Rusia contestă steagul Kosovo în timpul videoconferinței cu Națiunile Unite

0
552

Ambasadorul adjunct al Rusiei, Dmitri Polyansky, și-a manifestat dezacordul în a-i permite reprezentantei Kosovo, care avea în spate steagul țării, să preia cuvântul în timpul videoconferinței Consiliului de Securitate ONU, susținând că majoritatea membrilor consiliului nu recunosc independența statului său față de Serbia.

Donika Gervalla, Ministrul de Externe al statului Kosovo, era una dintre cei trei vorbitori programați ai întâlnirii și și-a început discursul având in spate steagul albastru cu șase stele albe. Polyansky, și-a început prezentarea ulterior remarcând „lipsa de respect față de deciziile Consiliului de Securitate al ONU de reprezentanta albanezilor kosovari, invitată la întâlnire”.

Polyansky a afirmat că „opt din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate nu recunosc Kosovo ca țară” și, prin urmare, steagul nu ar trebui să apară în spatele reprezentantei Kosovo.
După ce pandemia COVID-19 a oprit majoritatea întâlnirilor fizice la sediul ONU, Rusia a insistat asupra faptului că orice ședință care nu a avut loc în camera Consiliului de Securitate, inclusiv toate cele ținute până acum, să fie considerată informală. Astfel. consilierul juridic al Regatului Unit, Chanaka Wickremasinghe, a replicat că ședințele video ale Consiliului de Securitate nu sunt întâlniri formale și, prin urmare, steagul Kosovo poate apărea în spatele reprezentantei în timpul întâlnirii.

Intervenția a dus la o suspendare de 45 de minute a ședinței, timp în care cei 15 membri ai consiliului au discutat problema în privat.
Când reuniunea a fost reluată în cele din urmă, actualul președinte al consiliului, ambasadorul ONU al Vietnamului, Dang Dinh Quy, a spus că fundalul întâlnirilor virtuale nu ar trebui să perturbe sesiunile consiliului și că steagul poate rămâne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.