Canada impune noi sancțiuni Rusiei privind Crimeea

0
984

Canada    urmează   exemplul   Uniunii    Europene    și   nu  numai,    și    adoptă    sancțiuni   economice    împotriva  Federației    Ruse   prin   intermediul    agenților   economici   care    s-au   implicat   în   proiectele  de   infrastructură    rutieră   din    Crimeea,  conform   TASS.

Marc Garneau / @MarcGarneau /29 mar.

“Astăzi, Canada anunță noi sancțiuni împotriva a 2 persoane și 4 entități ca răspuns la anexarea ilegală de către #Rusia și ocuparea #Crimeii. Această acțiune sprijină angajamentul nestrămutat al Canadei pentru suveranitatea și poporul Ucrainei.”

Ministrul    Afacerilor   Externe   din   Canada,  Marc   Garneau,   a  comunicat   că    sancțiunile   sunt  îndreptate   împotriva    a    2  persoane   și  4  entități,  respectiv   Alexander   Ganov  (directorul   general   al    Grand  Service   Express),   Leonid  Ryzhekin  (director   general   al   Mostotrest),   întreprinderea   Lenpromtransprojekt,  Directoratul    de   Construcții  a   Liniei  Ferate   Berkakit-Tommok-Yakutsk,  Întreprinderea   Unită  Federală  de   Linie   Ferată  din  Crimeea   și   Prima  Companie  de   Asigurări  din  Crimeea.

Conform   documentelor   care   explică   sancțiunile   adoptate   împotriva   acestor   persoane  și  entități   în   Uniunea   Europeană    și   Australia,    se   pare   că   Grand   Service   Express   este  o   companie   rusească    care  a   acceptat   să   contracteze   proiectul  de   construcție  a  unei  linii  ferate   care   să   lege   Federația   Rusă   de   Crimeea.  Compania    pe  care  o  reprezintă   Leonid   Ryzhekin   este    cea   care   a   dus   la   final   proiectul   de   construcție  a  podului   peste   strâmtoarea   Kerch,  legând  malul   Federației   Ruse   de   cel   al   Crimeii   prin   regiunea   Krasnodar. Podul   are   o  lungime  de   19  kilometri,   iar  pagina   companiei   menționează    că   a   avut   termen  de  execuție   în   mai-octombrie  2018.  Luând   în   considerare   documentul   pus  la  dispoziție  de   Uniunea   Europeană,  Leonid   Ryzhekin   este    menționat   aici   și   director   general   al    Stroygazmontazh,  care   se   ocupă   cu   construcția   infrastructurii  de   transport   a  gazului    pe  teritoriul   Federației   Ruse,  implicată   inclusiv  în   execuția   Nord   Stream   2.  Site-ul   companiei   precizează   că   a    colaborat   la   realizarea   legăturii   dintre   Crimeea   și   regiunea   Krasnodar,  finalizarea   având   loc   în   2019.

Din   același  document   redactat  de  UE   reiese   că   Lenpromtransproyekt  este   compania  care   a  pus  la   dispoziție   design-ul   pentru   linia   de   cale   ferată   și   podul   peste   strâmtoarea   Kerch,  ocupându-se  și   de   supervizarea   arhitecturală   a    construcției  podului.  Directoratul    de   Construcții  a   Liniei  Ferate   Berkakit-Tommok-Yakutsk   a   oferit    asistență   inginerească   în  vederea   finalizării   proiectului,  în   timp   ce   Întreprinderea   Unită  Federală  de   Linie   Ferată  din  Crimeea   a   pus   în   aplicare   planul  de   construcției  a  liniei  ferate   ce  traversează   podul. Prima   Companie  de   Asigurări   din  Crimeea   a   contribuit    prin   asigurarea  împotriva  incidentelor  de  orice  fel  a   construcției.

Cetățenilor   canadieni   le    este   interzisă:

– realizarea   de  investiții   în  regiunea   Crimeii   dacă    aceasta   presupune   implicarea   în   deținerea   unei   proprietăți;

-oferirea   sau   obținerea   de   foloase   financiare   ori   alte  servicii    din    sau    în   beneficiul   regiunii  Crimeea   sau   în   beneficiul   unei  persoane   provenite   din   această   zonă;

-importul,  achiziționarea,  transportul   sau    altă   metodă   de  obținere   a  bunurilor  exportate   din   regiunea    Crimeea;

-exportul,  vânzarea,  transportul  sau  altă   metodă  de  comercializare  a   bunurilor   destinate  regiunii  Crimeea   sau   unei  persoane   aparținătoare   zonei;

-transferul   și   oferirea  de  date   tehnice   către  regiune  sau  persoane  situate  în  regiune;

-oferirea   sau  obținerea   de    servicii   turistice    din   sau   cu   beneficiul   regiunii   Crimeea;

– trimiterea   de   nave    maritime   în  regiunea   Crimeea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.