Prim-Ministrul Israelului, Benjamin Netaniahu, afirmă că cetăţenii arabi nu sunt, în niciun caz, israelieni adevăraţi.

0
581

Netaniahu îşi susţine afirmaţia cu desăvârşire atestând astfel că nu există niciun fel de conexitate între cele două naţionalităţi.

Cu toate că un cetăţean arab care studiază la o universitate Israeliană şi care, totodată, îşi îndeplineşte stagiul militar într-un mediu asemănător, din punctul de vedere al Prim-Ministrului, acesta nu poate fi considerat israelian. Mai mult decât atât, Netaniahu evidenţiază declaraţia conform căreia orice persoană de etnie israeliană este considerată a fi evreu, făcând public cele spuse atât pe contul său de Instagram, cât şi într-o conferinţă.

Conform “The Guardian“, Prim-Ministrul este atacat printr-o postare de către Rotem Sela, în apărarea căreia intervine actriţa Gal Gadot ce susţine că:

Această problemă nu are nicio legătură cu partidul de stânga sau de dreapta, cu ce înseamnă a fi arab sau israelian, secular sau religios, doar despre toleranţa noastră pentru ceilalţi.”

În urma postărilor împotriva Prim-Minsitrului, acesta decide să lase un mesaj prin care doreşte să clarifice lucrurile atât pentru Rotem Sela, cât şi pentru cetăţeni. Potrivit Bicom, Netaniahu afirmă următoarele:

”Îmi doresc să clarific un anumit aspect care, aparent, nu a fost destul de evident pentru poporul israelian. Israel este o ţară democratică de evrei, ceea ce înseamnă că aparţine doar evreilor înşişi. Cu siguranţă, sunt respectate toate drepturile individuale ale fiecăruia, evrei sau nu, dar reprezintă un stat naţional care aparţine doar poporului evreu.”

În urma evenimentului neplăcut, Preşedintele Reuven Rivlin este de părere că Prim-Ministrul are ca scop asimilarea a cât mai multor voturi din partea poporului evreu, ţinându-se cont că, numai astfel, acesta va fi capabil să câştige alegerile de pe data de 9 aprilie. Cu toate acestea, ceilalţi candidaţi vor primi sprijin din partea partidelor arabe şi, astfel, vor putea face compromisuri cu Palestina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.