Diversitatea etnică și lingvistică din Europa reprezintă o dovadă vie că trecutul și prezentul se întâlnesc zi de zi. Studiul minorităților naționale este una dintre oportunitățile prin care cercetătorii iau contact nemijlocit cu memoria istorică, regimurile politice și construirea capitalului cultural în țările europene.

În data de 29 iulie 2022 am participat la conferința „Minoritățile naționale, identitate, cetăţenie – lecţiile trecutului şi provocări actuale”, organizată la Oradea de Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere. Este a patra ediție a acestui eveniment academic anual, la care iau parte. Ediția din acest an s-a remarcat însă prin amploarea și actualitatea subiectelor prezentate de participanți, fiind abordate teme legate de istoria comunităților locale, relațiile cu majoritatea etnică, protejarea și conservarea patrimoniului cultural. Nu au lipsit prelegeri asupra situației minorităților din zone de conflict armat – războiul din Ucraina este exemplul cel mai concludent la ora actuală.

Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere (CESMINT), al cărui președinte este prof. univ. dr. Radu Carp, este un institut de cercetare fundamentală şi aplicată având drept misiune principală: protecţia minorităţilor naţionale care locuiesc în vecinătatea statelor înrudite – minorităţile transfrontaliere; managementul diversităţii etno-culturale şi lingvistice. CESMINT are ca scop identificarea de soluţii pentru buna guvernare în comunităţile multi-etnice, inclusiv problema migraţiei din înspre teritoriile locuite de aceste comunităţi. CESMINT este situat în Oradea, important centru multi-etnic, aflat în proximitatea unor unităţi administrativ – teritoriale (comune, oraşe, judeţe) în care locuiesc mai multe minorităţi transfrontaliere.

CESMINT promovează cooperarea cu mediul academic, instituţiile publice şi mediul asociativ din ţările aflate în vecinătatea zonei de nord – vest a României (Serbia, Ucraina, Ungaria), precum şi cu ţările din Grupul Vişegrad care sunt state înrudite pentru minorităţi transfrontaliere aflate pe teritoriul României sau care găzduiesc minorităţi transfrontaliere ori grupuri etnice fără state înrudite (Republica Cehă, Polonia, Slovacia).[1]

Am ales să aduc în atenția publicului câteva aspecte privitoare la dezbaterile despre minoritățile naționale din Europa Centrală și Orientală în Parlamentul European, motivația de bază fiind aceea de a avansa pe un filon de cercetare mai puțin cunoscut. Minoritățile din Europa Centrală și de Est sunt o temă importantă de cercetare datorită faptului că se află într-o regiune instabilă geopolitic – o dovadă recentă este războiul din Ucraina, plus tensiunile istorice dintre state. Uniunea Europeană nu și-a creat un renume din datoria de a promova culturile și limbile locale, dar există un puternic curent de opinie și lobby în această direcție, mai ales în interiorul legislativului. Reticența Comisiei de a accepta propuneri din partea societății (eșecul inițiativei cetățenești Minority SafePack a creat totuși un precedent și un impuls de acțiune) intră deseori în contradicție cu posibilitățile mai largi existente în Parlamentul European.

Comunitățile de minorități istorice reprezintă în prezent o realitate incontestabilă a societății europene, căreia i se acordă atenție de către organizații neguvernamentale specializate și mediul academic în egală măsură. Minoritățile transfrontaliere constituie deopotrivă un subiect aflat permanent pe agenda relațiilor internaționale și un domeniu interdisciplinar, fiind implicate studii de istorie, știință politică, relații internaționale, lingvistice și culturale. Ediția din anul curent a conferinței a avut ca obiectiv sintetizarea principalelor evoluții privind minoritățile naționale din Europa, mai ales după invadarea Ucrainei de către Rusia.

În prelegerea „Dezbateri despre minoritățile naționale din Europa Centrală și Orientală în Parlamentul European”, am dorit să evidențiez modalitățile în care legislativul Uniunii Europene abordează problematica vastă a comunităților minoritare. Două sunt mijloacele prin care se realizează acest lucru, și anume prin intermediul Subcomisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Comisiei de Politică Externă, și prin dezbaterile din cadrul intergrupului Minorități Tradiționale, Comunități Naționale și Limbi, o structură neoficială ce reunește membri ai Parlamentului European din diferite state și grupări politice, având însă în comun preocuparea pentru protejarea diversității etnice. Am prezentat cele mai importante acte legislative adoptate în urma dezbaterilor plenare și am insistat pe lipsa unui sistem instituțional de protecție a minorităților naționale la nivelul UE.

Nu se poate vorbi despre un sistem de protecție a minorităților la nivelul UE, această politică publică fiind la discreția statelor membre, care de altfel nu acceptă intervenția UE în politica internă pe acest subiect sensibil.

