Cine este James Comey? Între ego și o cauză mai înaltă
Cine este James Comey?
Născut în data de 14 decembrie 1960 în Yonkers, New York, James Brien Comey este căsătorit și are o familie cu cinci copii. Familia sa are o tradiție în domeniul funcționarilor civili, bunicul său fiind comisar adjunct pentru siguranța publică în Yonkers, în anii 1940, în timp ce tatăl său a fost consilier municipal în Allendale, New Jersey, locul unde s-a mutat cu familia sa în anii 1970. În carte, precum și în recentele interviuri acordate, James Comey își reamintește de un eveniment nefericit din copilăria sa care l-a împins spre o carieră în domeniul justiției. Într-o zi din octombrie 1977, casa în care locuia cu familia sa în Bergen County a fost atacată de o persoană cu cagulă, presupus a fi “violatorul din Ramsey”, apelativul folosit pentru un violator în serie care teroriza zona în care locuia familia Comey în perioada respectivă.
“Era vineri seară. Eram un tocilar deci eram acasă și lucram la un articol pentru o revistă. Scriam despre presiunea grupului”, își amintește Comey. La momentul incidentului James se afla în casă cu fratele său mai mic, Peter. “[Atacatorul] a sărit pe Peter, și-a pus genunchiul drept în spatele lui, i-a pus arma cu mâna stângă în ureche și s-a întors spre mine ‘Te miști puștiule și îi zbor capul‘. Nu m-am mișcat. M-am gândit ’o să ne împuște. Acesta este momentul care mi-a schimbat viața și perspectiva asupra vieții ”.
Într-un final, cei doi frați au reușit să convingă atacatorul să îi încuie într-o baie de unde nu ar fi putut să iasă, deși cei doi știau că pot folosi fereastra pentru a ieși din casă. Imediat după ce au evadat, atacatorul i-a surprins în curte unde, datorită zgomotului, vecinii s-au alertat și au determinat pe atacator să fugă, fiind prins câteva zile mai târziu în pădurile din apropiere. Persoana capturată nu a fost condamnată și nu s-a putut determina daca aceasta a fost de fapt violatorul din Ramsey”.
Comey a rămas profund impresionat, dându-și seama la o vârstă fragilă de faptul că totul se poate sfârși într-o fracțiune de secundă. Acesta a mărturisit că de atunci a simțit nevoia să aibă mereu în apropierea sa o armă.
După ce a absolvit liceul Northern Highlands, s-a specializat în chimie și religie la College of William & Mary din Virginia. În această perioadă, studiile sale l-au îndreptat spre opera lui Reinhold Niebuhr, teolog și comentator politic, opera care se pare că a avut o influență ideologică de durată asupra sa. În 1985 și-a obținut licența în drept de la Școala de Drept din cadrul Universității din Chicago. La doar doi ani de la absolvire a fost numit asistent la Biroul Procurorului pentru Districtul de Sud al New York, una din cele mai influente jurisdicții, având în vedere că acoperă sectorul financiar al orașului.
În această perioadă, Comey s-a remarcat pentru tenacitatea sa și a urcat pe scara ierarhică, devenind figura centrală în ceea ce privește cazul acuzării familiei Gambino de crimă organizată. În acest articol din 2002 din New York Times James Comey spune că deși o parte din fondurile și resursele biroului pe care îl reprezintă au fost redirecționate către lupta împotriva terorismului, în ceea ce privește crima organizată s-au făcut progrese semnificative, prezentând o schemă ierarhică a familiei Gambino datând din 1991, în frunte cu John Gotti, indicând că la acel moment, din aproximativ 12 figuri centrale, 10 sunt fie morți, fie în inchisoare.
Acuzarea familiei Gambino nu a fost decât începutul unui lung șir de cazuri sonore în spațiul public în care James Comey a jucat un rol important. În 1995, Comey a avut rolul de consilier special adjunct pentru Comisia Whitewater, o comisie specială a Senatului american menită să investigheze legalitatea relațiilor financiare dintre mai multe entități juridice precum Whitewater Development Corporation, Madison Guaranty Savings and Loan Association, Capital Management Services, toate având legături directe sau indirecte cu familia Clinton, prima familie a statului Arkansas în perioada respectivă. Familia Clinton a fost exonerată de comiterea unei infracțiuni, mai exact de exercitarea de presiune politică asupra unor instituții financiare din Arkansas, pentru a emite împrumuturi ilegale în valoare de aproximativ 300.000 de dolari, care ar fi acționat drept o protecție financiară pentru pierderile suferite de familia Clinton în proiectul imobiliar eșuat Whitewater. Mai multe detalii legate de această afacere sunt puse la dispoziție de publicația Vox aici.
