Donald Trump: ”Incredibil succes în această seară.”

0
904
Sursa: businessinsider.com

”Incredibil succes în această seară. Vă mulțumesc tuturor!”

Potrivit rezultatelor parțiale, Democrații și-au asigurat majoritatea în Camera Reprezentanților, dar au pierdut teren în Senat, potrivit Time, într-o cursă electorală care, deși nu implică direct persoana lui Donald Trump, a gravitat cu precădere în jurul persoanei Președintelui.

Ultimele estimări conturează o victorie a democraţilor în Camera Reprezentanţilor, condusă până acum de republicani. Potrivit NBC NEWS, democraţii vor câştiga 227 de locuri, în condițiile în care aveau nevoie de 218 pentru a-şi asigura majoritatea.

În schimb, republicanii sunt câştigători detaşaţi în Senat. Americanii şi-au votat şi două treimi dintre guvernatorii statelor federale. Astfel, republicanii îşi menţin controlul asupra camerei superioare a Congresului, în urma unor victorii în state-cheie precum Indiana, Texas şi North Dakota.

Rezultatele parțiale înseamnă că Democrații vor putea să lanseze noi investigaţii în cadrul comisiilor Camerei Reprezentanţilor, să blocheze proiecte de lege republicane şi să lanseze ideea unei suspendări a preşedintelui Donald Trump – impeachment – care necesită o majoritate simplă în Camera Reprezentanţilor.

Un număr record de femei a candidat la aceste alegeri la mijloc de mandat. Democrata Alexandria Ocasio-Cortez este așteptată să devină cea mai tânără aleasă a Congresului, la 29 de ani. Ilhan OImar și Rashida Tlaib au scris istorie în Minessota și Michigan, fiind primele femei de religie islamică alese în Congres. Sharice Davids din Kansas și Debra Haaland din New Mexico vor deveni primele femei nativ-americane cu un cuvânt de spus în cadrul legislativ. Ayanna Pressley a fost aleasă drept prima femeie de culoare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.