Liderii Uniunii vizitează Grecia în momentele de criză

0
745

Președinta Comisiei împreună cu Președinții Consiliului și Parlamentului European au efectuat o vizită în Grecia, indicând susținerea Uniunii Europene față de situația granițelor din Grecia.

Grecia și-a închis granițele pentru noul val de refugiați. În urma anunțului autorităților din Turcia, potrivit căruia vor permite pătrunderea refugiaților sirieni pe teritoriul țării, pentru a ajunge în Uniunea Europeană, Grecia a anunțat că își va închide granițele pentru aceștia. Liderii Uniunii Europene au încurajat poziția Greciei și au efectuat o vizită sub îndemnul: „Granițele Greciei sunt și granițele Uniunii.”

Von der Leyen, împreună cu Președintele Parlamentului European și Președintele Consiliului s-au arătat solidari situației din Grecia și au mulțumit Poliției de Frontieră și eforturilor autorităților elene. Cei trei au fost însoțiți și de Prim-Ministrul elen, dar și de Prim-Ministrul croat, Croația deținând Președinția Consiliului Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.