După ani de întârzieri, Israelul privatizează, în cele din urmă, cel mai mare port maritim

0
601
Source: Bloomberg

Israelul face eforturi să-și vândă cel mai mare port, chiar înainte să primească un rival serios alături, din partea Chinei.

De când a fost inaugurat Portul de nord din Haifa, în 1933, precedând chiar și înființarea statului în sine, acesta a servit ca principală poartă navală pentru orice, de la valuri de imigranți evrei până la expedieri de containere.

Însă oficialii înaintează cu un plan de privatizare menit să-l facă mai competitiv, chiar dacă Shanghai International Port Group Co. se pregătește să deschidă un port avansat anul viitor, chiar în același oraș.

Planul de privatizare solicită, de asemenea, reducerea forței de muncă, iar guvernul speră să atragă cumpărători strategici, aducându-le ofertanților o reducere dacă aceștia asigură parteneri cu expertiză în domenii precum gestionarea porturilor maritime.

„Nu este momentul ideal, dar, în orice caz, dacă așteptăm, va fi și mai dificil să mergem mai departe în acest sens”, a declarat Eshel Armony, președintele consiliului de administrație pentru Portul Haifa. „Avem nevoie de oameni care vin din arena de afaceri internațională și care aduc idei noi, care să ajute cu adevărat compania să susțină competiția.”

Veniturile suplimentare din vânzare vor intra în stăpânirea Israelului într-un moment de înaltă necesitate, deoarece deficitul este mai mult decât evident odată cu accentuarea pandemiei Covid-19. Israelul nu este singurul în căutarea privatizării porturilor pentru a contribui la strângerea de fonduri și stimularea dezvoltării, Grecia avansând, din apropiere, cu planuri similare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.