SUA a trimis noi echipamente militare Ucrainei

0
809

Agenția   de   presă   ucrianeană    Unian    a  informat   ieri   că    Ucraina   a   primit   un   nou   transport   de   echipament    militar   din   partea    SUA   constituit    din     20   de   vehicule   HMMVV  (Humvees)   și  84   de   vehicule   navale   care   au   fost   predate   Forțelor  Armate  Ucrainene.

Ambasada   SUA   în   Ucraina   a   transmis   pe  rețeaua   Twitter   că:

Nimic   nu   ar  putea   stopa   livrarea    celor    20   de   HMMVV    către  @UkrLandForces   și   Forțelor   pentru    Operațiuni   Speciale    împreună   cu   84   de   bărci    pentru  @UA_NAVY   ca    parte   a   Inițiativei   de   Asistență   pentru   Securitate   Ucraineană.”#EUCOM #PartnerStrong #USUkrainePartnership

U.S. Embassy Kyiv/ @USEmbassyKyiv

În   decembrie   senatul   american   a    autorizat   printr-un   vot   cu   majoritate   oferirea   unui   nou   ajutor   financiar   în    numele   Inițiativei   de   Asistență   pentru   Securitate   Ucraineană   în   valoare   de   250  de  milioane  $,   dintre   care   75  mil.$   sunt   destinați  asistenței   letale (arme  letale).  Actul   de   Autorizare   pentru   Securitatea   Națională,  pentru   anul   fiscal  2021,  care   reglementează   această   asistență,  extinde   autoritatea   Ucrainei   în   contracararea   Rusiei   și   prefigurează   intenția  de   a  introduce   sancțiuni   drastice    împotriva   proiectului   Nord   Stream  2.

Discuțiile   din   noiembrie     2020, de   la    nivelul   Pentagonului,  referitoare   la  oferirea   și  cuantumul   acestui   ajutor,   pentru   anul   fiscal   2020,  au  concluzionat   că   jumătate   din   acesta   va   fi  destinat   eforturilor   pentru   reformarea   domeniului   militar   și   combaterea   corupției.

Sumele    alocate   de   SUA   pentru   echiparea    militară   corespunzătoare   a  forțelor   armate  ucrainene   și  asigurarea   securității    statului   ucrainean,   din   2014  încoace,   totalizează    aproximativ   1.6   bil. $.  Pe   de  altă  parte,  SUA   susține   securitatea   Ucrainei   prin  intermediul   NATO,   unde   alături   de  aliați   antrenează   și  sfătuiește  forțele   armate   ucrainene  sub  egida  Grupului   de   Antrenament   Mixt   Multinațional-Ucraina.

În  2016,  parteneriatul    dintre    SUA   și  Ucraina   în  domeniul   militar  a  fost   reînnoit   și   s-a   trecut   la  modernizarea   forțelor   armate   de  care   aceasta   dispune. În  2018,  Ucraina  a  adoptat  o  nouă   lege   privind   securitatea   națională   prin  care  se   angaja   să   se  alinieze   la  principiile   de  securitate   euro-atlantice.

În  2019,  președintele   Trump  a  dorit   să  înghețe   transferarea   ajutorului  financiar   către   Ucraina   din   motive   controversate,  referitoare   la  nivel   oficial,  la   lipsa   rezultatelor   în  combaterea   corupției   și   la   nivel  de  scandal,   la  o  înțelegere   între  Trump  și  președintele  Ucrainei.  În  cadrul  unei  conferințe,  Trump   a  declarat   că   voia   ca   și   statele   europene  puternice  să  participe  cu  fonduri   la  această  inițiativă,  ceea   ce  se   conformează   viziunii  economice   care  a  caracterizat   mandatul  său.  Decizia   finală   a  fost   aceea   de  a   diminua  ajutorul   financiar   oferit   până  atunci  Ucrainei. Administrația   Trump   este  însă  cea   care   a   crescut   procentul   privind   asistența   letală.

Pe   de   altă   parte,  misiunea   de   observare   și  asistență  a   OSCE  a  publicat   ieri   un   raport   ce   atrăgea   atenția   că   acțiunile    de   încălcare   a   încetării   focului   în  regiunea   Donetsk   s-au   intensificat,  de  la   49  la  184,  spre   deosebire   de   regiunea   Luhansk  unde   nu   s-au   înregistrat  incidente  în  ziua  de  ieri   și  alaltăieri,  deși   nu   este    o   situație  stabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.