Consiliul orașului Los Angeles va reduce bugetul poliției pentru a investi în comunitățile minorităților

0
794

Oficialii din Los Angeles au depus astăzi o moțiune în Consiliul orașului prin care, cu sprijinul primarului, se vor reduce cheltuielile din bugetul anual pentru Departamentul de Poliție cu 100-150 de milioane de dolari, urmând ca fondurile să fie reinvestite în programe sociale destinate în special comunităților marginalizate.

Moțiunea răspunde la cererile mișcării Black Lives Matter și a altor grupuri activiste, aceea de a se investi mai mult în crearea de locuințe sociale, finanțarea de proiecte pentru protecția mediului și în crearea de locuri de muncă pentru persoanele de culoare. „Dacă vom pune capăt în sfârșit rasismului și tuturor consecințelor sale ilogice, dezumanizante și uneori fatale, inclusiv în departamentul nostru de poliție, atunci trebuie să oferim soluții reale pentru oameni reali care au nevoie de sprijinul nostru,” a declarat Nury Martinez, președintele Consiliului.

O Comisie pentru Drepturi Civile și ale Omului va fi înființată și își va începe activitatea săptămâna viitoare, iar detalii ulterioare cu privire la modul în care vor fi reinvestiți banii vor fi anunțate în cadrul unei conferințe de presă.

Alte orașe ar putea lua decizii asemănătoare, în contextul în care protestele împotriva rasismului și a violenței poliției continuă în orașele americane și activiștii cer reducerea bugetului pentru poliție. În New York, 40 dintre consilierii locali cer tăierea a 1 miliard de dolari din cele 6 miliarde deja alocate poliției, însă propunerea nu se bucură de susținerea primarului Bill de Blasio.

SURSĂTwitter
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.