ONU raportează agravarea situației umanitare din Libia

0
767
unsmil.unmissions.org

Misiunea ONU de sprijin în Libia (UNSMIL) a declarat că în ultimele zile s-au intensificat luptele între facţiunile rivale în capitala Tripoli, în Tarhuna şi în împrejurimile acestora.

Cinci civili au fost ucişi, iar alţi cel puţin 28 au fost răniţi. Atacurile au dus și la distrugerea locuințelor și a drumurilor. De asemenea, un spital din Tripoli a fost atacat, provocând distrugerea secției de terapie intensivă și îngreunând evacuarea cadrelor medicale și a pacienților, relatează comunicatul UNSMIL.

Cetățenii din Tarhuna sunt arestați, iar alimentarea cu electricitate este întreruptă des, în semn de revoltă asupra opririi alimentării cu combustibil în Khoms și Misrata. Au fost raportate cazuri în care atât cetățenii cât și atacatorii au fost supuși abuzurilor.

UNSMIL face apel la toți cei implicați în revoltă să oprească manifestările. De asemenea, comunicatul atrage atenția că “Atacurile fără discriminare care vizează spitale, oprirea intenționată a electricității, combustibilului, apei, alimentelor sunt încălcări ale dreptului umanitar internațional și ar putea, în funcție de circumstanțe, să fie considerate crime de război.”

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.