Egiptul intervine în criza umanitară din Fâșia Gaza

0
676
https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fifex.org%2Fjournalists-trapped-as-egypt-gaza-border-shut%2F&psig=AOvVaw0yOoaOa4hd0omp2obBqZoq&ust=1621259688927000&source=images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCJj225CtzvACFQAAAAAdAAAAABAE

Sâmbătă, Egiptul și-a deschis în mod excepțonal frontiera Rafah cu Fâșia Gaza pentru a permite celor 16 ambulanțe trimise până acum peste hotare pentru a transporta palestinienii răniți grav în urma atacurilor aeriene israeliene către spitalele egiptene.

 

Frontiera Rafah este de obicei deschisă în zilele lucrătoare. Un oficial de la granița din Gaza a declarat că deschiderea a fost „excepțională”, deoarece de obicei este închisă în zilele sărbătorilor legale, inclusiv Eid al-Fitr, anul acesta de miercuri până duminică în Egipt, raportează ziarul Al Arabiya.

Conform autorităților din Gaza, au fost uciși până acum 145 de persoane, inclusiv 41 de copii, de luni, odată cu reluarea conflictului armat cu statul israelian. Aproximativ 1.100 de persoane au fost rănite. Rachetele lansate de grupuri armate palestiniene au ucis 10 persoane în Israel, inclusiv un copil și un soldat, și au răniți peste 560 de cetățeni israelieni.

,,Ministrul de externe al Egiptului, Sameh Shoukry, și-a reînnoit apelul pentru „încetarea imediată a focului”, după un telefon cu omologul său saudit. Ambii miniștri au făcut schimb de opinii cu privire la modul de remediere rapidă a situației pentru a restabili calmul. Ministrul Shoukry a prezentat ultimele eforturi ale Egiptului pentru a asigura o încetare imediată a conflictului armat și pentru a pune capăt numărului în continua creștere a victimelor”, a raportat Saudi Gazette.

Marele imam al moscheii și universității egiptene Al-Azhar, șeicul Ahmed al-Tayeb, a lansat vineri târziu o campanie pe rețelele sociale în scopul sprijinirii poporului palestinian.

„Opriți uciderea”, a spus Tayeb, șeful celei mai importante instituții religioase pentru musulmanii sunniți din întreaga lume. “Destul cu tăcerea și cu politicile de dublu standard dacă lucrăm cu adevărat pentru pace.”

Mediatorii egipteni, care în ultimele zile au călătorit în Israel pentru a încerca să ajungă la un acord cu privire la încetarea focului, au părăsit țara fără semne de progres.

“Israelul a respins solicitarea Egiptului de a înceta atacurile armate”, a declarat o sursă citată de ziarul al Arabiya. Propunerea egipteană consta într-un armistițiu de un an sub supravegherea guvernului de la Cairo. Înainte de a călători la Tel Aviv, delegația a vizitat Fâșia Gaza, unde s-a întâlnit cu liderii Hamas. În trecut, Egiptul a jucat un rol de mediere între israelieni și palestinieni.

Republica Araba a Egiptului a fost prima din statele arabe care a luat atitudine în urma declanșării conflictului militar izbucnit de luni între Israel și Statul Palestinian. Relațiile bilaterale între cele două state au fost, în ultimele decenii, foarte bune. Președintele egiptean Gamal Abdel Nasser a fost de la început un puternic susținător al cauzei palestiniene și a favorizat autodeterminarea palestinienilor. Deși guvernul egiptean are relații bune cu Israelul, în urma Acordurilor de la Camp David din 1978, majoritatea egiptenilor dezaproba în continuare existența statului israelian, considerându-l rezultat al ocupației Palestinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.