Pentru limba engleză, click aici. For English, click here.
Ashley Arabasadi este Senior Manager Afaceri Externe în cadrul Management Sciences for Health, organizație americană non-profit în domeniul sănătății globale, și Președinte Emerit al Global Health Security Agenda Consortium (Consorțiul Agendei Globale pentru Securitatea Sănătății). Ashely este calificată drept antropolog și arheolog specializat în sănătate și afecțiuni ale scheletului în rândul populației umane. Studiile de licență le-a finalizat în cadrul Indiana University din Statele Unite, iar cele de master la University of Durham în Marea Britanie. Ashley scrie adesea pentru publicații precum The Hill și STAT News.
DT: Doamnă Arabasadi, potrivit unui sondaj recent realizat în România, 52% dintre români consideră că SARS-CoV-2 își are originile într-un laborator, în pofida faptului că există studii care contrazic în mod cert această teorie a conspirației. Ne puteți spune mai multe despre modalitatea de contagiune și cum apare în natură?
Bolile care își au originea în surse animale se numesc ”boli zoonotice” și apar în mod natural. Unele exemple includ malaria provocată de țânțari, ciuma bubonică cauzată de șobolani și Ebola propagată de lilieci. Anumite tipuri de boli animale au capacitatea de a infecta oamenii, însă nu orice boală zoonotică are capacitatea de a se răspândi în rândul oamenilor. De exemplu, o persoană mușcată de un câine infectat cu rabie nu răspândește această afecțiune în sine. Alte boli, de tipul COVID-19, se răspândesc printre oameni. Pe măsură ce nivelul populației oamenilor crește și trăim mai aproape de animale din cauza defrișărilor, a creșterii populației, practicilor agricole și alte probleme precum încălzirea globală, abilitatea agenților patogeni de a se transmite de la animale către oameni crește.
DT: Când ne gândim la momentul producerii contagiunii (și la recidiva agenților patogeni existenți), cum funcționează supravegherea și ce înseamnă în acest context? Ce rol joacă ”piețele umede” în această situație?
Oamenii de știință încearcă să identifice sursele acestui nou coronavirus. Multe persoane consideră că își are originea într-o astfel de ”piață umedă”, care este un tip de piață în aer liber, destul de răspândită în multe țări cu venituri mici și medii, în care se vând fructe, tipuri de carne, fructe de mare și alte produse perisabile neambalate. Mulți comercianți din aceste piețe țin animalele vii în captivitate și ulterior le sacrifică în fața clientului. Condițiile nu sunt întotdeauna sanitare și, asociate cu o apropiere așa de mare dintre oameni și animale se creează o situație în care bolile se pot propaga între specii. Decât să condamnăm ”piețele umede” drept unică sursă a contagiunii, trebuie totuși să acordăm mai mult timp cercetării bolilor zoonotice și să le identificăm pe acelea care au potențial pandemic. Acest lucru ne va ajuta să ne pregătim pentru următoarea epidemie.
Folosim supravegherea ca instrument pentru colectarea și analizarea datelor despre locurile în care agenții patogeni există, pentru a ajuta la controlul focarelor și prevenirea îmbolnăvirii, de la nivel de comunitate, până la nivel național. Organizația mea, Management Sciences for Health, lucrează la toate nivelurile sistemului de sănătate, atât cel uman, cât și cel animal. Acest tip de abordare ”One Health” ne permite să oprim focarele apropiate de sursă și înainte de răspândire.
DT: Răspândirea internetului a creat o multitudine de surse deschise de informații (OSINT). Ce rol ar putea jurnaliștii și ONG-urile (în special organizațiile media, ca a noastră) în prevenirea și/ sau combatrea epidemiilor?
Importanța informațiilor de bază, clare și fundamentate pe dovezi în lupta împotriva epidemiilor nu poate fi supraevaluată. Jurnaliștii și mijloacele de comunicare mass-media joacă un rol foarte important în distribuirea informațiilor fiabile de la experții în sănătate publică, în special în absența mesajelor consistente și clare din surse oficiale, cum ar fi guvernele locale și naționale.
Pentru a stopa o epidemie de boală infecțioasă, și din păcate, în acest caz, o pandemie, singurele instrumente de care dispunem sunt intervențiile non-farmaceutice. Acestea includ igiena de bază, cum ar fi practicile potrivite de spălarea mâinilor, distanțarea socială și acoperirea când tușești. Înainte de testare, înainte ca medicamente și vaccinuri să fie concepute, aceste intervenții reprezintă cea mai bună șansă pe care o avem. Mass-media, ONG-urile și jurnaliștii, în general, ne ajută să amplificăm acele mesaje critice pe segmente mari de public. Cu toate acestea, difuzarea dezacordurilor dintre experți poate produce confuzie. Un guvernator care contrazice un primar pot face show, însă nu ne ajută în stoparea epidemiei.