Un alt caz care tenaciatatea fostului director FBI a fost recunoscută public a fost cel al atacului terorist asupra complexului de apartamente Khobar Towers din Arabia Saudită. În data de 25 iunie 1996, un camion dotat cu explozibili a fost detonat în proximitatea clădirii 131 din complexul rezidențial Khobar Towers, locație unde se aflau mai mulți cetățeni americani. În total, 19 membri ai Forțelor Aeriene ale Statelor Unite au fost uciși în urma exploziei. Organizația teroristă Hezbollah Al-Hejaz a fost numită de către guvernul Statelor Unite drept responsabilă pentru acest atac.
În acest articol din 2001 din New York Times, James Comey este prezentat drept persoana care a accelerat investigația în acest caz, obținând o serie de condamnări. În 2001, la cererea directorului FBI Louis H. Freeh, cazul a fost transferat lui James Comey, sub presiunea unor termene legale de a obține condamnări. În aproximativ 3 luni Comey a reușit să conducă investigația spre redactarea unei acuzări împotriva a 14 indivizi. Freeh a spus despre prestația lui Comey și echipei sale că “au făcut ce trebuia făcut. Nu au lăsat nicio piatră neîntoarsă”. În același articol, James Comey este lăudat atât de colegi din domeniul acuzării, precum și de către avocați ai apărării care s-au înfruntat cu el în sala de judecată.
Anthony L. Ricco, un cunoscut avocat al apărării în vremea respectivă, a spus despre Comey că atunci când îl înfrunți, “trebuie să te lupți constant să aduci juriul de partea ta”, făcând referire la carisma și modul simplu și eficient prin care pledoariile și întrebările lui Comey în sala de judecată reușeau să câștige de partea sa jurații. Prestația sa în cazul Khobar l-au adus în atenția administrației Bush, ceea ce în 2002 l-a propulsat în poziția de Procuror al Districtului de Sud, district din care face parte și centrul financiar Manhattan.
Din această poziție, Comey și-a continuat asocierea persoanei sale cu diverse cazuri publice, precum cel al condamnării personalității media Martha Stewart în legătură cu tranzacții financiare frauduloase. În aproximativ un an, James Comey a mai urcat o treaptă ierarhică în cariera sa și a ajuns în poziția de Procuror General adjunct pentru John Ashcroft. În această postură a avut prima luare de poziție contrară cu membrii unei administrații prezidențiale, cu privire la prelungirea valabilității unei legi de supraveghere adoptată pe fondul atacurilor teroriste din septembrie 2001.
În acest articol din 2007 din Los Angeles Times, se reconstruiesc evenimentele dintr-o seară din martie 2004 când James Comey, aflat în drum spre casă, a primit un telefon din partea soției șefului său, Procurorul General, John Ashcroft. Acesta din urmă se afla internat într-un spital ca urmare a unei intervenții chirurgicale care îl lăsase într-o stare fragilă. Soția acestuia i-a spus lui Comey că în drum spre spital se aflau doi consilieri ai Casei Albe, Alberto Gonzales și Andrew Card, care doreau să obțină aprobarea lui Ashcroft pentru prelungirea programului de supraveghere fără mandat, un program ilegal în viziunea lui Comey, care a fugit spre spital pentru a împiedica ceea ce el credea că este o încercare de a profita de un om bolnav. În ajutorul său l-a chemat pe Robert S. Mueller, având atunci funcția de director al FBI. Cei doi se vor reîntâlni ulterior în cazul investigației îndreptate împotriva interferenței Federației Ruse în alegerile prezidențiale din 2016. Ashcroft nu a semnat documentul dar administrația Bush a prelungit oricum programul. Sub spectrul amenințării cu demisia din partea lui Comey și a lui Mueller, administrația a revizuit condițiile în care se pot realiza interceptările audio.
