Karin Kneissl: ”Astăzi este Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane.”

0
523
Sursa: businessinsider.com

”Astăzi este Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane. Oportunitate de a atrage atenția asupra faptului că traficul de persoane este o încălcare gravă a drepturilor omului. Traficul și contrabanda cu imigranți a devenit o crimă profitabilă, în special din cauza valurilor migratorii actuale, ce afectează adesea femeile și fetele vulnerabile.”

Karin Kneissl este actualul ministru de afaceri externe al Austriei, una din cele mai apreciate femei politician și jurnalist din cadrul diplomației actuale. 

Tweet-ul acesteia vine odată cu celebrarea Ziua Internaționale împotriva traficului de persoane, un moment marcat din 2007 ca fiind un prilej de consolidare a eforturilor de combatere a acestui fenomen. Potrivit site-ului oficial dedicat acestei zile, la momentul actual, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme. Unul din motivele pentru care este o afacere profitabilă este că, spre deosebire de droguri, o persoană poate fi revândută.

Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forțată. Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerșetorie, la comiterea de fapte ilegale și altele. Majoritate victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt recrutate din estul Europei, din țările unde oamenii au mai puține opțiuni în ceea ce privește cariera, unde populația este foarte tentată în a-și găsi un loc de muncă în afara țării și copiii sunt mai greu de crescut și astfel, mai neglijați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.