NATO se implică în discuțiile privind trupele rusești din Transnistria

0
1019

Președintele în funcție, Maia Sandu, cere Moscovei să retragă trupele rusești și muniția existentă în Transnistria din teritoriul Republicii Moldova.

Încă de la începutul anilor 1990 trupele ruse sunt pe teritoriul Transnistriei, acestea participând la operațiuni de menținere a păcii, în urma unui acord semnat în 1992, punând capăt unui conflict dintre Chișinău și Transnistria.

Deși Maia Sandu, câștigătoarea funcției de președinte a Republicii Moldova susține că nu a existat niciun acord semnat între cele două țări, prin care trupele ruse să ocupe spațiul Transnistriei, totodată dorește ca misiunea de pace rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional, sub auspiciile OSCE şi ONU.

„Grupul operativ al forțelor armate din Transnistria, și în raport cu acest grup vreau să remarc că nu a existat acordul Republicii Moldova privind prezența lui, poziția statului RM este și va fi în continuare că aceste trupe trebuie să fie retrase, inclusiv munițiile pe care partea rusă susține că le păzește”, aceasta fiind declarația președintei.

Vladimir Putin respinge retragerea trupelor armate de la teritoriul moldovean, considerând ca acest fapt va duce la o “destabilizare serioasă”. Kremlinul se așteaptă ca reprezentanții Chișinăului să rămână în continuare constructivi.

În aceste discuții s-a implicat și NATO care consideră că trupele rusești plasate în Transnistria încalcă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova.

“Vedem cum Rusia a desfăşurat trupe prin încălcarea dorinţelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe ruseşti în regiuni din Georgia şi, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în Transnistria”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

„Şi această încălcare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova este încă un exemplu al modului în care Rusia de prea multe ori nu respectă dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor, inclusiv a Moldovei”, a mai menționat acesta în discursul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.