COVID-19: Echipă de cadre medicale din România, detașată în Italia

0
912
Sursa: digi24.ro

O echipă de medici și asistenți medicali din România a fost trimisă în Italia, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, cu scopul de a asista personalul medical italian în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Acești asistenți și medici, care și-au părăsit casele pentru a-și ajuta colegii din alte state membre sunt adevăratele fețe ale solidarității europene. Întreaga Europă este mândră de voi. Comisia face tot ce poate pentru a ajuta Italia și toate statele membre în acest moment de mare nevoie.’, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un comunicat de presă.

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic și-a arătat și el recunoștința pentru mobilizarea cadrelor medicale românești, cât și pentru ajutoarele venite din partea Asutriei și Norvegiei: ‚Le mulțumesc României, Norvegiei și Austriei pentru că au venit în sprijinul Italiei într-o perioadă atât de dificilă pentru întregul continent. Aceasta este solidaritatea în acțiune a Uniunii Europene. Centrul nostru de coordonare a răspunsului la situații de urgență lucrează non stop cu toate statele membre pentru a ne asigura că ajutorul este canalizat către cei care au cea mai mare nevoie’.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență este centrul Mecanismului de Proectie Civilă UE și coordonează furnizarea de asistență țărilor afectate de dezastre, cum ar fi echipamente specializate, echipe de protecție și expertiză. Centrul asigură implementarea rapidă a asistenței de urgență și acționează ca un nod de coordonare între toate statele membre, alte 6 state participante, experți în protecție civilă și umanitară.

Sâmbăta trecută, Italia a raportat cea mai mică creștere zilnică a deceselor de COVID-19 în aproape două săptămâni și o scădere semnificativă a pacienților în terapie intensivă, potrivit unui raport Reuters. Cu toate acestea, numărul cazurilor a crescut cu 4.805 în aceeași zi- un număr mai mare decât zilele precedente, oficialii îndemnând locuitorii să mențină măsurile de izolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.