Invazia ilegală și neprovocată a Ucrainei de către Federația Rusă a adus cu sine, pe lângă bătălia dintre soldați, blindate, avioane și nave de război, și o confruntare fără precedent în domeniul economic, între sancțiunile împotriva mașinăriei de război a Moscovei și a oligarhilor asociați și contramăsurile luate de aceștia în încercarea de a le diminua efectul. România, țară vecină cu Ucraina, aflată la frontiera estică a NATO, a avut o abordare relaxată cu privire la aplicarea de sancțiuni unilaterale unor entități și indivizi asociați cu Kremlinul, așa cum am scris într-un raport inițial. 

Lukoil PJSC, colosul energetic rusesc, sancționat în cinci țări, inclusiv în Statele Unite, și Strabag SE, una din cele mai mari companii austriece, care are în componența acționariatului o companie deținută de oligarhul rus sancționat Oleg Deripaska, fac cumulat afaceri de miliarde de euro în România, fiind jucători strategici pe piața autohtonă de energie, respectiv de construcții și infrastructură.

Disclaimer: Acest raport a fost pregătit cu sprijinul Beacon Project, o inițiativă a Institutului Republican Internațional (IRI). Opiniile exprimate sunt exclusiv ale autorului și nu reflectă cele ale IRI.

Pornind de la o investigație a jurnaliștilor de la Context.ro, în această analiză ne vom concentra pe legăturile celor două companii cu Kremlinul și efortul de război al Rusiei, structura corporativă și executivă, sancțiunile aplicate, amprenta de business în România, precum și pe vulnerabilitățile contextului legislativ și de reglementare, care reduc capacitatea autorităților de a detecta prezența unor entități și persoane cu risc de sancțiuni. 

Aici regăsiți răspunsurile unui reprezentant Strabag la întrebările puse de Context.ro ca urmare a acestei investigații. 

Reprezentanții Lukoil nu au răspuns imediat întrebărilor transmise de Context.ro.

Mai jos regăsiți raportul integral pentru descărcare, în limba engleză:

Scurt istoric și structură corporativă

Ambele companii au zeci de ani de istorie în spate (Strabag chiar peste 180 de ani), prin urmare este dificil de comprimat complexitatea unui astfel de interval și magnitudinea acestor companii în câteva paragrafe.

Lukoil a fost înființată în 1991, în Uniunea Sovietică, în urma Decretului nr. 18 din 25 noiembrie, care prevedea fuziunea companiilor de stat Langepasneftegaz, Uraineftegaz și Kogalymneftegaz într-o singură companie. În 1992, 18 entități de stat sunt consolidate și privatizate prin decret prezidențial, sub administrația Elțin, Lukoil devenind a treia cea mai mare companie petrolieră din lume din punct de vedere al producției, după Shell și British Petroleum. În 1993 devine o companie pe acțiuni listată la bursa din Moscova. Vagit Alekperov este numit director executiv și președinte al consiliului director al companiei. Acesta a fost principala figură publică asociată cu Lukoil, încă de la începuturile sovietice, până la momentul invaziei Ucrainei, în februarie 2022.

Conform profilului său din Forbes, are o avere de aproximativ 23,7 miliarde de dolari. Are 73 de ani, s-a născut în Azerbaidjan, (în fosta Uniunea Sovietică) și a absolvit studii de inginerie la Institutul Azer pentru Petrol și Chimie. A lucrat pe platforme petroliere în Marea Caspică și a urcat în ierarhia industriei, ajungând până la poziția de ministru adjunct pentru petrol în Uniunea Sovietică.

Într-un profil realizat de New York Times în 2004, autorul Peter Maass îi descrie biroul lui Alekperov, observând că singura poza pe care o are este cea a lui Vladimir Putin, nu a soției sau a copilului. Alekperov este citat spunând că “nu îmi permit să fiu indiferent la politică, dar nu am ambiții personale. Am un singur obiectiv legat de politică, să ajut țara și compania. Nu sunt apropiat de domnul Putin, dar îl tratez cu mare respect.”

Tema portretului din publicația americană este comparația în antiteză cu Mihail Hodorkovski, acesta din urmă fiind definiția oligarhului rebel, opus regimului Putin, gata să conteste regulile noii puteri post-Elțin, rapace, capabil de orice pentru a-și atinge scopurile. În contrast, Alekperov este portretizat drept un fost birocrat ambițios, dar care și-a dozat ambiția în linie cu vechile învățături ale ierarhiilor sovietice, cultivându-și o imagine anostă, insipidă, care să nu atragă atenție asupra sa.

