Blanca Moncada este jurnalist la publicația Diario Expreso din orașul
Guayaquil , cel mai mare din Ecuador. Blanca se află în linia întâi a jurnaliștilor care urmăresc și acoperă evoluția epidemiei în orașul ei, modul în care autoritățile gestionează criza și efectul devastator asupra comunității locale. Jurnalista povestește cum corupția și un sistem medical precar au agravat epidemia.

Click aici pentru limba spaniolă. Haga clic aquí para español

DT: Doamnă Moncada, Guayaquil a fost numit drept epicentrul epidemiei de coronavirus în America Latină. La momentul interviului (n.r. 17 aprilie), România și Ecuador au un număr similar de cazuri și de decese, însă pare că situația din Ecuador este mult mai gravă. De ce credeți că răspândirea virusului a afectat atât de mult orașul dumneavoastră natal, cel mai mare din Ecuador?

BM: Au fost mulți factori care au influențat și în urma cărora Guayaquil s-a transformat în epicentrul catastrofei. Principalul vinovat, desigur, este sistemul mediocru de sănătate pe care îl are teritoriul. Majoritatea deceselor petrecute acasă care, din păcate, au devenit celebre la începutul lui aprilie, provin de la persoane care nu au primit îngrijire medicală și care nu au avut acces la un tub de oxigen.

În ceea ce privește contaminarea, măsurile luate la începutul stării de urgență au fost prea blânde: transportul aerian nu s-a blocat, multe persoane au venit infectate din alte țări și nu au respectat carantina. La asta se adaugă faptul că Ecuador este o țară care are o populație emigratoare mare, care astăzi locuiește în țări precum Spania sau Italia, afectate de COVID-19 de luni de zile.

DT: Există rapoarte cu persoane decedate care sunt duse de familiile lor în mașini, drept pasageri care dorm, pentru a fi îngropați în afara orașului, și oameni care încearcă să dea foc la cauciucuri pentru a chema autoritățile și să ia trupul. Este adevărat? Numărul declarat de decese este adevărat sau este posibil ca acesta să fie mai mare?

La această dată, 29 aprilie, deja se știe că doar în prima jumătate a acestei luni s-au înregistrat 6.703 morți numai în Guayaquil, dar niciunul nu intră în cifrele oficiale ale COVID-19, nu intră pentru că nu au avut test făcut la timp și au fost înregistrați ca decedați de „pneumonie atipică”. Imaginile cu cei decedați transportați sunt reale. Acest lucru a fost confirmat de către autorități.

Astăzi știm că, la începutul lui aprilie, sistemul de servicii funerare a cedat până în punctul în care zeci de familii și-au ținut decedații în locuințe mai mult de o săptămână. Asta are o explicație. Odată cu intrarea în starea de urgență, și din cauza protocolului trimis de OMS, corpurile trebuiau să aibă parte de un tratament special. Prima dată, totul s-a lăsat pe umerii Ministerului Sănătății, dar personalul nu a fost suficient. Când la finalul lunii martie s-a creat un Grup Comun de Lucru pentru această activitate, deja erau 10 zile de întârziere. Asta se traduce prin zecile de familii care nici până astăzi nu și-au putut recupera trupurile celor decedați. Erau atât de mulți, încât s-au confundat între multe cadavre.

La asta se adaugă și o „revenire la viață”și faptul că cei care au avut decedați în case, astăzi au contaminați care nu au primit ajutor. A fost un haos care încă se întâmplă și va continua să se întâmple din cauza autorităților. Imaginea Guvernului s-a deteriorat.

DT: Care este abordarea guvernului față de această criză? De ce nu impune o carantină mai drastică, având în vedere gravitatea situației?

În ultimele zile, izolarea a dat roade, statisticile arătând că numărul contaminaților a scăzut la 43%. Astăzi privim cu neîncredere decizia autorităților de a aplica un „semafor de mișcare”, măsură prin care fiecare primar va trebui să decidă în conformitate cu nivelul urgenței. Există critici, pentru că această situație se traduce prin pasarea responsabilităților de către Guvern (de a furniza măsuri sanitare) fiecărui teritoriu, când încă nu a demonstrat existența unor garanții în vederea cărora se va atenua starea de urgență în cazul unui nou val de contaminări.

