Macron cere liderilor NATO o schimbare a strategiei

0
740
Bertrand Guay/AFP

La o conferință ținută pe 28 noiembrie alături de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, președintele francez a sugerat că principalul inamic al alianței în acest moment ar trebui considerat terorismul, nu Rusia sau China.

„Este dușmanul nostru astăzi Rusia? Sau China? Este țelul NATO să le desemneze ca dușmane? Nu cred acest lucru,” a declarat Macron în cadrul conferinței. „Inamicul nostru comun este terorismul, care a lovit fiecare dintre țările noastre.”


De asemenea, Macron a criticat din nou invazia din Siria a Turciei, precum și decizia guvernului de la Ankara de a achiziționa sisteme de rachete rusești. La începutul lunii, el a acuzat NATO că s-ar afla în „moarte cerebrală” și a cerut Uniunii Europene să investească mai mult în apărare și să adopte o politică externă independentă, pentru a nu mai depinde de SUA.

Liderii alianței se vor întâlni la Londra săptămâna viitoare, însă elaborarea unei noi politici externe față de China a fost deja una dintre priorități la întâlnirea recentă a miniștrilor de afaceri externe ai statelor membre.

SURSĂTwitter
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.