UE accepta o nouă extindere a Brexitului până pe 31 Ianuarie

0
721
Credit Twitter/PA Wire

Uniunea Europeană a hotărât astăzi să-i ofere Marii Britanii încă 3 luni pentru a ajunge la un acord mai favorabil asupra Brexitului – element care subliniază faptul că Marea Britanie se poate retrage din UE în orice moment, până pe 31 Ianuarie 2020 (în condiția în care Parlamentul acesteia acceptă condițiile).

Anunțul lui Donald Tusk, Președintele Consiliului European, a apărut după ce acesta s-a întâlnit cu cei 27 de ambasadori europeni la Bruxelles, loc unde s-a semnat extinderea – a treia la număr, mai precis.

Două dintre extensii sub numele Brexitului au fost atinse în timpul conducerii Theresei May – 29 Martie și 12 Aprilie 2019 – a treia, în momentul actual, fiind sub guvernul lui Boris Johnson.

Acest fenomen al nehotărârii asupra Brexitului îi face pe mulți să se îndoiască de abilitățile conducerii Londoneze. Dacă Samuel Phillip Gyimah – membru conservator al Parlamentului pentru East Surrey –consideră actul drept unul care arată o lipsă de competență, Sadiq Khan – Primarul Londrei – numește acest eveniment un prilej de a “aduce publicului Britanic concluzia asupra Brexitului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.