Uniunea Europeană a încheiat un nou acord comercial cu Mexic

0
816
twitter.com

UE și Mexic au inceput discuțiile privind acest acord în anul 2016. Comisarul pentru comerț Phil Hogan și Ministrul mexican al economiei Graciela Márquez Colín au încheiat marți negocierile legate de transparența și domeniul de aplicare al deschiderii reciproce a piețelor de achiziții publice. Următoarele etape vor fi traducerea și înaintarea acordului către semnare și ratificare.

“Deși majoritatea eforturilor noastre s-au concentrat în ultima vreme asupra combaterii crizei cauzate de coronavirus, am depus eforturi și pentru a avansa agenda noastră privind comerțul deschis și echitabil, care continuă să fie foarte importantă. Caracterul deschis, parteneriatul și cooperarea vor fi și mai importante pe măsură ce ne reconstruim economiile după această pandemie. Prin urmare, îmi face o deosebită plăcere că împărtășim opinii similare cu partenerii noștri mexicani și că eforturile noastre neîntrerupte pot fi acum fructificate. Acordul de astăzi este o dovadă clară a angajamentului nostru comun de a avansa agenda parteneriatului și cooperării noastre. Acest acord – odată intrat în vigoare – va ajuta atât UE, cât și Mexicul, să își sprijine propriile economii și să stimuleze ocuparea forței de muncă”, a declarat Comisarul pentru comerț Phil Hogan.

Noul acord consemnează ca toate schimburile comerciale de mărfuri între UE și Mexic să fie scutite de taxe vamale. Comisia Europeană a declarat că simplificarea procedurilor va stimula și exporturile. Acest acord include și aspecte legate de dezvoltarea durabilă, de exemplu, metode eficiente de a pune în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice. De asemenea, el face parte dintr-un acord global amplu care acoperă și aspecte precum protejarea drepturilor omului și cooperarea politică.

Acordul comercial UE-Mexic este primul care include măsuri pentru combaterea corupției, spălării de bani și luarea de mită. De asemenea, este prima dată când UE ajunge la o înțelegere cu un stat latino-american din punct de vedere al protecției investițiilor.

În plus, Ministerul Afacerilor Externe din România a declarat că parteneriatul UE-Mexic este binevenit în consolidarea economiei în contextul pandemiei de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.