Comey a petrecut o perioadă relativ îndelungată și în sectorul privat, unde a ocupat în 2005 funcția de Senior Vice President la corporația Lockheed Martin, cel mai mare contractor al Departamentului Apărării. Din 2010 a activat în poziția de Consilier General la compania Bridgewater Associates, una din cele mai mari companii de administrare a fondurilor de investiții din lume, cu active gestionate în valoare de peste 160 de miliarde de dolari. Cultura organizațională extrem de agresivă în ceea ce privește transparența se pare că s-a pliat în mod natural pe caracterul lui Comey și pe aparenta sa cruciadă personală de a prezenta adevărul în forma sa de bază. Cultura Bridgewater este detaliată în acest articol din publicația Politico, în care James Comey descrie mediul inițial dificil la care a fost expus în cadrul acestei companii.
“Câteodată simțeam cum mi se învârtea capul atunci când oamenii mă interogau, este extrem de exigent, într-un mod unic”, a spus Comey despre modul în care fiecare decizie sau afirmație era necesar să aibă o logică riguroasă în spate, logică care trebuia demonstrată prin argumentație față de restul angajaților. Articolul citat sugerează că această cultură a avut o influență asupra lui Comey în ceea ce privește modul în care a administrat FBI în timpul mandatului său.
În data de 4 septembrie 2013, James Comey a devenit al șaptelea director al FBI, înlocuindu-l pe Robert S. Mueller III, actual procuror special învestit cu sarcina de a investiga posibila colaborare dintre campania Trump și agenți de influență ruși pentru influențarea rezultatului electoral. În mod ciudat, cele două evenimente din cariera lui Comey care, în opinia sa, l-au ajutat să ajungă în această poziție de director al FBI, au fost indicate drept motive greșite pentru numirea sa. În acest articol al publicației cu înclinații liberale Huffington Post, se propune ideea conform căreia Comey a fost o alegere viabilă pentru administrația Obama deoarece , în mod contrar imaginii de erou aflat în apărarea unui Ashcroft fragil, aflat pe patul de spital, modificările aduse legislației de supraveghere, modificări făcute cu binecuvântarea lui Comey, nu au făcut decât să construiască un argument legal pentru interceptările în masă realizate fără un mandat, justificare care spune că atacurile la care Statele Unite au fost expuse pe propriul teritoriu conferă o “autoritate constituțională inerentă” președintelui.
Mai mult, sunt contestate și beneficiile culturii organizaționale Bridgewater, care conform acuzațiilor unui fost angajat, Christopher Tarui, reprezintă un “creuzet al fricii și intimidării”. Conform publicației, asocierea lui Comey cu lumea serviciilor financiare, a reprezentat un plus pentru administrația Obama, care nu a insistat asupra responsabilizării comunității Wall Street cu privire la excesele financiare care au dus la criza financiară din 2008.
Afilierea politică a lui James Comey a fost un subiect destul de greu de definit încă de la o vârstă fragedă. Într-un profil realizat de New York Magazine în 2003, imediat după ce a fost numit adjunctul Procurorului General Ashcroft, Comey este descris drept un personaj numit de o administrație republicană, criticat de republicani și aplaudat de democrați, mai exact de actualul lider al minorității în Senat, Chuck Schumer. Această ambiguitate se pare este apreciată de Comey însuși, citat de New York Magazine spunând că “probabil fac ceva bine”. Tot Comey este citat spunând că “în facultate mă aflam la stânga față de centru și printr-un proces gradual m-am simțit mai confortabil cu multe din ideile și abordările pe care le foloseau republicanii”. Tot Comey a spus că în 1980 a votat cu Jimmy Carter, pentru ca în 1984 să voteze cu Reagan.
În recentele interviuri acordate unor publicații precum CNN, ABC sau USA Today, Comey a reiterat această mândrie, a faptului că afilierea sa politică nu poate să fie clar determinată, cu atât mai puțin invocată drept motivație în contextul unor decizii pe care acesta le-a luat.
