Germania a redeschis granița cu Luxemburg

0
866
today.rtl.lu

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, și omologul său din Luxemburg, Jean Asselborn, au avut sâmbătă o întâlnire simbolică la granița celor două state pentru a saluta redeschiderea frontierelor care au fost închise timp de două luni din cauza pandemiei de COVID-19.

“Această decizie este, de asemenea, un semnal important pentru restaurarea treptată a Spațiului Schengen. Acesta ar trebui să fie una dintre prioritățile Uniunii Europene”, a declarat Ministrul Heiko Maas.

“Astăzi arătăm că Schengen nu a fost învins de virus, ci că Schengen revine la viață”, a adăugat Ministrul Jean Asselborn.

De asemenea, cei doi miniștrii au subliniat importanța unei “Europe fără frontiere”. În acest sens, Germania a anunțat că va redeschide treptat granițele și cu celelalte state. Începând cu 15 iunie, nu vor mai exista controale la granițele cu Franța, Austria și Elveția.

Reuniunea a fost urmată de o scurtă ședință de lucru în care au fost abordate subiecte de interes comun precum piața internă a Uniunii Europene, migrația și pregătirea Președinției Germaniei la Consiliul Uniunii Europene, relatează Guvernul din Luxemburg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.