Premierul japonez Shinzo Abe a transmis astăzi că guvernul de la Tokyo plănuiește să declare stare de urgență în șapte prefecturi ale țării, inclusiv Tokyo și Osaka, după ce mai multe zone metropolitane ale Japoniei au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de contaminări de COVID-19. De asemenea, guvernul a anunțat lansarea unui pachet de stimulare economică în valoare de 108.000 miliarde de yeni (aproximativ 990 miliarde de dolari) pentru a amortiza impactul pandemiei asupra unei dintre cele mai mari economii ale lumii.
Decretarea stării de urgență pe teritoriul prefecturilor în cauză permite autorităților locale să ia măsuri precum anularea de evenimente, încurajarea izolării la domiciliu, închiderea unităților de învățământ și însușirea de clădiri pentru utilizarea lor în scop medical. Hotărârea este așteptată să se oficializeze marți și va intra în vigoare de miercuri, 8 aprilie. În comparație cu alte state însă, nerespectarea distanțării sociale și a altor măsuri din această perioadă nu se va pedepsi legal, făcându-se apel în schimb la respectul și încrederea cetățenilor privind deciziile autorităților.
‘Nu schimbăm politicile Japoniei, ci le consolidăm și solicităm cooperare deplină’ a declarat premierul într-o conferință de presă. ‘Vreau să precizez încă o dată că deși va fi declarată o stare de urgență, nu vom impune o carantină totală ca și în străinătate. Experții noștri sunt de părere că nu este necesar.’ De asemenea, premierul a stresat importanța continuării activității economice pe cât posibil, susținând totodată că serviicile de transport public și supermarketurile vor rămâne deschise.
Oficialii din guvern au refuzat inițial să opteze pentru o astfel de măsură, motivând că țara nu se află încă într-un stadiu critic, însă au fost supuși unei presiuni crescânde din partea cetățenilor și a autorităților locale care au criticat ferm lipsa unei gestionări adecvate a crizei.
În ceea ce privește pachetul de stimuli economici, acesta urmează să fie anunțat oficial și reprezintă cel mai mare pachet financiar propus vreodată de Japonia, constituind 20% din PIB. El va destinat în principal familiilor și proprietarilor de mici întreprinderi, a căror activități comerciale au fost sever afectate în urma declanșării pandemiei. De asemenea, include scutiri și amânări de taxe, împreună cu împrumuturi cu dobânda zero. Premierul este așteptat să ofere mai multe informații într-o conferință de presă de la Tokyo, marți, 7 aprilie.
La momentul actual, Japonia a înregistrat deja peste 3500 de cazuri de COVID-19 și 85 de morți. Chiar dacă în comparație cu China, Japonia nu reprezintă momentan un focar îngrijtorător, numerele au început să crească semnificativ, în special la Tokyo, unde au fost confirmate peste 1000 de cazuri.