Furtuna politică perfectă
Evenimentele care au condus la concedierea sa de către președintele Donald Trump au fost descrise de Comey drept “un potop de politică și venin politic care apare odată la 500 de ani” într-un interviu pentru BBC Newsnight. Astfel, fostul director FBI vrea să scoate în evidență faptul că deciziile pe care el și echipa sa de la FBI le-au luat în contextul alegerilor prezidențiale din 2016 au fost mereu sub spectrul a două opțiuni: prost sau catastrofal. Tot în opinia sa, au ales mereu opțiunea cea mai puțin dăunătoare. Totuși, o serie de întrebări cheie apar atunci când se analizează logica celor întâmplate în 2016 și 2017, printre cele mai importante fiind de ce a ales să facă publică informația conform căreia FBI redeschide ancheta cu privire la utilizarea serverului de e-mail privat de către Hillary Clinton, anunț făcut la doar câteva zile înainte de alegerile propriu-zise?
Răspunsul lui Comey face referire la aceeași paradigmă binomială a celor două alegeri proaste. În opinia sa, odată ce a ajuns la concluzia că lotul de e-mailuri descoperite pe laptopul lui Anthony Weiner, membru influent al anturajului de campanie a lui Hillary Clinton, un personaj cu un trecut încărcat de acuzații de comportament sexual deviant cu minori, ar fi putut conține informații relevante care ar fi fost contrare deciziei luate în data de 5 iulie 2016 de a nu începe urmărirea penală împotriva lui Hillary Clinton, Comey a văzut două opțiuni: “ascunde sau vorbește”. Optând pentru a doua variantă, în viziunea sa, a produs un rău mai mic, prin faptul că în cazul în care Clinton ar fi fost aleasă președintele Statelor Unite, ar fi evitat o delegitimizare imediată a acesteia, în momentul în care aceste informații ar fi fost făcute publice. Bineînțeles, această logică merge pe premisa ca Hillary Clinton ar fi câștigat alegerile. Comey s-a apărat în fața acuzațiilor că ar fi făcut evaluari de natură politică prin faptul că nu putea să ignore “mediul în care operau”, adică un mediu în care toate sondajele o indicau pe Hillary drept câștigătorul alegerilor. Chiar dacă FBI a emis o declarație cu trei zile înainte de ziua alegerilor, conform căreia lotul de e-mailuri din laptopul lui Weiner nu conțin informații care să necesite redeschiderea investigației, în opinia campaniei Clinton, răul fusese deja făcut. În data de 9 noiembrie 2016 Donald Trump scria istoria politică a Statelor Unite, devenind cel de-al 45-lea președinte ale celei mai puternice națiuni din lume.
De asemenea, o altă întrebare face referire la decizia neobișnuită de a face anunțul din 5 iulie 2015 cu privire la neînceperea procedurii de urmărire penală. De ce Comey nu a lăsat acest mesaj în seama Departamentului de Justiție, conform normelor în vigoare. Răspunsul acestuia este următorul: luând în considerare faptul că șefa sa, pe atunci Procurorul General Loretta Lynch, îi sugerase să folosească un anumit lexic cu privire la cazul serverului de e-mail, anume să folosească cuvântul “speță”, în loc de “investigație”, precum și faptul că Loretta Lynch avusese o întâlnire suspectă cu Bill Clinton pe pista aeroportului Sky Harbor din Phoenix, Arizona, după cum informează Weekly Standard. Chiar dacă Lynch a spus că cei doi au discutat despre “nepoți și golf”, Comey a fost îngrijorat de cele întâmplate și astfel s-a gândit că dacă ar lăsa anunțul în seama Departamentului de Justiție, reprezentanții acestuia ar emite o declarație scurtă, care ar avea un efect coroziv asupra statului de drept în Statele Unite, prin urmare a decis să împrumute o parte din credibilitatea FBI în a informa publicul cu privire la decizia lor.
O a treia întrebare foarte relevantă adresată de toate publicațiile care l-au intervievat pe fostul director FBI este de ce nu a aplicat același standard al transparenței vis-a-vis de publicul american cu privire la statusul investigațiilor cu privire la campaniile prezidențiale ale celor doi candidați, atunci când FBI a început o investigație cu privire la posibila interferență a Rusiei în alegeri, precum și cooptarea unor cetățeni americani în acest proces?