În același interviu, Alekperov spune “este imposibil să separi interesul unei țări și a unei companii care operează pe teritoriul acesteia. Interesele noastre sunt aceleași. Ce este bine pentru Rusia este bine și pentru companie.” Într-un articol publicat în Washington Post în 2022, Alekperov este caracterizat (în mare parte de foști angajați americani ai Lukoil) drept parțial independent de Putin, având un interes de a menține o linie directoare pe cât posibil diferită de cea a Kremlinului.

Spre finalul anilor 90 și în anii 2000, Lukoil a început să își diversifice investițiile în lume (Kazahstan, Irak, Bulgaria prin rafinăria Burgas, Statele Unite prin achiziția a 1300 de benzinării, Iran, Africa de Vest, Ungaria, Europa Centrală și de Est, printre altele). În România, Lukoil a deschis primele benzinării în 1998. În același an, Lukoil preia fosta rafinărie Petrotel, acum Petrotel-Lukoil.  În 2004 a avut loc o tranzacție importantă, achiziția a 7,6% din acțiunile Lukoil de către gigantul petrolier american ConocoPhillips. Deși americanii și-au crescut participația până la 20% în anii ce au urmat, parteneriatul nu a durat mult. În 2011 firma americană și-a vândut toate acțiunile deținute în Lukoil.

Anii 2010 au fost marcați de deteriorarea semnificativă a relațiilor cu Vestul, pe fondul invaziei și anexării ilegale a Crimeei, în 2014. Sancțiunile impuse atunci de administrația Obama au fost relativ blânde iar acțiunile Lukoil au avut un trend ascendent în perioada 2014-2020 (până la declanșarea pandemiei). Chiar dacă valoarea acțiunilor Lukoil a avut de suferit după februarie 2022, prețul și-a revenit până la un maxim istoric în octombrie 2023. Lukoil a continuat expansiunea în Africa, prin descoperirea unor resurse de hidrocarburi noi în Ghana (2010), explorarea și producția aferente unor rezerve de petrol în apă adâncă în Sierra Leone (2011) și prin achiziția drepturilor de producție pentru un bloc aflat în apele teritoriale ale Coastei de Fildeș (2013).

În 2010, printr-un consorțiu cu o companie americană, Vanco International, a câștigat licitația pentru explorare și dezvoltare a două blocuri în Marea Neagră, Trident și Rapsodia. Până în prezent, Lukoil s-a retras din perimetrul Rapsodia și se află încă în faza de explorare pentru perimetrul Trident, cu previziuni nu foarte optimiste cu privire la potențialul de comercializare.

Petrotel Lukoil SRL a fost acuzată de procurori în 2014 de evaziune fiscală în valoare de miliarde de euro, într-un caz care acum se rejudecă pentru a treia oară. În prezent, Tribunalul Ploiești, jurisdicția unde se rejudecă cazul, a solicitat un ordin european de anchetă prin care se solicită informații de la Registrul Comerțului olandez, unde este înregistrat acționarul principal din trecut al Petrotel, Lukoil Europe Holdings BV.

Din punct de vedere al structurii corporative, Lukoil, prin prisma mărimii companiei și a dispersiei geografice, are un grad de complexitate foarte ridicat. Compania principală a grupului este PJSC Lukoil (Public Joint Stock Company Lukoil). Conform unui serviciu comercial care oferă informații pentru investitori, având ca sursă principală baza de date S&P Market Intelligence, primii 25 de acționari ai Lukoil dețin 58,45% din acțiuni. Primii cinci acționari sunt Vagit Alekperov (30.2%, la 25 ianuarie 2022), Leonid Fedun (9.39%, la 1 decembrie 2021), Cyproman Holdings Limited (5.36%, la 31 decembrie 2021), The Vanguard Group, Inc. (2.34%, la 31 august 2022), BlackRock, Inc. (1.74%, la 31 august 2022). O imagine mai actualizată a acționariatului Lukoil este disponibilă pe site-ul companiei, fără a nominaliza proprietarii acțiunilor, doar clasificându-i în persoane juridice (92,72%) și persoane fizice (7,28%).

Leonid Fedun este un apropiat al lui Alekperov, alături de care a privatizat Lukoil la începuturile companiei. Are o avere de aproximativ 9 miliarde de dolari. Cyproman Holdings Limited este o companie din Cipru care oferă diverse servicii în sfera financiară, de management, administrare corporativă. Nu este clar din informațiile disponibile dacă acționează drept mandatar pentru un terț în această calitate de acționar al Lukoil PJSC sau dacă mai este în prezent deținătoare de acțiuni. The Vanguard Group și BlackRock sunt două dintre cele mai mari fonduri de investiție din Statele Unite și din lume.

