea de solidaritate între membrii Uniunii Europene.

Într-o declarație de presă pe 1 decembrie 2019, la aniversarea a 10 ani a Tratatului de la Lisabona, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara ca este responsabilitatea noastră să construim o Uniune Europeană mai puternică și să „nu lăsăm pe nimeni în urmă”. Cu toate acestea, UE a eșuat în a reacționa rapid și decisiv pentru a-și ajuta statele membre care aveau nevoie disperată de ajutor. Măsurile adoptate, uneori cu întârziere, pot limita impactul crizei asupra celor mai puternic lovite economii naționale, dar nu reușesc să ofere soluții eficiente pentru problemele cu rădăcini mai adânci de care suferă Portugalia, Italia, Grecia, Spania sau Franța.

Cele mai grav afectate țări europene

Pe 13 martie, Europa era declarată de Organizația Mondială a Sănătății epicentrul pandemiei, având mai multe cazuri și morți raportate decât tot restul lumii, excepția Chinei, care reușise să limiteze răspândirea virusului până atunci. În acel moment, Italia avea deja peste 15.000 de cazuri, iar în Spania, care raportase aproximativ 5.000, numărul creștea exponențial. În urma celor două era Franța, cu aproape 3.000 de cazuri raportate. Numărul de decese era, de asemenea, într-o creștere alarmantă. Până astăzi, cele trei țări au cele mai multe cazuri și decese raportate din Uniunea Europeană.

Atât economia Italiei cât și a Spaniei încă se resimt dupa criza financiară din 2008 și după criza datoriilor europene din 2012 și guvernele celor două țări impun de ani măsuri de austeritate, care au rezultat subfinanțarea sistemului de sănătate, devenit, astfel, incapabil să gestioneze numărul foarte mare de infecții cu noul coronavirus. Alături de Franța, Belgia, Portugalia și Grecia, toate state care au cerut ajutor financiar din partea UE în timpul pandemiei, au printre cele mai mare datorii publice dintre țările europene. Iar faptul că majoritatea acestor țări aveau venituri importante din turism înseamnă o lovitură în plus pentru economiile lor.

Astfel, criza cauzată de pandemia actuală a pus mai multă presiune nu numai pe sistemele de sănătate ale acestor state, dar și pe bugetele de care guvernele lor dispun în aceste momente. Conform estimărilor preliminare, economiile naționale ale Italiei, Spaniei și Franței s-au contractat cel mai mult în primul semestru al acestui an. La polul opus, Germania, Austria, Finlanda sau Olanda, care au avut oportunitatea de a învăța din experiența europenilor pe care criza i-a lovit cu câteva săptămâni mai devreme, au mai puține cazuri de îmbolnăvire, sunt mai stabile din punct de vedere financiar și au sisteme medicale mai bine pregătite.

Aceste diferențe au fost reprezentative pentru felul în care s-au desfășurat negocierile la nivelul Uniunii Europene și pentru deciziile care s-au luat până acum.

Răspunsul UE și al statelor membre

Prima cerere de ajutor din partea Italiei a venit la sfârșitul lunii februarie, când a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru a se aproviziona cu măști de protecție. Nicio țară nu a răspuns acestei cereri; din contră, în prima săptămână a lunii martie, Germania și Franța au blocat exporturile de echipament medical. La intervenția Comisiei Europene, acestea au fost deblocate pe 15 martie. Ulterior, mai multe țări europene au oferit Italiei, prin acorduri bilaterale sau prin NATO, echipament medical.

Spania a cerut ajutor prin NATO înaintea Italiei și a primit astfel echipament medical de care avea nevoie. Franța a fost sprijinită prin Mecanismul de Protecție Civilă pentru a putea repatria cetățeni ai săi care se aflau în Wuhan sau în alte țări din lume.

Aceste acțiuni arată că, exceptând intervenția Comisiei în privința exporturilor blocate de Germania și Franța, Uniunea Europeană nu a fost capabilă să ofere decât foarte puțin sprijin în prima fază a pandemiei. O măsură adecvată a venit abia pe 19 martie, prin crearea unei rezerve de echipament medical în valoare de 50 de milioane de euro.