Răspunsul lui Comey este că cele două spețe sunt complet diferite. Dacă în cazul Clinton persoana vizată era în mod direct fostul Secretar de Stat și era o investigație aflată în stadii avansate de finalizare, investigația cu privire la influența Rusiei era într-un stadiu incipient. Totuși, conform mărturiei lui Comey în fața Congresului din 20 martie 2017, investigația fusese începută în iulie 2016, în aceeași perioadă în care Comey făcuse publice concluziile FBI cu privire la cazul Clinton. Cu alte cuvinte, până în noiembrie 2017 ar fi fost suficient timp pentru a informa publicul american cu privire la această investigație, având în vedere că existau deja suficiente indicații conform cărora existau posibile contacte dintre membrii campaniei Trump și cetățeni ruși cu o agendă definită de Kremlin.
Chiar dacă la momentul anunțului cu privire la posibilitatea redeschiderii anchetei cu privire la cazul Clinton, pe atunci candidatul Trump l-a lăudat pe Comey, cei doi au avut o relație extrem de tumultoasă pe parcursul primelor luni ale mandatului prezidențial. Într-o audiere în fața Comisiei Juridice a Senatului din data de 3 mai 2017, Comey a spus că simte “o ușoară greață” când se gândește la faptul că ar fi putut să influențeze rezultatul alegerilor prin decizia sa de a redeschide investigația în cazul Clinton. Această declarație, precum și o serie de întâlniri alarmante cu Donald Trump, au condus la demiterea lui Comey din funcția de director FBI, în data de 9 mai 2017.
Motivația pentru această concediere este foarte diferit prezentată de cele două părți implicate. Astfel, administrația Trump s-a bazat în mod oficial pe o recomandare redactată de Procurorul General Adjunct Rod Rosenstein prin care se indică faptul că reputația și credibilitatea biroului au fost afectate de modul în care Comey a gestionat cazul Clinton. În mod ciudat, scrisoarea critică și faptul că James Comey a decis să facă publică înainte de alegeri informația conform căreia existau e-mailuri neverificate pe laptopul lui Weiner, informație care conform lui Hillary Clinton, i-a cauzat înfrângerea. Prin urmare, motivația folosită de administrația Trump este destul de vagă, însuși președintele Trump spunând că indiferent de recomandarea lui Rosenstein, l-ar fi concediat pe Comey deoarece corpul de profesioniști din FBI și-a pierdut încrederea în conducerea instituției. Acest lucru a fost contrazis de Andrew McCabe, directorul adjunct și persoana care l-a înlocuit pe Trump.
În opinia lui Comey, demiterea sa s-a produs pe marginea unor întâlniri alarmante pe care acesta le-a avut cu președintele Trump, întâlniri în care acesta din urmă i-ar fi solicitat loialitatea și să renunțe la investigația cu privire la fostul consilier pe securitate națională, Michael Flynn și interacțiunile acestuia cu ambasadorul Federației Ruse în Statele Unite, Sergey Kislyak. Pe 17 mai, Robert S. Mueller, predecesorul lui Comey în funcția de director FBI a fost numit drept Procuror Special în investigația cu privire la colaborarea din membrii campaniei prezidențiale Trump și agenți de influență ruși.
Ulterior, Comey a devenit a făcut o declarație sub jurământ în fața Comisiei de Intelligence din Senatul american în data de 8 iunie 2017, când a spus că interacțiunile sale cu președintele l-au făcut să redacteze o serie de note personale prin care a documentat cele discutate, având în vedere că, în opinia sa, poziția președintelui era una prin care justiția era potențial împiedicată să își urmeze cursul.
Aceste note personale au fost recent puse la dispoziția publicului după ce au fost evaluate de Departamentul de Justiție. New York Times scoate în evidență o serie de informații relevante: așa-numitul dosar Steele care conține o serie de informații scabroase neverificate cuprivire la o presupusă întâlnire dintre Trump și prostituate rusoaice într-o cameră de hotel din Moscova în 2013 reprezenta o problemă la care președintele se gândea constant și care fusese negată în mod repetat, chiar dacă Comey nu adusese subiectul în discuție; o parte din informațiile prezentate în dosar au fost coroborate de agențiile de intelligence americane, nu și părțile cu caracter sexual; Trump l-a avut în vizor pe Andrew McCabe dinainte de a-l concedia pe Comey, soția lui McCabe, Jill, primind donații consistente din partea unui comitet de campanie condus de un fost aliat Clinton, pentru alegerile pentru Senat în statul Virginia. Jill McCabe nu a câștigat alegerile respective dar a fost subiectul unor atacuri din partea lui Trump în timpul campaniei.