DT: Cât de rea este dezinformarea în Guayaquil? Cum vă luptați dumneavoastră împreuna cu ceilalți colegi jurnaliști cu dezinformarea. Reușiți să o combateți?

Multe dintre așa-zisele „dezinformări” au fost știri reale. Acum, bine, ce faci tu ca ziarist? Verifici. Asta facem acum. Am spus nenumărate povești în jurul stării de urgență, care par a fi ieșite dintr-un film de groază. Treaba noastră este să mergem la sursă și să vedem ce este adevărat și ce nu.

DT:  Ce rol are corupția în îngreunarea crizei? Am citit în mass-media un reportaj despre muncitorii de la morgă care cereau mită pentru a înapoia trupurile. O situație asemănătoare a fost raportată și în România, în Suceava, cel mai afectat oraș de aici.

Cum existau atâția decedați, au existat persoane care au vrut să profite și chiar acum aceste cazuri sunt investigate. Luau bani pentru a căuta un cadavru între alte zeci, luau bani pentru pregătirile rapide de înmormântare și luau bani ba chiar și de patru ori mai mult decât era de fapt taxa normală. La asta se adaugă faptul că Institutul Ecuadorian de Siguranță Socială a fost prins într-un scandal de suprataxă la cumpărarea de produse. Ce pot să spun… Ceva reproșabil și condamnabil, dar, totodată, comun într-o țară ca Ecuador.

DT: Reportajele dumneavoastră au un rol important în acest moment, însă reporterii au fost foarte afectați de virus în țara dumneavoastră. Cum vă împărțiți între siguranța dumneavoastră și serviciu?

Am pierdut mulți colegi din teren în această stare de urgență. Unele redacții, ca cea la care sunt eu, au decis să-și pună 80% dintre angajați să facă telemuncă. Mulți alți ziariști încă lucrează în teren, printre care și eu. În cazul meu, lucrez cu un costum pe care mi l-a donat un grup de ziariști din Danemarca. Firma mea a cumpărat câteva costume de biosiguranță. Oamenilor încă le este frică.

Entrevista con Blanca Moncada, periodista ecuatoriana: Perdí muchos colegas en este estado de emergencia

Blanca Moncada es periodista del Diario Expreso en la ciudad. Guayaquil, la más grande de Ecuador. Blanca está a la vanguardia de los periodistas que observan y cubren la evolución de la epidemia en su ciudad, cómo las autoridades manejan la crisis y el efecto devastador en la comunidad local. El periodista cuenta cómo la corrupción y un sistema médico precario agravaron la epidemia.

DT: Guayaquil ha sido nombrada epicentro del brote de coronavirus en América Latina. En el momento de esta entrevista, Rumania y Ecuador tienen un número oficial similar de infectados y muertes, pero parece que la situación en Ecuador es mucho más grave. Por qué crees que el brote ha afectado tanto a tu ciudad natal, la más grande de Ecuador?

BM: Hubo muchos factores que influyeron para que Guayaquil se convierta en epicentro de la catástrofe. El principal, por supuesto, es el mediocre sistema de salud que tiene el territorio. La mayoría de los decesos en casa que fueron tristemente célebres a inicios de abril devienen de personas que no recibieron atención médica y no pudieron acceder a un tanque de oxígeno. En cuanto a los contagios, las medidas, al inicio de la emergencia, fueron demasiado blandas: el transporte aéreo no se bloqueó, muchas personas vinieron de países infectados y no cumplieron con la cuarentena respectiva. A eso añade que Ecuador es un país que tiene a una gran población migrante, que hacen hoy hogar en países como España e Italia, afectados por el COVID-19 hace meses.

DT: Hay informes de personas muertas que son transportadas por su familia en automóviles, haciéndose pasar por pasajeros dormidos, para enterrarlos fuera de la ciudad y personas que intentan incendiar neumáticos para que las autoridades vengan y se lleven a los muertos. Es esto cierto? Son confiables los números de muertes reportados o, posiblemente, mucho más altos?

