Good Times Bad Times: geopolitica Cupei Mondiale

0
1448

Astăzi începe cea de-a 22-a ediție a Cupei Mondiale de fotbal, Qatar 2022, prima găzduită de o țară arabă. Ca orice alt eveniment sportiv de o asemenea anvergură, care implică înfruntarea unor echipe naționale, geopolitica joacă un rol important iar Cupa Mondială din Qatar nu face notă discordantă.

În primul rând, însăși decizia FIFA, organizația care patronează fotbalul la nivel global, de a acorda micului stat din Peninsula Arabă dreptul de a găzdui un eveniment atât de complex este una controversată. După cum aflăm în sinteza oferită de Good Times Bad Times, există indicii și dovezi care arată spre un lobby francez puternic, inclusiv prin fostul președinte Nicolas Sarkozy, în favoarea Qatarului, posibil un quid pro quo pentru investițiile masive, de ordinul miliardelor de dolari, realizate de Doha în avioane de luptă produse de firma franceză Dassault Aviation, dar și în clubul de fotbal Paris Saint-Germain.

Organizarea unei Cupe Mondiale de fotbal atrage cu sine atât un prestigiu inerent dar și pune o lupă imensă deasupra politicii interne și externe a statului gazdă. Chiar dacă Doha încearcă să joace un rol mai mare decât ar fi presupus pe considerații demografice, geografice sau militare, acest prestigiu se poate transforma în infamie, prin expunerea unor probleme sistemice, atât ale Qatarului, cât și ale unor terți, cum ar fi FIFA. Evident, aici ne referim la corupția endemică din rândul forurilor internaționale care guvernează fotbalul (FIFA, UEFA) și predispoziția unor oficiali sau interpuși qatarezi de a folosi această corupție pentru atingerea unor obiective legate de acest turneu, inclusiv influențarea deciziei de a acorda găzduirea evenimentului Qatarului.

De asemenea, există numeroase rapoarte și investigații care au aruncat lumină asupra condițiilor de muncă inumane la care au fost supuși zeci de mii de imigranți vulnerabili din Africa și Asia, care au lucrat la ridicarea infrastructurii necesare într-un stat care nu avea o istorie sau experiență fotbalistică, cu atât mai puțin infrastructura necesară. Aceste dezvăluiri sunt și vor fi exploatate nu doar de țări precum Germania, care militează pentru drepturile omului, dar și de rivali regionali ai Dohei, precum Arabia Saudită, și ea participantă la acest turneu.

Un alt element ce ține și de domeniul geopoliticii este cel al securității în timpul evenimentului. Influxul enorm de turiști într-un mediu de proximitate în care există numeroși actori non-statali orientați spre violență, în mod particular prin terorism, reprezintă o provocare enormă pentru Doha, care nu are experiența necesară în a gestiona astfel de evenimente.

Astfel, NATO a umplut o parte din acest vid al experienței, prin acordarea, prin diverse state membre, de expertiză și informații în ceea ce privește mitigarea riscului de terorism în timpul Cupei Mondiale. Acest ajutor are și o semnificație simbolică, deoarece ajută la cultivarea Qatarului ca un stat aliat NATO, mai ales dacă luăm în considerare importanța disproporționată pe care o capătă Doha în contextul renunțării accelerate a europenilor la gazul rusesc (și potențiala înlocuire parțială cu gaz natural lichefiat provenit din Qatar).

De avut în vedere că vom avea o confruntare și pe terenul de fotbal între Statele Unite și Iran, un meci cu un enorm risc de securitate dar și o potențială scenă pentru acte simbolice, fie de condamnare sau de reconciliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.