Declarație”Dublarea mizei: o strategie a Vestului pentru Ucraina și pentru sine”

Peste 600 de personalități din politică, diplomație, mediul academic și societatea civilă susțin o declarație cu privire la Ucraina și cum ar trebui să arate o strategie a Vestului vis-a-vis de război și de Federația Rusă. Din România au semnat această declarație profesorul Armand Goșu, George Scutaru, fondator New Strategy Center și generalul Jean Gavrilă. Declarația integrală este tradusă mai jos și disponibilă în versiunea franceză aici (împreună cu lista completă a semnatarilor).

Trei ani după 24 februarie 2022, europenii încă nu au realizat pe deplin semnificația profundă a agresiunii ruse împotriva Ucrainei și implicațiile sale dincolo de această țară. Americanii, conștienți de provocările legate de securitatea globală în Extremul Orient, se agață de iluzia unei alianțe de echilibru, ignorând consecințele grave ale oricărui compromis cu regimul lui Putin, inclusiv pentru Rusia însăși. Pe baza acestor realități, peste 600 de personalități consideră că SUA și Europa nu au altă opțiune decât să ofere Ucrainei toate resursele necesare pentru a învinge militar Rusia.

Februarie 2025

În fața intensificării și înmulțirii atacurilor hibride rusești în Marea Baltică, România, Danemarca, Germania, Moldova și Georgia, a sosit momentul ca Occidentul să recunoască faptul că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este doar o parte a unui proiect mult mai amplu, care vizează fragmentarea și slăbirea durabilă a Occidentului.

În acest context, orice scenariu de înghețare a conflictului, mai ales dacă ar fi însoțit de desfășurarea de trupe europene de-a lungul unei linii de demarcație, ar oficializa împărțirea Ucrainei. Pe lângă condamnarea a milioane de ucraineni la servitute sub dominația lui Putin și trădarea memoriei zecilor de mii de soldați și civili uciși, acest scenariu ar crea un precedent periculos, demonstrând că un stat poate folosi forța pentru a-și anexa noi teritorii, inclusiv regiuni vulnerabile din Extremul Orient rus, precum Manciuria exterioară, anexată de Rusia în secolul al XIX-lea.

Argumentul conform căruia doar ucrainenii ar trebui să decidă condițiile unei eventuale păci cu Rusia ascunde din ce în ce mai greu dorința unor state occidentale de a se sustrage de la responsabilitățile lor.

Cu toate acestea, valorile și interesele pe care ucrainenii le apără coincid în totalitate cu cele pe care întregul Occident ar trebui să le protejeze. Securitatea, stabilitatea și supraviețuirea Occidentului depind direct de securitatea, stabilitatea și supraviețuirea Ucrainei. La fel, securitatea Statelor Unite este inseparabilă de cea a Europei.

A sosit momentul ca Occidentul să răspundă agresiunii totale a Rusiei printr-o strategie globală. Pentru a face acest lucru, trebuie să definească clar obiectivele politice și militare care vor permite eliminarea amenințării reprezentate astăzi de Rusia și, totodată, să transmită un mesaj clar către cei din oligarhia rusă care sunt conștienți de catastrofa pe care o pregătește partidul de război condus de Putin.

Obiectivele Occidentului ar trebui să fie:

• Retragerea trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene ocupate în prezent;
• Eliberarea tuturor ucrainenilor, atât soldați prizonieri, cât și civili deținuți, inclusiv copiii răpiți și adulții condamnați sub diverse pretexte;
• Plata de către Rusia a despăgubirilor către familiile soldaților și civililor uciși sau răniți, precum și pentru infrastructura distrusă;
• Desființarea bazelor militare rusești din Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria și Armenia;
• Organizarea de alegeri libere în Georgia și Belarus, sub strictă supraveghere internațională;
• Retrocedarea către Japonia a insulelor Kurile (Kunashir, Iturup, Shikotan și Habomai), ocupate de Rusia din 1945;
• Acordul pentru aderarea Ucrainei, Moldovei, Georgiei și Armeniei la NATO.

Mijloacele necesare pentru atingerea acestor obiective ar trebui să includă:

• Crearea în cadrul NATO a unui fond special de 300 de miliarde de euro (excluzând fondurile rusești înghețate), destinat furnizării de armament modern Ucrainei, în valoare de 100 de miliarde de euro anual, timp de trei ani. Contribuțiile statelor membre NATO ar trebui să fie proporționale cu PIB-ul fiecărei țări;
• Desfășurarea permanentă, sub comandă NATO, a 300.000 de soldați europeni în țările aflate pe linia frontului – Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România – care doresc acest lucru, pentru a putea interveni rapid dacă va fi necesar;
• Crearea în cadrul NATO a unei structuri similare cu COCOM din perioada Războiului Rece, care să supravegheze respectarea interdicției de a exporta armament și tehnologii cu dublă utilizare către state totalitare, în special China, Rusia, Iran și Coreea de Nord;
• Sancționarea de către toate țările membre NATO a lui Bidzina Ivanishvili, liderul partidului „Visul Georgian” și omul lui Putin în Georgia, precum și a tuturor oficialilor georgieni implicați în fraudarea alegerilor din Georgia.

Pe lângă argumentele politice, de securitate și morale deja menționate, această asistență militară extraordinară de 300 de miliarde de euro sau dolari pentru Ucraina nu ar reprezenta decât aproximativ 0,25% din cheltuielile anuale ale statelor membre NATO. Aceasta ar fi cea mai bună garanție pentru aceste state că nu vor fi nevoite să aloce în viitor 3% sau mai mult din PIB-ul lor pentru cheltuielile de apărare.

Libertatea ucrainenilor, securitatea lor și a noastră, nu merită oare un efort bugetar de doar câteva zecimi de procent?