China va investi masiv în El Salvador

0
613

Liderii celor două țări au anunțat pe 2 decembrie că proiecte importante de infrastructură în statul din America Centrală vor fi realizate de China.

Investiția enormă făcută de a doua cea mai mare economie a lumii va acoperi construcția unui stadion, a unei stații de epurare a apei, și o bibliotecă. De asemenea, China va asista construcția de parcuri, străzi și a unei rețele de alimentare cu apă, precum și magazine și restaurante.

Președintele El Salvador Nayib Bukele, care s-a întâlnit în această săptămână cu omologul său chinez Xi Jinping în China, a declarat că investiția este o “cooperare gigantică, nerambursabilă” pentru țara sa.

Cu prilejul acestei întâlniri, cei doi au declarat că El Salvador “aderă principiul unei singure Chine” și respinge “orice formă de independență a Taiwanului”, cu care a încheiat relațiile diplomatice încă din luna August.

SURSĂTwitter
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.