Comisia NATO-Ucraina s-a întâlnit la Kiev pentru a discuta problemele de securitate din estul ucrainean

0
750

În vederea îmbunătățirii parteneriatului NATO-Ucraina, comisia s-a întrunit joi (31 octombrie), iar  principalele teme de discuție au constat în situația din estul țării și procesul de reformare a statului. Secretarul General al Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, care a și prezidat ședința, a subliniat sprijinul necotenit al Alianței pentru statul est-european: „NATO pune mare preț pe colaboararea sa cu Ucraina”, a declarat acesta.

De asemenea, Stoltenberg i-a cerut Federației Ruse să înceteze să acorde sprijin militanților din estul țării, și să-și retragă trupele și echipamentul de pe teritoriul său: „Nu vom recunoaște niciodată anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și condamnăm acțiunile agresive ale acestei în zona Mării Negre”.

Comisia a analizat Pachetul de Asistență și Înțelegere din partea NATO pentru Ucraina: „Prin cele 10 Fonduri de Încredere, Aliații NATO și partenerii au donat peste 40 de milioane de euro pentru a ajuta Ucraina, în domenii precum conducere și control, cyber apărare și reabilitare medicală”, a spus Secretarul General. El a adăugat că acestea produc rezultate reale, prin faptul că NATO contribuie la mărirea rezistenței statului cu capitala la Kiev la cyber-atacuri și diverse amenințări.

În plus, NATO a felicitat Ucraina pentru progresul pe care îl face cu pași repezi în implementarea unor programe de reformă esențiale și l-a încurajat pe președintele Zelenskiy să consolideze acest progres: „Vom continua să asigurăm consiliere și sprijin practic”, a afirmat Stoltenberg. Acesta a și evidențiat importanța drepturilor minorităților: „Toți Aliații sunt de părere că Ucraina ar trebui să pună în aplicare în totalitate recomandările Comisiei de la Veneția.” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.