DT: Suntem un think tank de politică externă, deci ne gândim în mod firesc la consecințele acestei pandemii pentru scena relațiilor internaționale.Axios a întocmit recent o cronologie a evenimentelor legate de epidemia din China, înainte de blocarea majoră a provinciei Hubei, care a evidențiat slaba gestionare a crizei de către Beijing. Din punctul de vedere al unui expert în securitatea sanătății, epidemia ar fi putut fi oprită încă de la început, dacă ar fi fost tratată diferit de autoritățile chineze?
Da, teoretic. Epidemii au mai fost în trecut și vor mai fi. Important este să oprim focarul din a evolua într-o epidemie sau mai rău, într-o pandemie. Statele trebuie să elaboreze și să implementeze planuri de pregătire care pot fi executate efectiv atunci când este nevoie. O infrastructură de sănătate puternică și funcțională, mecanisme de supraveghere, laboratoare, personal medical de primă linie, comunicații integrate, un stoc național adecvat de produse medicale esențiale, o bună coordonare interguvernamentală (este nevoie de sectoare multiple pentru a stopa o pandemie) și o conducere rapidă și curajoasă sunt doar câteva exemple despre ceea ce trebuie să existe în momentul apariției unui focar, epidemie sau pandemie la scară largă.
Și sunt mai multe lucruri care trebuie să se întâmple, dar puteți începe să vă dați seama cât de complexă este această situație. Și din această cauză, multe lucruri pot fi neconforme. Sunt sigură că statul chinez ar fi putut aborda lucrurile altfel, dar sper că întreaga lume va extrage lecțiile din această criză și va fi mai bine pregătită pentru următoarea pandemie.
Sunt de părere că această experiență subliniază cât de important este ca fiecare țară să își finanțeze complet sistemele de sănătate și să facă investiții semnificative în pregătirea pentru astfel de situații. Așa cum spun adesea cei din securitatea sănătății, agenții patogeni nu au granițe, iar amenințarea unei bolii infecțioase undeva este o amenințare peste tot. Investirea în pregătirea pentru un astfel de scenariu are raționamente financiare, întrucât experții au știut că prevenirea și costul acesteia sunt doar o fracțiune din ceea ce poate reprezenta o epidemie pentru economia globală.
DT: Management Science for Health, ONG cu sediul în Washington, unde lucrați, ajută țările să obțină acoperire de sănătate universală. Cum se suprapune acest obiectiv cu politica de acoperire a serviciilor de sănătate în Statelor Unite, care este criticată, în special de democrați, că nu oferă securitate medicală cetățenilor săi? Ținând cont de faptul că este un an electoral, s-ar putea ca pandemia COVID-19 să schimbe fundamental politica internă a SUA în acest domeniu?
Organizația mea nu lucrează în domeniul politicii interne, dar putem vedea că pandemia a expus probleme precum lipsa de acoperire a asigurărilor care se vor intensifica după ceea ce este sigur că va fi o recesiune economică. De asemenea, este clar că există și alți factori socioeconomici la locul de muncă, cum ar fi disparitățile de sănătate care expun grupurile vulnerabile la un risc și mai mare. Dincolo de asta, nu pot să speculez dacă va schimba sau cum va schimba acest lucru politica de sănătate a Statelor Unite.
Interview with Ashley Arabasadi: Journalists play an important role in sharing reliable information from public health experts
Ashley Arabasadi is the Senior External Affairs Manager for Management Sciences for Health, an American nonprofit global health organization, and the Chair Emeritus of the Global Health Security Agenda Consortium. Ashley is a formally trained physical anthropologist and archaeologist specializing in health and disease in human skeletal populations. Ashley received an undergraduate degree from Indiana University and a MSc. from the University of Durham in England. She is a frequent opinion contributor to The Hill and STAT News.
DT: Ms. Arabasadi, according to a recent poll conducted in Romania, 52% of Romanians think that SARS-CoV-2 has its origins in a lab even though there have been studies that directly contradict this conspiracy theory. Could you please tell us more about spillover and how this occurs in the natural world?
