Premierul Japoniei a extins starea de urgență până pe 31 mai

0
856
Sursa: Bloomberg


Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a extins pe 5 mai starea de urgență la nivel național până la 31 mai, afirmând că rata de infecție cu coronavirus nu a scăzut suficient pentru a justifica reducerea măsurilor care vizează încetinirea focarului.

Într-o conferință de presă organizată pe 4 mai premierul japonez a declarat: ”Voi prelungi perioada stării de urgență pe care am declarat-o pe 7 aprilie până pe 31 mai. Zona acoperită este reprezentată de toate prefecturile națiunii”. Guvernul japonez în timpul primei luni în care a fost starea de urgență declanșată a stabilit că relaxarea restricțiilor vor avea loc doar în cazul în care numărul de noi infecții o să scadă sub 100 pe zi sau numărul persoanelor vindecate să fie mai mic decât numărul infectărilor. Obiectivul nefiind atins, s-a luat decizia de prelungire a stării de urgență.

Abe și-a exprimat aprecierea față de oameni pentru eforturile depuse în stoparea răspândirii virusului COVID-19 și a promis că va pune capăt restricțiilor mai devreme, dar acest lucru depinde de întâlnirea de pe 14 mai a grupului de experți pentru combaterea coronavirusului.

Guvernul cheltuiește 1,1 trilioane de dolari, echivalent cu o cincime din PIB, pentru măsuri de stimulare. Acestea au scopul de a ajuta companiile și oamenii afectați de măsurile de pandemie și de lockdown. Abe a promis măsuri suplimentare pentru a ușura impactul economic al lockdown-ului, inclusiv bani pentru acoperirea plăților de chirii, o extindere a ajutorului pentru protejarea locurilor de muncă și ajutor pentru lucrătorii cu timp parțial care și-au pierdut locul de muncă. ”Vom lua măsuri și vom acționa rapid pentru a ajuta întreprinderile și gospodăriile.

Prim-ministrul japonez a declarat inițial starea de urgență pentru o lună, care a acoperit inițial Tokyo și alte 6 prefecturi pe 7 aprilie, extinzând-o ulterior pentru a acoperi întreaga țară. Acesta trebuia să expire pe 7 mai, dar ministrul pentru răspunsul la coronavirus, Yasutoshi Nishimura a declarat că ”numărul de cazuri noi a scăzut, dar, din păcate, scăderea nu a atins nivelul țintit”.

Spre deosebire de alte guverne care au obligat întreprinderile să se închidă și au ordonat oamenilor să rămână acasă, administrația Abe este capabilă să solicite doar respectarea măsurilor de coronavirus și nu poate obliga cetățenii să se conformeze și nu există pedepse pentru cei care nu reușesc să facă acest lucru.  Starea de urgență permite guvernanților locali să îndemne oamenii să rămână acasă și să solicite întreprinderilor să rămână închise.

Abe a spus ca rezidenții din 13 prefecturi cu risc ridicat, inclusiv cele mai mari orașe ale Japoniei, să continue cu măsuri stricte de distanțare socială. Pentru restul Japoniei, prefecturilor unde există puține infecții, li se va permite să slăbească restricțiile privind închiderea afacerilor și întrunirile mici, dar rezidenților li se va cere totuși să nu călătorească în afara regiunilor lor de origine. 

Au fost implementate măsuri pentru a încerca să ușureze presiunea asupra spitalelor supraaglomerate, inclusiv trimiterea pacienților cu coronavirus care au simptome ușoare la hoteluri utilizate pentru carantină. Guvernul a mai spus că va crește capacitatea de testare, dar continuă să se confrunte cu critici pentru numărul relativ redus de teste care sunt efectuate, în parte din cauza unor criterii stricte.

Abe a îndemnat publicul să se pregătească pentru o luptă lungă împotriva virusului și le-a cerut să continue practicarea distanțării sociale. Oamenii ar trebui să adopte un ”stil de viață nou” pentru epoca coronavirusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.