Din punct de vedere al beneficiarului real, atât Lukoil România SRL, cât și Petrotel S.A. au ales să declare persoane din conducerea executivă la Registrul Beneficiarilor Reali, ținut de Registrul Comerțului.

Strabag are o istorie mult mai întinsă decât Lukoil. Actuala companie reprezintă o fuziune realizată în 1998, între două companii din Austria, ILBAU și Strabag AG. Acționarul principal al holdingului ILBAU a preluat pachetul majoritar de acțiuni în Strabag. Compania care a purtat numele Strabag AG, parte a acestei fuziuni, a fost la origini o afacere de construcții din fier, utilaje agricole și de nivelat drumuri, fondată în 1966 sub numele Remy & Reifenrath. Numele de Strabag a fost adoptat în 1930. Începând cu anul 2000 s-a unificat identitatea de brand între cele două companii, mizându-se pe numele Strabag. Compania are o prezență globală dar concentrată în Europa Centrală și de Est. Are reprezentanțe în Africa, Oman, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Singapore. Strabag este prezentă în România din 1991.

Familia Haselsteiner deține 28,3% din acțiuni printr-o fundație, iar Klemens Haselsteiner este directorul executiv al grupului. Tatăl său, Hans Peter Haselsteiner, provine de pe filiera ILBAU a companiei și reprezintă una din figurile individuale principale asociate cu Strabag. Acesta a fost membru al Parlamentului Austriei în perioada noiembrie 1994 – mai 1998 din partea partidului Forumul Liberal (LIF). Peter Haselsteiner a rămas activ în politică. La alegerile prezidențiale din Austria, din 2016, l-a susținut din postura de “cetățean privat” pe Alexander Van der Bellen, donând 100,000 de euro și criticându-l pe contracandidatul acestuia, Norbert Hofer, declarând că o potențială victorie a lui Hofer ar putea duce la ieșirea Austriei din Uniunea Europeană.

În 2007, oligarhul rus Oleg Deripaska a intrat în acționariatul firmei printr-o entitate controlată de el, Rasperia Trading Limited. În 2014, participația la acțiuni a acestuia a ajuns la 25% + 1 acțiune, iar conform comunicatului Strabag din 10 februarie 2023, acesta deține 27,8%. Pe lângă familia Haselsteiner și Deripaska, acționari importanți în Strabag sunt și companiile austriece Uniqa Group (societatea de asigurări) și Raiffeisen Bank. În contextul războiului din Ucraina, familia Haselsteiner încearcă să se distanțeze de Deripaska. Astfel, într-un acord complex între Strabag, Raiffeisen și Rasperia, anunțat în decembrie 2023, se propune achiziția de către Raiffeisen a acțiunilor deținute de Oleg Deripaska prin Rasperia. Conform comunicatului Raiffeisen pe această temă, subsidiara acesteia din Rusia, AO Raiffeisenbank, ar fi cea care ar cumpăra acțiunile Rasperia, urmând să le transfere companiei mamă în Austria sub forma unui dividend în natură.

Oleg Deripaska este un oligarh rus cu o istorie complexă în afaceri și în afara lor. Conform Forbes, are o avere de 2,6 miliarde de dolari, în scădere masivă față de vârful din 2008, înainte de criza financiară, când era cel mai bogat rus. S-a născut în Dzerjinsk, Uniunea Sovietică, pe 2 ianuarie 1968. A absolvit cursurile Școlii de Fizică de la Universitatea de Stat Moscova și și-a completat studiile în economie  la Academia Plekhanov. După facultate, a inițiat o afacere în comerțul cu metale, profitând de diferențele mari de prețuri între piața locală (de unde achiziționa) și piața internațională (unde vindea).

Cu profiturile din această afacere a cumpărat topitoria de aluminiu Sayanogorsk din Siberia. În 2000 conducea, din poziția de director general, RUSAL, un conglomerat format din mai multe topitorii și rafinării de aluminiu, deținut parțial de el, prin Sibirsky Aluminium Group și de Roman Abramovich, prin Millhouse Capital. În 2007, RUSAL, al treilea producător de aluminiu din lume, a fuzionat cu SUAL Group (deținută de un alt oligarh rus, Viktor Vekselberg) și cu diverse active ale Glencore International AG, compania elvețiană de materii prime, formând United Company Rusal, cea mai mare companie producătoare de aluminiu la vremea respectivă. În 2006, într-o telegramă diplomatică confidențială, emisă de ambasada Statelor Unite la Moscova, publicată de Wikileaks, personalul ambasadei, într-o evaluare a acestei potențiale tranzacții, face referire la Oleg Deripaska drept unul din cei 2-3 oligarhi la care Putin apelează în mod regulat.