Până la începerea procesului de extindere în Europa Centrală și de Est, UE a evitat să includă minoritățile naționale pe agendă, invocând principiul subsidiarității și dificultatea realizării unei uniuni politice, un sistem instituțional reformat fiind efectiv pus în aplicare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht; Criteriile de la Copenhaga și Tratatul de la Lisabona includ de asemenea obligația statelor membre de a proteja minoritățile naționale, dar încă există standarde duble, pentru că țărilor candidate la aderare li se impune această condiție, pe când statele deja membre nu sunt forțate să o respecte.

Parlamentul European a fost prima și cea mai activă instituție politică pe terenul drepturilor minorităților, prin rezoluția adoptată în 1981 – recunoașterea problemei ca fiind de nivel european.

În Parlamentul European, atribuția de a negocia problemele minorităților revine Subcomisiei pentru Drepturile Omului, din cadrul Comisiei de Politică Externă. Comisia respectivă este responsabilă pentru „aspecte referitoare la drepturile omului, protecția minorităților și protecția valorilor democratice în țările terțe. În acest context, Comisia este asistată de o subcomisie pentru drepturile omului. Fără a aduce atingere regulilor relevante, membrii altor comisii și organisme cu responsabilități în acest domeniu vor fi invitați să participe la reuniunile subcomisiei”.

Printre atribuțiile principale ale Subcomisiei pentru Drepturile Omului sunt protecția minorităților naționale și promovarea democrației în țările terțe. A fost reînființată în 2004 după aderarea statelor Europei Centrale și Orientale.

Motivul de bază al reînființării acestei subcomisii este reprezentat nu numai de tensiunile interetnice din Europa Centrală și de Est, dar și de perspectiva extinderii UE în Balcanii de Vest. Dezbaterile cu privire la Tratatul Constituțional au impulsionat de asemenea activitatea subcomisiei.

Subcomisia elaborează anual Raportul cu privire la drepturile omului, în care sunt incluse și problemele minorităților naționale din Europa și restul lumii. Europa Centrală și de Est a constituit o preocupare constantă pentru subcomisie.

Mult mai interesantă pentru cercetarea academică este activitatea intergrupului Minorități Tradiționale, Comunități Naționale și Limbi. Trebuie precizat că intergrupurile sunt structuri informale, neoficiale, compuse din membri ai Parlamentului European din orice grup politic și orice stat membru, care au în comun interesul pentru un anumit subiect de politică publică europeană. Obiectivul principal este de a menține schimbul de opinii, atitudini și informații pe o temă particulară și de a promova contactul dintre politicieni și societatea civilă.

Intergrupurile pot fi înființate nu numai la începutul, ci și pe parcursul fiecărei legislaturi parlamentare. Conform acestor reglementări, deputații europeni sunt liberi să decidă dacă vor participa la lucrările unui intergrup. Membrii unui intergrup sunt liberi să își stabilească regulile de funcționare în conformitate cu reglementările menționate în Regula 32, cap. 4 din Regulamentul de Procedură al Parlamentului European. Una dintre principalele caracteristici ale acestor grupuri este faptul că membrii, în majoritatea cazurilor, încearcă să împingă în plan secundar identitatea lor de grup politic și lucrează în special la realizarea țintei politicii intergrupului.

Intergrupurile utilizează în mod activ instrumentele pe care Parlamentul European le pune la dispoziție deputaților europeni care participă la activitatea lor. De asemenea, se pot elabora proiecte de decizii și se pot adresa întrebări scrise Consiliului sau Comisiei Europene.

Acest intergrup servește ca punct de interferență pentru grupurile politice, instituțiile europene, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții minorităților naționale din Europa. Înființat inițial în 1983, a funcționat neîntrerupt până în 2004, când a fost desființat. Reînființarea a avut loc în 2009, copreședinți fiind aleși dna Kinga Gál, membru al Parlamentului European din Partidul Popular European și dl Carl Haglund, din Alianța Liberalilor și Democraților Europeni. Funcția principală a intergrupului este de a promova conștientizarea intereselor problemelor minorităților naționale și lingvistice din Europa și de a le oferi reprezentare politică.

Noua generație de politicieni interesați de promovarea minorităților naționale cu obiective extinse s-a reafirmat în 2004 pentru „a acorda reprezentare politică problemelor minorităților naționale și lingvistice din Europa”. Inițiativa reînființării acestui intergrup a fost preluată de Csaba Tabajdi (MSZP – Partidul Socialist European [PSE]), care a fost și primul președinte al Intergrupului. Denumirea grupului reînființat a fost schimbată în Grupul pentru minorități naționale tradiționale, regiuni constituționale și limbi regionale, făcând o trecere în zona de protecție a minorităților naționale. Denumirea modificată a reflectat consecințele extinderii din 2004, moment după care problemele legate de etnie au devenit mai importante în cadrul Uniunii Europene.

14 membri din 42 sunt preocupați de chestiunile legate de minoritatea maghiară. Din acest motiv, această temă pare să fie una dintre cele mai importante.

