Aniversarea a 25 de ani de sistem electoral în Rusia

0
614
sursa Twitter

Vladimir Putin s-a întâlnit cu membrii Comisiei Electorale Centrale, șefii comisiilor electorale regionale și foștii președinți CEC în cadrul Kremlinului. Întâlnirea a fost dedicată celei de-a 25-a aniversări a sistemului electoral al Rusiei. 

Redăm mai jos câteva din cele mai importante pasaje din discursul lui Vladimir Putin:

”Acest an marchează a 25-a aniversare a Constituției și Federației Ruse. Cred că toți veți fi de acord cu mine, toată lumea de aici este adultă și își aduce aminte cum a fost. Constituția a fost scrisă cu mari eforturi, când țara noastră se confrunta cu lansarea agresiunii din partea terorismului internațional, un război civil incipient în Caucaz și o criză politică internă severă, ce a condus către ciocniri în capitala noastră și pierderi de vieți omenești.

Totuși, adoptarea sa a fost un moment de răscruce, când Rusia a ales în mod cert să fie liberă, suverană, bazată pe lege și democrație, unde oamenii care își exercită drepturile, în primul rând prin alegeri libere, sunt singura sursă de putere.

Prima Comisie Central Electorală a fost formată în urma unui vot popular referitor la o primă variantă de Constituție și alegeri pentru Adunarea Federală. Istoria sistemului electoral rusesc datează din acea vreme.

Provocările cărora țara noastră le-a făcut față au determinat maniera în care aceasta s-a și dezvoltat. Totuși, toate schimbările din sistemul electoral au căutat întotdeauna să consolideze instituțiile democrației și să extindă reprezentarea populară în cadrul sistemului nostru politic.”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.