Regina Elisabeta a II-a și-a serbat, ieri, în mod public ziua de naștere asistând în curtea Castelului Windsor la ceremonia Trooping the Colour (Salutul Culorilor), fiind pentru prima dată din 1895 când ceremonia nu are loc la Londra.
Evenimentul a început prin intonarea imnului de stat, cântat de fanfara Casei Majestății Sale, după care pe muzica fanfarei, Regimentul 1 al Gărzii Galeze i-a oferit suveranei onorul și a realizat câteva exerciții militare. Regina Elisabeta a II-a a urmărit cu atenție exercițiile militare, respectând distanțarea socială datorită vârstei înaintate.
Este primul eveniment public la care Majestatea Sa a participat după decizia din martie de a se retragere la Castelul Windsor alături de soțul său, Prințul Filip, și de a-și anula toate evenimentele publice din cauza coronavirusului. Cu toate că monarhul britanic nu a mai avut activități publice, ea a transmis diferite mesaje prin intermediul biroului de presă.
Regina Elisabeta a II-a este născută pe data de 21 aprilie 1926, dar ziua de naștere este serbată în mod public în luna iunie prin ceremonia Trooping the Colour, datorită vremii prielnice. Luna iunie a fost aleasă de către Regele George al II-lea în anul 1748, acesta dorind ca totul să fie favorabil defilării trupelor britanice.
Ceremonia Trooping the Colour are legătură cu tradițiile militare britanice. În momentul în care aveau loc pregătirile pentru război, soldaților le erau prezentate steagurile și culorile regimentelor astfel încât să poată fi recunoscute pe câmpul de luptă.
Astfel, în a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, în Londra sub privirile membrilor Familiei Regale, a înalților demnitari, a invitaților și ale cetățenilor, are loc defilarea trupelor britanice și ale Commonwealth-ului.
Ceremonia Trooping the Colour începe în momentul în care Regina Elisabeta a II-a într-o caleașcă, însoțită de cavaleria regală, părăsește Palatul Buckingham și se îndreaptă spre Horse Guards Parade, fiind locul defilării. La eveniment participă peste 1.000 de soldați și 400 de muzicieni. Evenimentul se încheie după momentul în care Familia Regală se retrage la Palatul Buckingham unde ies la balcon pentru a saluta mulțimea, în timp ce Forțele Aeriene Britanice survolează spațiul aerian.