Deripaska își controlează imperiul de afaceri în principal prin intermediul a două companii: Basic Element (fosta Sibirsky Aluminium) și En+ Group. Site-urile celor două companii nu mai sunt disponibile din 2018, imediat după ce guvernul Statelor Unite a impus sancțiuni lui Deripaska și companiilor sale. Cu ajutorul motorului de căutare și arhivare Wayback Machine am putut vizualiza versiuni mai vechi ale celor două site-uri, de unde aflăm că Basic Element are investiții în servicii financiare, imobiliare, construcții, agricultură, aeroporturi, energie, în timp ce En+Group are investiții în industria producătoare de metale.

Ambele companii au o prezență semnificativă în România, prin prisma cifrei de afaceri generate, răspândirii teritoriale, domeniilor strategice în care activează și numărului de persoane pe care le angajează.

Lukoil are patru entități principale active în România: Lukoil Romania SRL, Petrotel Lukoil S.A., Lukoil Lubricants East Europe SRL și Land Power SRL. Acestea apar în baza de date a unui serviciu comercial de informații cu privire la companii înregistrate în România, mai exact ca rezultate ale filtrării după termenul “Lukoil” în denumire firmă sau denumire acționar firmă, precum și toate companiile asociate (acționar comun) cu aceste rezultate.

Este posibil ca Lukoil să controleze și alte entități în România, dar prin intermediul unor persoane juridice care nu au o evidentă legătură cu aceasta. Spre exemplu, compania Traun Guard HMS SRL, cu activitate de bază servicii de protecție și pază, are acționar principal o companie din Rusia, Întreprinderea Privată de Pază Agenția Lukom A, care a fost fondată în 1992 de Lukoil pentru a-și proteja investițiile în diverse locații de pe glob. Nu este clar dacă entitatea Lukom din Rusia mai este sau nu controlată de Lukoil în prezent. Traun Guard a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 6,5 milioane de euro în 2022, un profit de aproximativ 1 milion de euro și a înregistrat 290 de angajați. Un articol din publicația spaniolă El Pais, din iunie 2023, cita un expert de la Institutul Ucrainean pentru Viitor spunând că Lukom “a fost creată de agenți conectați la KGB” iar scopul acesteia ar fi nu doar protecția activelor Lukoil, ci și “spionajul pentru stat”.

Revenind la entitățile Lukoil în România, de departe cea mai mare firmă este Lukoil Romania SRL, cu o cifră de afaceri de aproximativ 2,7 miliarde de euro în 2022, un profit de aproximativ 47 de milioane de euro și 896 de angajați, conform datelor de la Ministerul Finanțelor. Acționarul unic al companiei este Litasco S.A., persoană juridică înregistrată în Elveția, divizia de trading a grupului Lukoil. A doua companie ca mărime este Petrotel Lukoil S.A., care deține și operează rafinăria Petrotel din Ploiești. Aceasta a înregistrat aproximativ 198 de milioane de euro cifră de afaceri în 2022, o pierdere de aproximativ 97 de milioane de euro și 435 de angajați, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Acționar unic este tot Litasco S.A. Cumulat, cele patru firme au realizat în 2022 o cifră de afaceri de 2,97 de miliarde euro, cu o pierdere de aproximativ 75 de milioane de euro. În total au fost înregistrați 1519 angajați.

Strabag are mai multe companii în România, controlate prin diverse entități juridice ale grupului, inclusiv cea principală, Strabag SE. Astfel, folosind același mecanism de căutare în baza de date a unui serviciu comercial de informații cu privire la companii înregistrate în România, am identificat 12 companii care au drept acționar cel puțin o companie din grupul Strabag. Dintre acestea, patru au avut cifra de afaceri zero la 2022. Restul de opt au împreună o cifră de afaceri de aproximativ 360 de milioane de euro, cu un profit de aproximativ 29 de milioane de euro și 2044 de angajați. Primele trei companii după cifra de afaceri sunt: Strabag SRL (185 de milioane de euro), Antrepriza de Reparații și Lucrări A R L Cluj SA (81 de milioane de euro), Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL (31 de milioane de euro). Aceasta din urmă este compania care deține hotelul Marriott din București, un punct de reper al orașului.

Firmele Strabag au câștigat numeroase licitații publice pentru construcții de infrastructură. Conform portalului de achiziții publice e-licitatie.ro, doar Strabag SRL figurează cu contracte publice atribuite (în diverse forme de licitație sau negociere) de peste 1 miliard de euro până în prezent.

