Oficiul Federal Extern German: La 100 de ani de la finalul primului război mondial

0
619
Sursa Twitter

În această toamnă, Biroul Federal Extern organizează o serie de evenimente din perioada importantă de dinainte și după 1918. Această inițiativă a fost deschisă prin conferința Câștigând Pacea, în Berlin, pe 11 octombrie. 

În strânsă cooperare cu parteneri internaționali, Biroul Federal Extern German face legătura între trecut, prezent și viitor printr-un număr de proiecte desfășurate în Berlin și de-a lungul planetei. Întrebările incluse sunt următoarele: care evenimente, de dinaintea, pe parcursul și după Primul Război Mondial au repercusiuni astăzi? Ce lecții putem învăța din primul război mondial cu privire la rezolvarea curentelor conflicte? Cum poate fi menținută pacea pe termen lung?

În Berlin, Biroul Federal Extern este implicat în trei evenimente majore ce se concentrează pe aceste întrebări în lunile octombrie și noiembrie. Împreună cu omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, Ministrul Afacerilor Externe Heiko Maas a deschis pe 11 octombrie conferința internațională ”Câștigând pacea – sfârșitul Primului Război Mondial cu istoria sa, amintiri și provocări actuale”. Maas a avut de spus următoarele în această privință: ”Viitorul are nevoie de amintiri. Uniunea Europeană este un exemplu unic în istoria umanității referitor la rezolvarea conflictelor pe cale pașnică. Ar trebui să fim mândri de lecțiile pe care le-am învățat din istoria noastră comună și de ce am realizat împreună. Și, ținând cont de trecut, să protejăm și promovăm asta!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.