Cel mai lung blocaj din istoria administrației americane

0
620
ChicagoTribune.com

Potrivit anunțurilor oficiale postate pe pagina de Twitter a președintelui Statelor Unite ale Americii Donald Trump, construirea unui zid la granița cu Mexicul reprezintă o problematică de interes național a cărei lipsă de soluționare a condus la un blocaj parțial al administrației SUA.

Dorința președintelui de a construi un zid la granița cu Mexicul a fost ferm respinsă de către Partidul Democrat, acesta deținând cea mai mare majoritate în Camera Reprezentanților, și care a refuzat să aloce suma de 5,7 miliarde de dolari pentru realizarea acestui plan.

Democrații se opun cu fermitate planului propus de republicanul Donald Trump, astfel că începând cu data de 22 decembrie 2018 aceștia și-au încetat activitatea în semn de protest.

Mișcarea acestora, așa-numitul “shutdown”, continuă până în prezent și se așteaptă ca de luni, 14 ianuarie 2019, aceștia să caute o cale comună de soluționare împreuna cu președintele.

Este cel mai lung blocaj al administrației americane de până acum, întrecându-l pe cel din timpul președinției lui Bill Clinton de 21 de zile, în perioada 1995-1996.

Donald Trump a lansat nenumărate apeluri la adresa democraților prin intermediul rețelei de socializare Twitter, dar fără niciun răspuns până la momentul actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.