În 2022 s-a atribuit un contract de modernizare al bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, unde există o amplă prezență militară americană, unui consorțiu format din trei companii, dintre care una este Strabag SRL. Contractul are o valoare totală de aproximativ 430 de milioane de euro. În contextul acestei licitații, la solicitarea unei publicații de business din România, Ministerul Apărării Naționale a transmis în martie 2022, cu privire la implicarea miliardarului Oleg Deripaska în acţionariatul Strabag, că “STRABAG SRL România nu are în cadrul acționariatului persoane supuse sancțiunilor”. Totuși, este interesant de urmărit cronologia și conținutul declarațiilor de beneficiar real depuse de Strabag SRL la Registrul Comerțului, corelate cu date cheie din licitație și cu această declarație: 

6 martie 2021 → este publicat anunțul pe e-licitație.ro

30 septembrie 2021 → data declarației de beneficiar real (nr. 567082) a Strabag SRL, din care Oleg Deripaska este eliminat, rămân Hans Peter Haselsteiner și Klemens Haselsteiner

6 octombrie 2021 → data declarației de beneficiar real (nr. 628022) a Strabag SRL, în care Oleg Deripaska este adăugat, alături de Hans Peter Haselsteiner și Klemens Haselsteiner

29 aprilie 2022 → data contractului ofertantului câștigător, pentru prima faza (în valoare de aproximativ 288 de milioane de euro). 

16 mai 2022 → declarația nr. 567082 este înscrisă în registrul beneficiarilor reali

3 iunie 2022 → data declarației beneficiar real a Strabag SRL (nr. 406259, în vigoare, depusă la 20.04.2022), din care Oleg Deripaska este eliminat, rămân Hans Peter Haselsteiner și Klemens Haselsteiner

10 iunie 2022 → este publicat anunțul de atribuire contract către câștigător pe e-licitație.ro

19 august 2022 → declarațiile nr. 628022 și 406259 sunt înscrise în registrul beneficiarilor reali

Cu alte cuvinte, din punct de vedere al datei declarației, la momentul semnării contractului pentru prima faza, Oleg Deripaska era beneficiar real al Strabag SRL. De asemenea, Deripaska era deja sub sancțiuni UE și SUA la momentul semnării contractului.

Amploarea invaziei ilegale și neprovocate a Ucrainei de către Federația Rusă, precum și mărimea companiilor aflate sub conducerea lui Deripaska, respectiv Lukoil, fac puțin probabil ca acestea să nu aibă o legătură, cel puțin indirectă, cu efortul de război. Pe această logică generală sunt fundamentate și diversele regimuri de sancțiuni impuse acestor entități în mai multe jurisdicții din lume.

Oleg Deripaska este sancționat de Statele Unite ale Americii încă din 2018, cele mai grave acuzații fiind implicarea sa într-un grup rusesc de crimă organizată, ordonarea uciderii unui om de afaceri și extorcare de fonduri. Începând cu 2022, el a mai fost sancționat în alte 10 jurisdicții diferite: Uniunea Europeană (începând cu 08.04.2022), Elveția (începând cu 13.04.2022), Australia (începând cu 18.03.2022), Ucraina (începând cu 12.10.2022), Marea Britanie (începând cu 10.03.2022), Noua Zeelandă (începând cu 05.04.2022), Canada (începând cu 16.03.2022), Franța (începând cu 2022), Polonia (începând cu 26.04.2022) și Belgia (începând cu 14.09.2023). Motivele în urma cărora i-au fost impuse sancțiuni de către statele europene sunt implicarea sa în susținerea economiei Rusiei, fiind proprietarul uzinei de construcții de mașini Arzamas, care produce vehicule militare folosite în agresiunea împotriva Ucrainei. Autoritățile franceze i-au confiscat o vilă în Saint-Tropez în aprilie 2022 și-a pierdut cetățenia cipriotă ca urmare a sancțiunilor. Deripaska a inițiat contestații în justiție pentru anularea sancțiunilor în Statele Unite (unde a pierdut) și în Australia.

Conform unei investigații realizate de jurnaliștii ruși de la Proekt, aflați în prezent în exil, Oleg Deripaska, prin intermediul companiilor pe care le controlează, a contribuit în mod indirect la două din cele mai mari crime comise de armată rusă în Ucraina, până acum. Astfel,  masacrul de la Bucha (1400 de morți, inclusiv 37 de copii, conform autorităților de la Kiev) a fost posibil și din cauza proiectilelor de tip 9M117M1-3, produse de fabrica Sverdlov  și cu pudră de aluminiu de la Rusal Ural, companie controlată de Deripaska. Aceeași fabrică, aflată în orașul natal al lui Deripaska, folosește o linie automată de umplere cu explozibili (care pot avea în componență pudră de aluminiu) a bombelor de tip FAB-500, două dintre care au fost folosite la bombardarea teatrului din Mariupol, principalul adăpost al orașului, (cel puțin 300 de morți).

