Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a făcut declarații legate de gestionarea pandemiei de COVID-19 la nivel global

0
672
diplomatie.gouv.fr

“Europa trebuie să devină geopolitică. Ea trebuie să își accepte istoria, dar să își asume și responsabilitățile la nivel internațional”, a declarat Ministrul de Externe francez Jean-Yves Le Drian într-un interviu acordat ziarului Le Monde.

Acesta a discutat despre relațiile internaționale ale Franței, activitatea Organizației Mondiale a Sănătății, rolul democrației și activitatea actorilor statali și nonstatali în timpul acestei crize.

Ministrul consideră că vremurile noastre nu se aseamănă cu trecutul, iar lumea are nevoie de o schimbare. Cu toate acestea, el se teme că viitorul nu va fi neapărat unul mai bun. El a adăugat că pandemia de COVID-19 amplifică diviziunile existente și poate submina ordinea internațională.

“Pandemia este continuarea, prin alte mijloace, a luptei între puteri. În primul rând, este vorba despre vechea punere la îndoială a multilateralismului. Actorii principali se retrag, așa cum ilustrează decizia americană de a suspenda contribuția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)”, a declarat șeful diplomației de la Paris.

Întrebat dacă se află printre criticii OMS, dl. Jean-Yves Le Drian a menționat că ar trebui să fie create cele mai eficiente mijloace de alertă și de detectare pentru OMS. El a propus urmarea modelului GIEC (grupul interguvernamental privind schimbările climatice). Ministrul sugerează crearea unui consiliu pentru sănătate umană și animală, format din experți recunoscuți în domeniu.

De asemenea, ministrul francez a declarat că “O altă dificultate a OMS este coordonarea între marile inițiative și marii actori în sănătatea mondială: Fondul Mondial pentru lupta contra SIDA, tuberculozei și malariei, Alianța Globală pentru Vaccinuri, Unitaid…Franța este unul dintre cei mai mari contribuitori și muncește pentru a se asigura că răspunsul contra pandemiei este unul masiv, coordonat, în special în țările cele mai vulnerabile și în Africa.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.