Vizita Secretarului General al NATO la București

0
596
Sursa: România Liberă

Potrivit anunțului oficial făcut de către Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, pe contul acestuia de Twitter, se anunță faptul că Uniunii Europene îi este recomandat de către Alianța Nord-Atlantică să nu concureze în domeniul apărării împotriva acestei organizații, întrucât direcțiile de colaborare riscă să se suprapună în sensul unei dezorganizări.

Aflat la București la prima reuniune politică găzduită cu ocazia președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Secretarul General al NATO a transmis că: “Ne bucură eforturile Uniunii Europene în privința apărării și am declarat asta de mai multe ori. Pentru NATO este un lucru bun că Europa și Uniunea Europeană fac mai multe eforturi când vine vorba de apărare. (…) În același timp, este important ca eforturile UE în domeniul apărării să nu concureze cu NATO, ci să fie complementare. Trebuie să înțelegem că unitatea europeană este importantă, dar ea nu poate substitui unitatea transatlantică. Două Războaie Mondiale și un Război Rece ne-au învățat că America de Nord și Europa trebuie să fie împreună. Aceasta este sarcina principală a NATO.”

Secretarul General al NATO  este invitat special al reuniunii miniștrilor Apărării, rolul acestuia fiind de a ajuta România la consolidarea Parteneriatului Strategic UE-NATO, acest aspect fiind unul dintre multele puncte cheie aflate pe lista de abordare a României în timpul deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.