Conform aceleiași investigații Proekt, Deripaska, prin compania KRAMZ LLC, a furnizat produse derivate din aluminiu către cel puțin 20 de companii din industria apărării, precum Sukhoi, Tupolev, Aviastar, Kazan Helicopter Plant. De asemenea, compania Military Industrial Complex LLC ar fi deținută de Deripaska și produce vehicule militare precum Tiger, BTR-80 și BTR-82. Într-o replică la investigație, reprezentanții lui Deripaska au spus că acesta s-a retras din acționariat în 2019, dar jurnaliștii Proekt cred că cei doi acționari care au venit în 2019 ar fi nominali, adică ar deține respectivele acțiuni în numele unui terț.

Atitudinea lui Deripaska vizavi de război este destul de neclară, cel puțin în sfera publică. Imediat după începerea ostilităților, pe 27 februarie, Deripaska declara pe canalul său de Telegram că “pacea este foarte importantă! Negocierile trebuie să înceapă imediat.” Pe 3 martie 2022 revenea cu o nouă declarație în favoarea păcii: “Întârzierea negocierilor este o nebunie.” În iunie 2022 a dat o declarație ceva mai clară, spunând că “distrugerea Ucrainei ar fi o greșeală colosală” și că Rusia a abandonat “tot ce a obținut din punct de vedere economic”, o referință la impactul sancțiunilor. În decembrie 2022, Financial Times cita surse anonime conform cărora confiscarea de către autoritățile rusești a hotelului Imeretinskiy din Sochi, deținut de oligarh, ar fi legată de comentariile acestuia anti-război.

În august 2023,  jurnaliștii ruși de investigație de la iStories au descoperit că o companie din grupul Rusal, deținută de Deripaska, plătește cu salarii recruți care merg să lupte în Ucraina. În septembrie 2023 Reuters îl cita pe Deripaska spunând că sancțiunile nu vor opri războiul din Ucraina și nu vor genera schimbarea regimului în Rusia. În cartea Oamenii lui Putin, scrisă de Catherine Belton, este citat un interviu al autoarei, chiar cu Deripaska, din 2007, în care oligarhul îi spunea că “eu nu mă consider separat de stat. Nu am alte interese decât ale statului.”

În ceea ce privește poziția Strabag vizavi de război, în martie 2022 au emis un comunicat în care condamnă ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și recunoaște participația lui Deripaska în companie, în același timp precizând că deciziile executive se iau de către Consiliul Director, independent de Rasperia, firma prin care Deripaska deține 27,8% din acțiuni. Pe 15 martie 2022 s-a anunțat o primă măsură concretă în direcția distanțării față de Oleg Deripaska, prin anularea contractului de sindicalizare a voturilor între acționarii Strabag SE și decizia de a nu mai plăti dividende către Rasperia. În iunie 2023, la Adunarea Generală a Acționarilor Strabag, s-a propus creșterea capitalului companiei prin emisie de acțiuni, pentru a dilua procentul de acțiuni deținut de Deripaska. După cum scriam mai sus, într-un acord cu Raiffeisen Bank, Strabag pare să fi ajuns la o soluție prin care acțiunile oligarhului să fie preluate de banca austriacă, care este deja acționar Strabag.

În 2017, pe site-ul Ministerului de Externe al Ucrainei, a apărut un extras din presa austriacă, mai exact din publicația DiePresse, în care ambasadorul Ucrainei în Austria la vremea aceea, Olexander Scherba, critica un interviu dat de Hans Peter Haselsteiner aceleiași publicații, în care acesta din urmă contesta eficiența sancțiunilor post-Crimeea, faptul că persoane nepotrivite ar fi ținta lor și că sancțiunile servesc doar intereselor americane.

În ceea ce privește Lukoil, Statele Unite ale Americii au sancționat Lukoil PJSC (Public Joint Stock Company) încă din 2014. În august 2022 a fost emis un mandat de confiscare emis de autoritățile americane pentru un avion Boeing 737-7EM (serie producător 34865) deținut de Lukoil prin mai multe offshore-uri, avion estimat la 45 de milioane de dolari. Acesta ar fi violat sancțiunile post-invazie, mai exact a efectuat un zbor din Dubai, Emiratele Arabe Unite, spre Moscova, ceea ce se contabilizează drept reexport.