Diseases that come from animal sources are called ‘zoonotic diseases’ and they are naturally occurring. Some examples include malaria from mosquitoes, bubonic plague from rats, and Ebola from bats. Certain types of animal diseases have the ability to cross over and infect humans, but not every zoonotic disease has the ability to spread among humans. For example, a person bitten by a dog infected with rabies doesn’t spread rabies themselves. Other diseases, like COVID-19, do spread among humans. As the human population increases and we live in closer proximity to animals because of deforestation, population growth, farming practices, and other problems like global warming, the ability of pathogens to jump from animals to humans increases.
DT: In thinking about spillover events (and also the recurrence of existing pathogens), how does surveillance work and what does it mean in this context? How do wet markets play a role in this?
Scientists are still trying to identify the sources of this novel coronavirus. Many think that it originated in a wet market, which is a type of open air market common in many low and middle-income countries that sells unpackaged meat and seafood, and other perishable goods. Many vendors at these markets keep live animals confined in cages and slaughter them in front of the customer. The conditions are not always sanitary and that, combined with such close proximity of animals and humans, creates a situation where diseases can jump between species. Rather than condemning wet markets as the sole source of the contagion, however, we need to spend more time on researching zoonotic diseases and identifying those that have pandemic potential. This will help us prepare for the next outbreak.
We use surveillance as a tool in gathering and analyzing data about where pathogens exist to help control outbreaks and prevent diseases, from the community to the national level. My organization, Management Sciences for Health, works at all levels of the health system and across both human and animal health systems. This ‘One Health’ approach enables us to stop outbreaks closer to the source and before they can spread.
DT: The rise of the Internet has created a wealth of open source intelligence (OSINT). What role could journalists and NGOs (particularly new media organizations, like us) in preventing and/or fighting epidemics?
The importance of basic, clear, evidence-based information in fighting epidemics cannot be overstated. Journalists and media outlets play an important role in sharing reliable information from public health experts, particularly in the absence of consistent and clear messages from official sources, like local and national governments. To contain an infectious disease outbreak, and sadly in this case a pandemic, sometimes the only tools at our disposal are non-pharmaceutical interventions. That includes basic hygiene like good handwashing practices, social distancing, and covering your cough. Before testing, medicines, and vaccines are developed, those interventions are our best and only bet. The media, NGOs, and journalists in general help us amplify those critical messages to large segments of the public. Broadcasting disagreements among experts, however, sows confusion. A governor disagreeing with a mayor may make for great TV, but it doesn’t help us stop an outbreak.
DT: We are a foreign policy think tank, so we naturally think of the consequences of this pandemic for the international relations scene. Axios has recently compiled a timeline of the events related to the epidemic in China, prior to the major lockdown of Hubei, outlining Beijing’s poor handling of the crisis. From a health security expert’s view, could the epidemic have been stopped dead in its tracks if handled differently by the Chinese authorities?
Yes, theoretically. Infectious disease outbreaks have happened before and will again. The key is to stop outbreaks from becoming epidemics, or worse, pandemics. Countries need to develop and implement preparedness plans that can actually be executed when the need arises. A strong, functioning healthcare infrastructure—surveillance mechanisms, labs, frontline health workers, integrated communications, an adequately stocked national stockpile of essential medical products, good intergovernmental coordination (it takes many sectors to stop an outbreak), and swift and bold leadership are just a few examples of what needs to be in place when an large scale outbreak, epidemic or pandemic occurs. And there’s more that needs to happen, but you can start to see how complex this is. And because of that, many things can go wrong. I’m sure China could have done things differently, but I’m hopeful that the whole world will take lessons from this crisis and be better prepared for the next outbreak.
I think this experience underscores how important it is for every country to fully fund their health systems and make meaningful investments in preparedness. As those of us in health security often say, pathogens see no borders, and an infectious disease threat anywhere is a threat everywhere. Investing in preparedness makes financial sense too, as experts have known that the cost of prevention is a fraction of what an epidemic can cost to the global economy.
DT: Management Sciences for Health, the Washington D.C. based NGO where you work, helps countries to achieve universal health coverage. How does this objective overlap with the United States health coverage policy, which is criticized, especially by Democrats, that it does not offer medical security to its citizens? Taking into account that it is an election year, could the COVID-19 pandemic fundamentally change US domestic policy in this area?
My organization does not work on domestic policy, but we can see that the pandemic has exposed issues like gaps in insurance coverage that will only intensify after what is sure to be a massive economic downturn. It’s also clear that there are other socioeconomic factors at work, like health disparities that put vulnerable groups at even more risk. Beyond that, I can’t speculate as whether or how that will change U.S. health policy.
Interviu realizat de Dragoș Tîrnoveanu
Traducere realizată de Maria Monica Burlacu
