Probabil că dacă în ultimele săptămâni nu ați luat parte la o vacanță “unplugged” (o vacanță în care nu ai acces la telefonul mobil), ați fost și dumneavoastră bombardați de știri privind expediția eșuată din oceanul Atlantic către epava Titanicului. Parcă, pentru aproximativ 5 zile, războiul din Ucraina a fost pus pe pauză, iar posturile de televiziune se întreceau în animații care mai de care mai concludente pentru înțelegerea proporțiilor submersibilului, a adâncimii la care acesta trebuia să ajungă, dar și povești despre pasagerii expediției și șansele de supraviețuire ale acestora. Glumele și memele nu au întârziat să apară pe social media, la fel ca în fotografia de mai jos, iar o conversație foarte complexă a început să fie purtată, cu opinii mai mult sau mai puțin empatice față de cei care au luat parte la această călătorie. În trecut, echipa noastră a mai analizat conversațiile de pe rețelele sociale pe mai multe subiecte, cum ar fi percepția românilor despre refugiații ucraineni.
Conform acestui articol publicat de Insider, Dr. Yotam Ophir, profesor asistent de comunicare la Universitatea din Buffalo, ne spune cum oamenii tind să aibă o apetență, sau chiar să fie obsedați de povești și misiuni de salvare. Așadar, interesul crescut pentru astfel de evenimente este explicabil, fiind destule exemple de acest fel atât la nivel internațional, cum ar fi incidentul în care 12 jucători de fotbal, împreună cu antrenorul lor, au fost prinși într-o mină din Thailanda timp de 69 de zile, dar și local, spre exemplu sechestrarea unei fete de 5 ani de către propriul tată în Chiajna. În toate aceste situații, există un element de suspans care ne face să fim curioși și să vrem să aflăm deznodământul situației. Dar, există o diferență între cazurile folosite ca exemplu și cel al submersibilului Titan, pe care am dori să o adresăm: poziționarea oamenilor față de deznodământ. Dacă în cazul incidentului din Thailanda sau a sechestrării din Chiajna, orice om rezonabil își dorește salvarea celor ce se află în pericol, în cazul milionarilor și miliardarilor care au plătit 250,000 de dolari pentru a vizita epava Titanicului există destul de multe voci în mediul online care nu sunt de aceeași părere. Acești oameni nu sunt mișcați câtuși de puțin de suferința pasagerilor, ba chiar găsesc o nedreptate în alocarea de resurse pentru salvarea lor și cred că își merită soarta pentru că au ales să se pună într-un asemenea pericol.
Despre inegalitate socială
Această analiză dorește să păstreze echidistanța între diversele ideologii politice care vor fi abordate în continuare, acestea fiind menționate cu scopul de a putea înțelege fenomenele sociale și poziționările oamenilor față de evenimentele din viața publică. În mod cert, o persoană poate fi mai apropiată de o anumită ideologie din spectrul politic în funcție de pozițiile pe care le adoptă față de anumite problematici sociale fără a fi conștientă de acest fapt. Astfel, în contextul dat, dorim să înțelegem de ce oamenii se poziționează diferit față de problematica inegalității sociale, ideologiile politice fiind doar o unealtă în cercetarea noastră.
Sloganul popular “eat the rich” (“mâncați-i pe cei bogați”) îi este atribuit filosofului Jean-Jacques Rousseau care, în contextul Revoluției Franceze, a spus: „Atunci când oamenii nu vor mai avea ce să mănânce, îi vor mânca pe cei bogați”. Acum, acest slogan este folosit de către politicieni sau persoane care se identifică în special cu ideologiile far left care blamează inegalitățile sociale și cer redistribuirea resurselor de sus în jos, de la cei mai bogați oameni către cei mai săraci.
Inegalitățile sociale sunt reale, iar unele statistici șochează prin discrepanțele evidente dintre clasele sociale. Spre exemplu, 1% din populația planetei deține aproximativ 50% din averea globală, în timp ce 50% dintre cei mai săraci oameni de pe planetă dețin aproximativ 2% din întreaga avere globală. Deși de-a lungul istoriei discrepanțele sociale au fost chiar mai mari, vocea păturilor mai sărace era destul de greu de auzit, ea fiind simțită cu adevărat doar în niște contexte excepționale, cum ar fi crizele sau revoluțiile.
În zilele noastre, rețelele sociale oferă o platformă de exprimare oricui este dispus să își spună părerea. Până acum, riscul de “a trăi într-o bulă”, adică ideea de a îți forma o opinie despre societate în ansamblu bazându-te pe cercul tău imediat de prieteni și cunoștințe, era chiar mai mare. Acum, putem oricând să intrăm în contact cu oameni din toate domeniile de activitate, cu diferite niveluri de studii, din diverse zone geografice șamd. Este un exercițiu sociologic interesant și destul de simplu de realizat la un nivel superficial, la fel cum noi am putut citi comentariile privind moartea pasagerilor de pe submersibilul Titan de la un articol distribuit de o platformă mainstream de știri. Nu a trebuit să căutăm mult în secțiunea de comentarii pentru a găsi extrem de multe ironii aduse la adresa pasagerilor și a lipsei lor de discernământ.