Compania se află sub sancțiuni impuse de către alte patru state: Ucraina (începând cu 24.06.2021), Canada (începând cu 28.10.2022), Australia (începând cu 24.02.2023) și Noua Zeelandă (începând cu 22.11.2022). Cu toate că multe companii rusești de petrol și gaz au fost sancționate începând cu 2022 de către Uniunea Europeană, Lukoil, gigantul petrolier al Rusiei, nu se află printre acestea. Unul din motive este convingerea a oficialilor europeni că Lukoil este de partea Ucrainei și împotriva războiului, a declarat Martin Vladimirov, cercetător la Centrul din Bulgaria pentru Studierea Democrației.

Climatul de afaceri din regiune s-a deteriorat pentru Lukoil post-invazie. În ciuda permisiunii din partea Uniunii Europene să importe gaz rusesc până la finalul anului 2024 (singura astfel de excepție din Uniunea Europeană), Parlamentul Bulgariei a luat recent o poziție fermă și a anunțat că va interzice importurile de la 1 martie 2024, conform filialei bulgare a Radio Europa Liberă. În plus, de la 1 ianuarie 2024, s-a interzis exportul de combustibili realizat din petrol rusesc, relatează aceeași sursă. Ca urmare a acestor demersuri, descrise de Lukoil drept ”legi discriminatorii”, compania își va reevalua strategia de afaceri în Bulgaria, luând în considerare și posibilitatea de a vinde afacerea. În România și Moldova, există informații publice conform cărora Lukoil caută un exit, principalii potențiali cumpărători fiind Royal Dutch Shell, respectiv grupul kazah KazMunayGas (KMG).

Referitor la Vagit Alekperov, principalele motive pentru care este sancționat în cinci țări sunt legăturile sale cu Kremlinul, desfășurarea afacerilor ilegale în Crimeea și “participarea la jaful bunurilor din Crimeea ale statului ucrainean.” Acesta a fost sancționat de: Marea Britanie (începând cu 13.04.2022), Canada (începând cu 25.05.2022), Australia (începând cu 06.04.2022), Ucraina (începând cu 19.10.2022) și Noua Zeelandă (începând cu 12.10.2022). Deși este sancționat, iahturile sale nu au fost confiscate, aflându-se în Muntenegru, Sevastopol și Vladivostok.

Alekperov a demisionat imediat după sancțiunile impuse de Marea Britanie. În comunicatul emis de companie se precizează că acesta deținea, nominal și prin intermediul unor terți, 8,55% din acțiunile companiei la 31 martie 2022, același procent precizat și în declarațiile pe marginea sancțiunilor făcute de autoritățile britanice, citate de The Guardian. Acest procent este semnificativ mai mic decât cel precizat mai sus, 30.2%, la 25 ianuarie 2022, conform unui serviciu comercial de informații cu privire la companii listate public, informații colectate din baza de date S&P Market Intelligence. Fie între 25 ianuarie și 31 martie 2022 Alekperov și-a vândut din acțiuni, fie informația citată din S&P Market Intelligence nu este corectă.

După demisie, Alekperov a fost decorat de Putin și se pare că este în cărți pentru a cumpăra un bloc de acțiuni semnificativ în Yandex, cea mai mare companie rusească din domeniul tehnologiei informației, conform Meduza.

Leonid Fedun a fost sancționat doar de Ucraina (începând cu 19.10.2022), fiind acuzat de susținerea războiului Rusiei, prin poziția sa de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Lukoil. Și Fedun a demisionat din conducerea Lukoil, citând motive familiale.

Conform jurnaliștilor de investigație ruși de la Proekt, Lukoil a contribuit în mod indirect la două din cele mai mari crime de război comise de armata rusă în Ucraina. Astfel, atacul cu rachete Kalibr asupra civililor în orașul Vinnytsia (23 de morți, inclusiv 3 copii, conform autorităților de la Kiev) a fost posibil și din cauza kerosenului vândut de Lukoil către Biroul de Proiectare Novator din Ekaterinburg și Institutul Tehnologic de Cercetare Snegirev, entitățile care produc rachetele Kalibr; bombardarea teatrului din Mariupol, principalul adăpost al orașului, (cel puțin 300 de morți) a fost posibil și din cauza kerosenului vândut de Lukoil către Sukhoi, producătorul avioanelor care au lansat cele două bombe asupra teatrului.

Conform aceleiași investigații, Lukoil ar fi vândut, din 2014 până în 2021, combustibil în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro către diverse entități din complexul militar-industrial precum Ministerul Apărării, Garda Națională sau flota de la Marea Neagră. Într-o declarație emisă pe 3 martie 2022, conducerea Lukoil își exprima dorința ca războiul să se termine cât mai curând, prin “diplomație și negocieri serioase.”