Cu toate acestea, ajutor pentru procurarea de echipament medical este doar o mică parte din ceea ce Spania, Italia și alte membre UE au nevoie pentru a face față acestei crize. Având în vedere că acestea aveau dificultăți economice și înaintea pandemiei, au avut nevoie și de sprijin financiar pentru a trece prin această perioadă și vor avea nevoie de și mai mult pentru a își reporni economiile în viitorul apropiat.

Diviziunile din interiorul Uniunii ies din nou la iveală

Diferențele între cât de mult au avut de suferit din cauza pandemiei diferite membre UE au însemnat și că unele dintre ele vor fi mai doritoare să împartă povara cu celelalte state, în timp ce altele ar fi mai puțin dispuse să accepte o astfel de solidaritate. La începutul anului, aprobarea Bugetului UE a fost întărziată de faptul că principalii beneficiari ai Fondului de Coeziune doreau o creștere a bugetului, în timp ce Austria, Danemarca, Suedia și Olanda se opuneau, preferând o reducere a cheltuielilor. Aceeași diviziune a ieșit la iveală și în cadrul negocierilor dintre miniștrii de finanțe din UE din aprilie.

Nouă țări din zona euro (Portugalia, Italia, Grecia, Spania, Slovenia, Luxemburg, Franța, Belgia și Irlanda) au trimis o scrisoare Președintelui Consiliului European, Charles Michel, prin care cereau un instrument de creanță comun, așa numitul „corona bonds”, un mecanism care a mai fost propus și respins și în timpul crizei din 2012. Propunerea a fost respinsă din nou de miniștrii german, olandez, austriac și finlandez, ministrul olandez motivând că este doar vina Italiei pentru că are o datorie publică într-atât de mare că nu își poate permite, de una singură, să își revină după această criză.

Soluția la care cei 27 de miniștri de finanțe ai Uniunii au ajuns a fost una de compromis: un pachet de 500 de miliarde de euro. Prin Mecanismul European de Stabilitate, a fost creată o linie de credit pentru a acoperi costuri medicale. Prin Programul de Achiziții Urgente în Pandemie, Banca Centrală Europeană va putea cumpăra obligațiuni de la guverne și companii în valoare de 750 de milioane de euro. Banca de Investiții Europeană va oferi, de asemenea, împrumuturi în valoare de 50 de milioane de euro pentru IMM-uri și 180 de milioane de euro pentru persoanele care nu pot munci în această perioadă. În plus, regulile privind disciplina bugetară au fost suspendate.

În ciuda faptului că țările mai puțin îndatorate ale UE s-au opus vehement obligațiunilor comune, ele sunt marii beneficiari ai suspendării acestor reguli, fiind cele care au capacitatea de a investi cel mai mult pentru a-și ține companiile pe linia de plutire. Până acum, companiile germane au beneficiat de 52% din ajutoarele de stat oferite cu acordul UE. Această folosire disproporționată a ajutoarelor de stat între statele membre ar putea oferi unor companii un avantaj în fața competitorilor din restul Europei și s-ar putea dovedi un pericol pentru piața unică a Uniunii.

Mai mult decât atât, liniile de credit menite să compenseze refuzul „corona bonds” nu va putea fi la fel de eficient în a ușura povara Italiei, Greciei sau Spaniei. Din moment ce acestea au deja datorii publice foarte mari, folosirea acestor instrumente ar putea fi riscantă, pentru că ar însemna acumularea unor datorii și mai mari decât cele pe care le au deja.

Astfel, pare că acest compromis la care s-a ajuns în Consiliul Europei este unul mai avantajos pentru acele țări care au cel mai puțin de suferit în timpul acestei crize, în timp ce țărilor cel mai puternic lovite de această criză li s-au oferit soluții care doar le-ar pune sub și mai multă presiune. După suspendarea regulilor privind disciplina bugetară, obligațiunile comune ar putea fi o concesie pe care Germania, Austria, Finlanda sau Olanda o pot face.

