Decizia din 23 iunie 2022 a Consiliului European, de a acorda Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la aderarea la Uniune, a fost cât se poate de oportună și în același timp o surpriză plăcută, mai ales pentru cei care se așteptau ca statele membre cu vechime să blocheze acest proces, de teamă că o extindere va aduce organizației instabilitate. Temerile erau mai mari decât în 2019, când Franța se opunea demarării negocierilor de aderare cu țările din Balcanii de Vest.

Cu toate acestea, pe fondul deciziei luate recent, este, de asemenea, important să ne reamintim că obținerea statutului de candidat este doar începutul, iar negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea dura decenii, așa cum a subliniat președintele francez Emmanuel Macron.

Ținând cont de această realitate, momentul actual necesită mai mult decât simpla gestionare a așteptărilor și urmarea aceluiași model puternic tehnocratic pe care UE l-a aplicat în valurile anterioare de extindere. În schimb, avem nevoie de o doză de creativitate pentru a extinde unele dintre beneficiile cheie ale aderării în timp real la aceste două țări care și-au demonstrat angajamentul amplu față de valorile europene – în cazul Ucrainei, prin sacrificiul militar și civil în confruntarea cu Rusia lui Putin

Criticii expansiunii au, la rândul lor, o serie de justificări. „Sunt mai mult decât sceptic față de cei care spun că viitorul Europei constă în extinderea ulterioară, când în prezent nu putem ajunge la un acord între 28 de națiuni”, declara președintele Macron în 2019.

Există, într-adevăr, un compromis între cât de avansată poate fi uniunea politică a țărilor Europei și cât de largă și diversă este baza sa de membri. De asemenea, pentru cei care cred că UE este în primul rând un exercițiu de construire a statului, există îndoieli cu privire la care dintre acestea ar trebui să aibă prioritate. „Voi refuza toate formele de extindere înainte de o reformă profundă a modului în care funcționăm instituțional”, a adăugat Macron.

Cu toate aceste remarci, ar trebui, de asemenea, să fie clar pentru toți factorii de decizie – inclusiv pentru președintele francez – că formele mai ambițioase de unitate europeană rămân o utopie politică, indiferent dacă Uniunea acceptă noi membri sau nu.

Punerea în comun a datoriei statale rămâne o propunere extrem de neatractivă în nordul zonei euro. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, între timp, a provocat confruntarea multora dintre membrii „noi”, inclusiv Polonia, cu cei mai vechi, respectiv Franța și Germania, care sunt mai reticenți în a răspunde cu forță militară și diplomatică, agresiunii ruse. Prin urmare, este puțin probabil ca est-europenii să fie dornici să-și unească suveranitatea în chestiunile de politică externă și de apărare și să accepte votul cu majoritate calificată în problemele care sunt esențiale pentru supraviețuirea lor ca națiuni politice independente.

Totuși, deoarece Europa este principalul jucător, din punct de vedere strategic, momentul actual oferă și Uniunii o oportunitate unică.

Experiența extinderilor anterioare arată că includerea Ucrainei, o națiune de 40 de milioane de locuitori, pe piața unică ar genera beneficii economice considerabile și ar duce la creșterea ratelor de creștere economică atât în ​​țările membre vechi, cât și în cele noi. Departe de a purta o răspundere în acest sens, Ucraina ar avea unele lecții pentru alte țări europene, cu privire la securitate și apărare – atât Cooperarea Structurată Permanentă, cât și Fondul European de Apărare ar fi norocoși să aibă armata Ucrainei implicată în structurile și proiectele lor.