Intergrupul Parlamentului European pentru minorități tradiționale, comunități naționale și limbi cooperează pentru a promova conștientizarea problemelor minorităților naționale și lingvistice din Europa. El servește ca un forum deschis pentru schimbul de idei și opinii cu privire la situația politică, lingvistică, culturală și viitorul minorităților tradiționale, comunităților naționale și limbilor.

Intergrupul acționează în patru domenii: 1. promovarea drepturilor minorităților naționale tradiționale, 2. promovarea limbilor regionale și locale, 3. studierea și distribuirea celor mai bune practici privind diferitele forme de autonomii europene, 4. învățământ superior în limbile minoritare.

Scopul intergrupului este de a dezvolta strategii pentru îmbunătățirea protecției minorităților la nivel european, schimbul de idei și puncte de vedere asupra situației și viitorului minorităților naționale tradiționale, facilitând elaborarea de propuneri legislative, politici și practici în conformitate cu minoritățile naționale tradiționale și respectarea drepturilor minorităților, apărarea diversității politice, culturale și lingvistice din Europa. Intergrupul servește, de asemenea, ca un forum de cooperare și coordonare pentru forțele politice dedicate să ajute comunitățile minoritare.

Potențialul de lobby al acestui intergrup este important. Acest lucru se datorează în principal faptului că are mai mulți membri influenți care au câștigat experiență în alte instituții ale UE sau internaționale. Un alt punct important este că mai mulți membri, de exemplu Kinga Gál, fac parte din Subcomisia pentru Drepturile Omului, care joacă un rol important în elaborarea opiniilor și rapoartelor referitoare la minorități. Stabilirea pozițiilor comune în cadrul intergrupului este precedată de lungi negocieri cu experții. Membrii încearcă să reprezinte această poziție comună în cadrul ședinței grupului politic respectiv și, de asemenea, în cadrul reuniunilor comisiilor permanente și să-i convingă pe ceilalți europarlamentari de poziția intergrupului.

Intergrupul și-a propus încă de la început sarcina de a reuni principalele părți interesate din instituțiile europene, organizațiile internaționale, mediul academic și ONG-uri pentru a conlucra pe tema minorităților naționale și lingvistice. Scopul strategiei intra-instituționale este de a-l transforma în forul principal pentru problematica minorităților naționale și lingvistice la nivelul Uniunii.

Împreună cu diferiți comisari europeni au fost aduse în prim-plan problemele fundamentale ale minorităților autohtone, propunându-se chiar o reformă a Tratatului de la Lisabona pentru a crea un cadru legislativ mai larg în vederea conservării patrimoniului cultural și lingvistic al acestor comunități. A fost subliniat potențialul Tratatului de la Lisabona și al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE pentru asigurarea individualității acestor comunități în interiorul majorităților naționale. De asemenea, a fost evidențiată importanța introducerii termenului de „minoritate națională” în legislația europeană.

La întâlnirile intergrupului sunt invitați reprezentanți ai mai multor organizații europene, internaționale și ale societății civile, precum OSCE, Comisia Europeană, Agenția pentru Drepturi Fundamentale, precum și societatea civilă ca atare și instituții de cercetare care lucrează în domeniu.

Dintre instituțiile internaționale, cooperarea cea mai fructuoasă este cu OSCE și cu Consiliul Europei. La fel de importantă este cooperarea cu institute de cercetare și ONG-uri: Centrul European pentru Problemele Minorităților (ECMI) și Uniunea Federală a Naționalităților Europene (FUEN).

O atenție specială este acordată învățământului în limbile minoritare, mai ales celui universitar. Alături de educație, mass media este un domeniu vital pentru minoritățile naționale și lingvistice în ceea ce privește menținerea limbii materne. În timp ce o parte a mass-media se află în domeniul public și, prin urmare, permit minorităților lingvistice să aibă materiale radio, TV, tipărite și de internet în limba lor, majoritatea trusturilor se află în sectorul privat, unde rămâne problema de a asigura furnizarea de informație la nivel regional și în limbile minorităților. Deși poate părea banală constatarea, fără mass-media este din ce în ce mai dificil pentru  minorități să-și trăiască viața cotidiană folosind limba maternă. Lipsa de media în limbile minoritare poate descuraja generația mai tânără să folosească limbile materne, deoarece apare percepția că acestea au o relevanță mică în secolul 21, în contextul globalizării.

De departe însă, obiectivul prioritar rămâne participarea politică, utilizând toate resursele democrației directe și reprezentative. Conceptul de autonomie este considerat cea mai bună practică în guvernarea minorităților, exemple fiind comunitatea vorbitoare de limbă germană din Belgia, instrumentul regionalismului în protecția minorităților, maghiarii în Slovacia, Consiliul național maghiar din Serbia. Rămân pe agendă și criteriile de la Copenhaga, mai exact problema standardelor duble și politica față de țările terțe – statele candidate la aderare sunt obligate să respecte acorduri și angajamente privind protecția minorităților naționale, pe care statele deja membre UE nu au fost obligate niciodată să le respecte (Carta Limbilor și Convenția-cadru).

---

[1] Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere, https://cesmint.com/despre-noi/