E nevoie de reforme mai importante la nivelul UE

Având în vedere că sfârșitul pandemiei nu se arată la orizont și încă va mai fi nevoie de eforturi considerabile din partea statelor membre ale UE pentru a își reveni după această criză, este nevoie de noi măsuri la nivelul Uniunii și, în viitorul apropiat, de schimbări și reforme mai semnificative.

Ca primă măsură, adoptarea obligațiunilor comune nu ar trebui să întârzie. Liniile de creditare puse la dispoziția Italiei, Spaniei sau Greciei sunt departe de a fi eficiente și nu ar face decât să adâncească datoriile care le-au acumulat deja și le-au forțat să adopte măsuri de austeritate în ultimul deceniu. În plus, Comisarul European pentru piața internă, Thierry Breton, estimează că Uniunea Europeană va avea nevoie de aproximativ 10% din PIB-ul său, sau 1.7 trilioane de euro, pentru a repune pe picioare economia europeană.

Totuși, acestea sunt doar măsuri temporare și vor trebui acompaniate de schimbări permanente, mai substanțiale și ambițioase, care să elimine, treptat, diviziunile dintre centrul și periferia Uniunii Europene și a zonei euro care amenință în prezent Europa, și să permită avansarea proiectului european. Pentru aceasta, o creștere a bugetului Uniunii de la infimul 1% din PIB-ul european la cel puțin 10%, dacă nu chiar 20% pe termen mai lung, este esențială. Un astfel de buget ar permite UE să planifice eficient investițiile și serviciile publice pentru ca întregul continent să aibă de câștigat.

O altă reformă necesară trebuie realizată prin finalizarea uniunii monetare și economice. Deși această uniune a fost considerată o prioritate de actuala Comisie Europeană, obiectivele propuse sunt lipsite de ambiție. Politica monetară ar trebui să includă uniformizarea impozitării companiilor la nivelul întregii UE, pentru a pune capăt competiției pentru cele mai mici impozite pentru companii dintre țările de la periferia Europei, cursă condusă în prezent de Bulgaria, Ungaria și Irlanda. De asemenea, mai mult decât un instrument comun de stabilire a salariului minim, Uniunea Europeană ar trebui să stabilească un salariu minim pentru toate țările, descurajând astfel migrația intra-europeană dinspre Estul mai sărac către Vestul mult mai bine dezvoltat.

În cele din urmă, includerea politicilor de sănătate și a organizării sistemului medical va trebui să devină o competență exclusivă a UE, dacă ne dorim să fim pregătiți pentru alte viitoare epidemii sau pentru criza climatică. Actualul model, prin care sistemele naționale de sănătate ale unor țări precum Italia sau România persistă în a fi grav subfinanțate s-a dovedit a fi nesustenabil în contextul pandemiei actuale.

Un test important pentru Uniunea Europeană

Pandemia de Covid-19 a adus la suprafață probleme importante pentru Uniunea Europeană: lipsa de pregătire a sistemelor medicale pentru a se confrunta cu o criză sanitară europeană, disparitățile economice din interiorul UE și al zonei euro, incapacitatea instituțiilor europene de a acționa rapid și decisiv pentru a limita pierderile și a reveni după o criză și lipsa de voință politică a reprezentanților statelor membre pentru a duce mai departe integrarea europeană.

O perspectivă la fel de sumbră a ieșit la iveală și după ultimele alegeri parlamentare, când partidele eurosceptice, populiste sau de extremă dreapta, au câștigat mai multe locuri în Parlamentul European, în defavoarea PPE sau ALDE. Ascensiunea acestor partide este un trend îngrijorător pentru continuitatea proiectului european.

Pentru continuarea acestui proiect și crearea unei Uniuni Europene mai puternice sunt esențiale astfel de reforme ambițioase, prin care să se elimine inegalitățile în dezvoltarea statelor membre și să se îmbunătățească standardul de viață pentru toți cetățenii europeni. În lipsa lor, euroscepticismul va continua să se alimenteze de pe urma nemulțumirii și a dezamăgirii a unor cetățeni care simt că au fost neglijați.