Așa cum cum am scris în analiza noastră inițială pe tema prezenței și sancționării afacerilor rusești în România, autoritățile au aplicat doar cinci ordine de înghețare conturi, din februarie 2022. România a ales să nu sancționeze unilateral niciun oligarh sau companie care operează pe teritoriul național, optând pentru aplicarea sancțiunilor care sunt obligatorii din punct de vedere al dreptului internațional, adică prin tratatele comunitare și acordurile ONU la care România este parte.

Această stare de fapt poate să fie cauzată și pentru că nu există resursele necesare pentru a avea o imagine clară asupra a cine controlează o afacere care operează pe teritoriul național. Oficiul Național al Registrului Comerțului are drept responsabilitate, conform articolului 19, alineat 7 din Legea 129/2019, să verifice corectitudinea și actualitatea informațiilor din Registrul Beneficiarilor Reali. Verificarea corectitudinii identității beneficiarului real poate să fie un proces dificil, mai ales când discutăm de entități corporative complexe, cu multiple straturi juridice, dar statul, prin natura sa, ar trebui să aibă pârghiile legale și financiare necesare pentru a accesa o gama largă de surse de informare.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a publicat un ghid metodologic pentru identificarea beneficiarului real. Această metodologie este destinată spre a fi pusă în aplicare de  entitățile raportoare (instituții de credit, avocați, auditori, etc.) în relația cu clientela lor. Primul reper pentru aceste entități raportoare este chiar înregistrarea făcută la Registrul Comerțului cu privire la beneficiarul real, care poate să nu fie conformă cu realitatea. Dacă Registrul Comerțului nu verifică respectiva înregistrare și informația este greșită sau trunchiată (de ex. compania este controlată de o persoană aflată sub sancțiuni), atunci statul aprobă, prin asociere, respectiva informație falsă. În lipsa unui raport de la o entitate raportoare (sau până un astfel de raport este produs), respectiva persoană juridică care a depus declarația de beneficiar real eronată poate opera ilegal pe teritoriul țării.

Autoritățile române au ales să nu ia măsuri semnificative împotriva celor două companii, deși erau evidente legăturile unor acționari semnificativi cu economia Rusiei și cu eșaloanele puterii executive din Moscova, în special în cazul Lukoil. Mai mult, există informații publice (asamblate într-o investigație de jurnaliștii ruși de la Proekt), care demonstrează contribuția indirectă a lui Deripaska, respectiv a Lukoil, la efortul de război. Aceste legături capătă și mai mult sens atunci când contabilizăm valoarea enormă a contractelor pe bani publici pe care le-au câștigat aceste companii în România.

Deși România nu încalcă nicio prevedere a unui tratat internațional sau european la care este parte prin această lipsă de acțiune, transmite totuși un semnal că România poate fi un teren fertil pentru actori aflați sub sancțiuni, care vor să genereze venituri care să fie folosite mai departe în scopuri reprobabile, cum ar fi efortul de război al Rusiei. România a devenit un mediu din ce în ce mai atractiv pentru companiile controlate de ruși în ultimii ani. După cum am precizat în analiza noastră asupra amprentei afacerilor controlate de ruși în România, 57% au fost înființate în intervalul 2014-2023 (față de 43% în intervalul 1990-2013). Aproape 30% au fost înregistrate începând cu 2020.

În aceeași analiză citată mai sus, am văzut că primele zece companii după cifra de afaceri, chiar și când excludem Lukoil, reprezintă aproximativ 73% din totalul generat de toate firmele controlate de ruși în 2022. Cu alte cuvinte, dacă autoritățile, în contextul invaziei ilegale a Ucrainei, s-ar concentra pe analiza aprofundată a posibilității sancționării unilaterale sau a riscului de eludare sancțiuni a unui număr mic de entități, potențialul impact economic ar fi unul major.

În final, sancțiunile, beneficiarii reali, structurile corporative nu sunt noțiuni abstracte. Acestea contează deoarece reprezintă mecanisme prin care se generează, se transferă sau se blochează resurse economice. Aceste resurse economice, în contextul războiului pot prelungi sau scurta războiul cu o zi, cu o lună, un an sau mai mult. În contextul războiului, resursele economice înseamnă vieți pierdute sau vieți salvate. Conform unui raport al Națiunilor Unite, pe 15 noiembrie 2023 s-a trecut pragul de 10000 de morți (civili) în Ucraina. Asta înseamnă, în medie, aproape 16 morți pe zi, din 24 februarie 2022. În contextul războiului, fiecare zi contează, ceea ce înseamnă că sancțiunile și aplicarea lor contează.