Într-adevăr, erau multe elemente care ar fi trebuit să îi facă pe pasageri să pună la îndoială decizia de a se îmbarca pe acest mini-submarin, cum ar fi acea așa-zisă manetă pentru jocuri video de 20 de dolari care era folosită pentru a conduce submarinul sau sistemul defectuos de eliminare a dioxidului de carbon și multe alte probleme tehnice care au fost prezentate de către mass-media în ultimele săptămâni. Faptul că CEO-ul OceanGate, compania care a organizat expediția, a ignorat rapoartele mai multor ingineri și experți în domeniu face situația și mai tragică, existând posibilitatea evitării tragediei încă de dinainte să se îmbarce primul pasager. La acest fapt se adaugă și prețul exorbitant de 250,000 de dolari plătit de beneficiari, care îi face pe mulți oameni să spună că și-au asumat riscurile și este doar vina lor că s-a întâmplat. Așadar, din cauza deciziilor pe care le-au luat în acest context, victimele acestui accident nu mai sunt demne de empatia noastră?
Între lipsă de empatie și fragmentare socială
Dinamica urii față de miliardari este foarte complexă. Fenomenul “eat the rich”, în zilele noastre, nu mai e regăsit doar în cercurile far left, ci e chiar un concept care vinde și care atrage. Filmele în care vedem bogați suferind, cum ar fi “Parasite” sau “Triangle of Sadness” sunt extrem de apreciate atât de public, cât și de critici. Oamenii obișnuiți percep activitățile oamenilor ultra-bogați ca pe niște gesturi de aroganță față de ceilalți, ca pe o sfidare față de oamenii care își fac griji pentru următoarea chirie sau pentru ratele de la bancă. Or în momentul în care aceștia suferă, unii oameni găsesc un sentiment de dreptate în asta.
Pe lângă inegalitățile istorice dintre clase, ura mai vine și din direcția încălzirii globale, fiind o legătură destul de strânsă între marile averi și poluarea industrială, opulența și modul în care oamenii bogați fac înconjurul lumii în avioane private care au poluat în ultimii trei ani mai mult decât Uganda, o țară cu 46 de milioane de locuitori. Postările de pe rețelele sociale privind stilul de viață al milionarilor și miliardarilor care nu țin deloc cont de încălzirea globală sunt foarte populare și ajung chiar să altereze imaginea unor persoane foarte cunoscute, cum ar fi scandalul privind emisiile de carbon în cazul cântăreței americane Taylor Swift, care au fost de 1,184 de ori mai mari în doar 6 luni decât ale unei persoane obișnuite într-un an întreg.
În ceea ce privește nedreptatea socială resimțită în cazul submersibilului Titan, aceasta a fost amplificată și de tragedia navală din Marea Mediterană, unde un vas cu aproximativ 750 de imigranți s-a răsturnat. Eforturile de salvare în cazul acestora s-au dovedit prea puține și prea târzii. Din 2014 și până astăzi, aproximativ 20,000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană încercând să ajungă în Europa, transformând-o într-un adevărat cimitir subacvatic. Acest incident recent i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă viața are într-adevăr aceeași valoare sau unii oameni sunt considerabil mai privilegiați decât alții.
Acum două săptămâni, un grup de aproximativ 100 de economiști a trimis o scrisoare deschisă liderilor celor mai mari economii ale lumii cu ocazia summitului de la Paris de luna trecută, în care militau pentru taxarea cu 1,5% a marilor averi pentru a putea combate încălzirea globală. Apropo de inegalități sociale, în articol se menționează și faptul că 1% dintre cei mai bogați oameni ai lumii sunt responsabili pentru de două ori mai multă poluare decât cei mai săraci 50% din locuitorii planetei. Cu timpul, soluții cum ar fi taxarea progresivă sau taxarea suplimentară a marilor averi ar putea fi răspunsuri la unele dintre probleme, cum ar fi în cazul crizei locuințelor din Berlin, dar cu siguranță soluțiile pentru a dobândi echitate socială sunt foarte complexe și nu pot fi aceleași oriunde în lume.
Indiferent de ideologia politică, considerăm că valorile individuale, cum ar fi empatia, spiritul de într-ajutorare sau dorința ca și celuilalt să îi fie bine sunt dezirabile oricărei societăți sănătoase. Indiferent de clasa socială sau statul din care venim ar trebui să ne gândim că în spatele acestor problematici sociale se ascund tot oameni, la fel ca pasagerii de pe submersibilul Titan, despre care nu știm cu adevărat dacă erau niște oameni buni și care meritau empatia noastră, dar care acum nu mai au șansa vreodată să ne demonstreze.