Totuși, o serie de argumente se pot construi cu privire la justețea deciziei de a-l concedia pe Comey. Publicația The Hill, prin autorul Sharyl Attkisson, prezintă 12 astfel de argumente, printre cele mai importante fiind faptul că deși Comey l-a informat pe Trump imediat cum a aflat de existența dosarului Steele și asupra conținutului acestuia dar nu l-a informat cu privire la faptul că Steele a redactat dosarul subpatronajul campaniei Clinton, care încerca să afle informații compromițătoare pentru candidatul republican. De asemenea, numirea lui Robert S. Mueller a fost se pare produsă de o scurgere de informații orchestrată de Comey, prin care publicația New York Times a intrat în posesia respectivelor note personale prin care se detaliaza discuțiile dintre Trump și Comey, ceea ce reprezintă o utilizare foarte largă a privilegiilor unui director FBI. Confruntat în interviul acordat CNN cu privire la această orchestrare, Comey s-a apărat spunând că respectivele conversații nu erau clasificate, prin urmare nu a comis o ilegalitate. Mai mult, în opinia sa, numirea lui Mueller este un lucru pozitiv, nefiind un plan de răzbunare ca urmare a demiterii sale. Într-un articol pentru compania media cu înclinații conservatoare, Fox News, profesorul de drept de la Harvard, Alan Dershowitz, l-a numit pe Comey “un om fără curaj” deoarece nu a dezvăluit conținutul conversațiilor cu Trump la momentul în care s-au produs.
Între ego și o cauză mai înaltă
Dacă acceptăm narațiunea propusă de James Comey, viața sa profesională a avut un laitmotiv: întotdeauna Comey a spus adevărul în fața puterii, indiferent de context sau de afiliere politică. Detractorii lui Comey îl acuză de faptul că această viziune a sa asupra celor întâmplate dar și abordarea sa generală profesională este una prin excelență egocentrică și că el este prizonierul propriilor sale concepții asupra a ceea ce este bine și rău, ceea ce îl face să nu ia în considerare normele sau procedurile în vigoare. Comey însuși a încercat să se adreseze acestor acuzații în cadrul mai multor interviuri, acceptând faptul că există posibilitatea să fie orbit de viziunea sa asupra lumii, tocmai din acest motiv a încurajat membrii echipei sale să ia cuvântul în cadrul ședințelor de departament în FBI și să conteste premisele sale, o informație coroborată cu influența pe care timpul petrecut la Bridgewater a avut-o asupra sa.
Mai mult, influența pe care Niebuhr a avut-o asupra sa, este vizibilă și într-un extras dintr-un discurs ținut de Comey la Universitatea din Texas, citat de New Yorker: “John Adams i-a spus odată lui Thomas Jeferson, într-unul din marile lor schimburi de scrisori că ‘Puterea crede mereu că are un suflet mare’. Este un mare pericol să ma îndrăgostesc de propria mea virtute”. Acest discurs din 2016 atrage atenția asupra faptului că James Comey era conștient de acest pericol și, în mod normal, a luat măsuri de prevenire a contaminării procesului decizional din cadrul FBI cu propria sa viziune asupra binelui și răului.
Într-un mod foarte franc și relaxat, Comey a răspuns la întrebarea cum crede că va fi judecat de istorie, că nu conteaza atât de mult pentru el. Ceea ce contează este ce crede familia sa despre el. În același timp, a spus că ar lua aceleași decizii, chiar și beneficiind de cunoașterea evenimentelor ce s-au derulat ulterior alegerilor. Într-adevăr, Comey, ca și personaj în lumea politică și de securitate de peste ocean, a frapat prin aparenta sa ambiguitate politică într-un mediu mai polarizat ca niciodată. Poate odată cu finalizarea investigației conduse de Mueller, cel care a stat alături de Comey în camera de spital a lui Ashcroft, se va determina dacă Comey a fost doar o victimă a unui potop politic fără precedent sau doar a unui ego îndrăgostit de propria virtute.