BM: A esta fecha, 29 de abril, se conoce ya que solo en la primera quincena de este mes se registraron 6.703 muertes solo en Guayaquil, pero ninguna entra en cifras oficiales del COVID-19, y no entran porque no tuvieron un test oportuno y fueron registrados como fallecidos con ‘neumonía atípica’. Las imágenes de muertos trasladados son reales. Lo han confirmado las autoridades. Sabemos hoy que a inicios de abril el sistema mortuorio colapsó al punto de que decenas de familias tuvieron en su casa más de una semana un cadáver. Esto tiene una explicación. Al darse la emergencia, y debido al protocolo que manda la OMS, los cuerpos debían tener un tratamiento especial. Primero se derivó esa responsabilidad al Ministerio de Salud, pero el personal no fue suficiente. Cuando a fin de mes de marzo se crea un Grupo de Fuerza Conjunta de Tarea para esa  labor, ya había diez días de retraso. Eso se traduce hoy en decenas de familias que hoy no hallan los cuerpos de sus fallecidos, pues eran tantos, que se confundieron entre montones de cadáveres. A eso añade que hubo una “resucitada“.  Suma a ese factor, que las viviendas que tuvieron fallecidos hoy tienen contagiados que no han recibido ayuda. Fue un caos que aún pasa y seguirá pasando factura a las autoridades. La imagen del Gobierno se ha deteriorado.

DT:Cuál es la respuesta del gobierno a la crisis? Por qué el gobierno no está imponiendo un bloqueo más severo, a la luz de la gravedad de la situación?

BM: Durante los últimos días el aislamiento mostró su mejor cara, con estadísticas que disminuyeron hasta el 43 % los contagios. Hoy miramos con recelo la decisión de la autoridad de aplicar un ‘semáforo de movilidad’, medida que cada administrador de ciudad (alcalde) tendrá que decidir, de acuerdo al nivel de su emergencia. Hay críticas porque esta situación se lee como que el Gobierno quiere delegar sus responsabilidades (de proveer salud) a cada territorio, cuando aún no ha demostrado que existan garantías para paliar la emergencia en caso de un nuevo brote de contagios.

DT: Qué tan mala es la desinformación en Guayaquil? Cómo están luchando usted y sus colegas periodistas contra la desinformación y está funcionando?

BM: Mucho de lo tachado como desinformación fueron noticias reales. Ahora bien, ¿qué haces tú como periodista? Pues verificas. Eso estamos haciendo. He contado innumerales historias en torno a la emergencia que parecen salidas de terror. Nuestro trabajo es ir a la fuente y ver qué es cierto y qué no.

DT: Cómo juega un papel la corrupción en el empeoramiento de la crisis? Leí en los medios un informe de que los trabajadores de la morgue pidieron sobornos para devolver los cuerpos a sus familias. Algo similar también se ha informado en Rumania, en Suceava, la ciudad más afectada aquí.

BM: Como había tantos fallecidos, hubo quienes se quisieron aprovechar y ahora mismo esos casos están en investigación. Cobraban por buscar un cadáver entre decenas de cadáveres, cobraban por tramitar rápido las partidas de defunción y cobraban, incluso, cuatro veces más el precio del oxígeno. A eso añade que el Mismo Instituto Ecuatoriano de Seguridad Social se vio envuelto en un escándalo de sobreprecios en la compra de insumos. Qué te puedo decir… algo común. Reprochable, punible, pero común en un país como Ecuador.

DT: Sus informes tienen un papel importante en este momento, pero los periodistas han sido muy afectados por el virus en su país. ¿Cómo equilibras la seguridad personal y haces tu trabajo?

BM: Hemos perdido a muchos compañeros de oficio en esta emergencia. Algunas redacciones, como la mía, decidieron volcarse un 80 % al teletrabajo. Muchos periodistas seguimos trabajando en campo. En mi caso, trabajo con un traje que me donó un equipo de periodistas de Dinamarca. En mi empresa compraron algunos trajes de bioseguridad. La gente igual tiene miedo.

Interviu realizat de Dragoș Tîrnoveanu

Traducere realizată de Iulia Crăciunescu